Site icon gandeste.org

Doamne fereşte de o ”implicare civică maximă”!

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis şi-a adus o contribuţie importantă la lămurirea situaţiei prin care trece ţara:



„De aceea, este nevoie de o implicare civică maximă, este nevoie ca toţi cei care îşi doresc o Românie stat de drept şi care doresc o justiţie independentă să se anunţe şi să-şi spună opinia. Nu doresc prin asta în niciun fel să se creeze impresia că vreau să chem oamenii să protesteze sau să apară divergenţe majore, dar o societate sănătoasă, şi eu îmi doresc o societate sănătoasă pentru România, este obligată să discute public aceste chestiuni fiindcă ele ne afectează, în definitiv, pe toţi.

Seara, agenţiile de ştiri deja difuzau un apel al unor organizaţii non-guvernamentale ale românilor din ţară şi din străinătate prin care cereau preşedintelui să le primească la Cotroceni şi să intervină public. Reproduc comunicatul de pe site-ul de ecouri şi comunicări SRI:

„ONG-uri şi grupuri civice care i-au solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să ia atitudine faţă de derapajele CCR, să apere Justiţia şi lupta anticorupţie.

Grupurile Ştafeta Steagului Uniunii Europene, #Rezist Birmingham WMW, #Rezist Milano, Romania As We Want it – Milano, Italia, #Rezist Munchen, d-na Mihaela Moreanu – Torino, Italia şi Rezist Zurich susţin fără rezerve scrisoarea celor 21 de asociaţii din România adresată preşedintelui Klaus Johannis, pe teme legate de iniţiative ale puterii actuale pe subiectele justiţie şi anticorupţie, publicată în presa centrală din România“. … „Îi solicităm preşedintelui Klaus Iohannis să susţină prin mijloacele care îi stau legal la dispoziţie reprezentarea adecvată a românilor din diaspora, atât în cadrul procesului electoral, cât şi prin numărul de parlamentari ce reprezintă diaspora în Parlamentul României.“ Să rezumăm. Organizaţiile din străinătate se alătură celor din ţară în legătură cu poziţia acestora pe subiecte de justiţie şi anticorupţie „publicate în presa centrală. De bună seamă că aceste organizaţii nu se alătură celor care scriu despre casele lui Klaus Iohannis sau despre afacerile lui Traian Băsescu şi Elenei Udrea, ei fiind cei care au alarmat Europa şi restul planetei cu anunţul că, la Bucureşti, comuniştii se întorc la putere.

Este minunat că aceste organizaţii vor o reprezentare mai serioasă în Parlamentul României. Eu le-aş face un parlament separat, cu secţii la Madrid, Roma, Atena şi Londra, de unde să ne trimită rezultatul votului prin curierul special SIE, ca nu cumva să se afle conţinutul dezbaterilor.

Ei bine, nici n-au apucat să dea like-uri pe Facebook, că în ţară a şi apărut ştirea cu invitaţia la Cotroceni. Ce rapiditate, ce spirit civic, ce promptitudine! Ca la precedenta invitaţie a ONG-urilor după demonstraţia din Piaţa Universităţii, cea care a dus la căderea guvernului Ponta. Evident, se turează motoarele implicării civice. Şi se plantează indicatoarele pentru acţiunile viitoare. Nu doar împotriva PSD, ci şi a CCR. Abia am pus pe hîrtie cîteva rînduri despre viitoarea campanie împotriva CCR, că a şi apărut apelul ONG-urilor din străinătate şi imediat au fost convocaţi militanto-reprezentanţii la Cotroceni.

Întrerupem descrierea acţiunilor pentru a vă povesti ceva despre cele mai naive şi prostuţe animale din cîte există: iepuraşii. În timpul armatei, într-o pădure a statului ne mai alinam foamea de soldaţi cu cîte un urecheat. Puneam un laţ de sîrmă pe o cărare iepurească, prin zăpadă. În cîteva minute, aveam un prim vînat. Îl „recoltam şi montam alt laţ de sîrmă. Nu treceau mai mai mult de zece minute şi ne alegeam cu altul. Şi aşa mai departe, pînă cînd ne astîmpăram foamea. A doua zi, la fel. Aceeaşi cărare, acelaşi grup de iepuri sălbatici, completat după pierderile din ziua precedentă. Şi viaţa îşi urma cursul ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat, repetat şi implacabil.

Aşa şi cu politica. Toţi merg pe acelaşi drum. Şi pesediştii arestaţi pentru şmecherii, şi procurorii care îşi ascund afacerile după alte abuzuri, şi sereiştii care îşi maschează învîrtelile după fapte eroice şi după grija faţă de poporul român. Şi la sfîrşit, iepuroiul cel mare, care bate şi el aceleaşi cărări cu societatea civilă, cu aliaţii, cu anticoprupţia (cînd în stradă, cînd la microfon) şi invită la Cotroceni pentru a vitaminiza următoarele proteste.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de joi versiunea tipărită.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul

Exit mobile version