Așteaptă să vadă o țară întreagă fotografia din telefonul lui Sebastian Ghiță. De fapt, o reuniune a unor tovarăși de petrecere, petrecută în urmă cu mai mulți ani. Are această imagine vreo semnificație? În mod straniu, răspunsul este pozitiv.
Respectiva reuniune de familie are o greutate uriașă. Dar este singura fotografie? În mod cert, nu. Și în niciun caz în plan simbolic. Există și o altă fotografie, pe care nu o vom regăsi în niciun mobil. Fotografia reală de familie. Să ne referim la cele două ipostaze.
Nu există nicio lege, niciun regulament intern al vreunei instituții și nici un cod deontologic care să interzică vreunui demnitar, indiferent din ce domeniu, să se întâlnească în timpul liber cu cine vrea și când vrea. Ceea ce legile, regulamentele și codurile deontologice interzic, este implicarea unor oameni din Justiție, fie că sunt procurori, fie că sunt judecători, în activități de natură politică. În alegeri, în formarea unor Guverne, în desemnarea șefilor unor partide. Uriașa problemă în acest caz e că doamna Laura Codruța Kovesi a susținut cu obstinație și cu o fermitate demnă de o cauză mai bună faptul că niciodată nu a participat la petreceri cu oameni politici sau cu oameni de afaceri. Iar acum falsul este pe cale să fie dovedit. Mai sunt câteva ore doar și vom afla contrariul celor spuse de procurorul șef al DNA. Dacă o dată este prinsă cu minciuna, este evident că că ea ar fi putut minți oricând în alte împrejurări.
Credibilitatea doamnei Laura Codruța Kovesi este în acest moment la pământ. Chiar în legătură cu această fotografie, care surprinde un moment al unei petreceri de familie din locuința lui Sebastian Ghiță, am auzit astăzi că s-ar fi exprimat purtătorul de cuvânt al DNA. Purtătorul de cuvânt al DNA este plătit din bani publici. Pentru ce? Pentru a transmite mesajele instituției. În acest caz însă, nu instituția a participat a o petrecre acasă la Sebastian Ghiță, ci o simplă persoană. Cum este posibil ca, pe bani publici, cineva să încerce să-i facă sau să-i repare imaginea unei simple persoane? Aceasta nu este o fraudă?
Vom vedea diverse persoane petrecând împreună cu Laura Codruța Kovesi în casa lui Sebastian Ghiță, căruia aceeași Laura Codruța Kovesi i-a adresat nenumărate dosare penale. Toate aceste persoane sau o parte dintre ele vor confirma autenticitatea imaginii și faptul că evenimentul respectiv chiar s-a petrecut. Și nu a fost inventat de vreo televiziune. În momentul doi, imaginea șefei DNA este definitiv compromisă.
Dar aceasta este numai o simplă fotografie de familie. În realitate, prea puțin importantă. Mai relevantă este fotografia principală. Fotografia principală este o hologramă. În care doamna Laura Codruța Kovesi a apare alături de George Maior, fostul șef al Serviciului Român de Informații, de generalul cu patru stele Florian Coldea, fostul șef operativ al SRI și de Livia Stanciu, fostă șefă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe fundalul acestei fotgrafii, imaginea își pierde claritatea. Pentru că pe acest fundal îl vedem mai întâi pe Traian Băsescu. Și, apoi, încet-încet, imaginea acestuia se estompează și în locul lui Traian Băsescu apare imaginea la fel de inconfundabilă a lui Klaus Iohannis. Ce ne spune această hologramă?
Ne vorbește ea despre „statul vertical”? Despre statul suveran al României? Despre separarea și independența celor trei puteri din stat? Despre democrație? Despre domnia legii? Sau aceasă hologramă ne prezintă cu precizie imaginea statului paralel? Un stat în care instituțiile de forță se substituie celor alese de popor sau desemnate democratic de popor?
Avem în față două imagini. Să le ținem minte. Să nu ni le ștergem niciodată din memorie. Pentru că cele două imagini se identfică cu întreaga hidoșenie a unui stat deviat. Și care trebuie degrabă reparat.
Autor: Sorin Rosca Stanescu
Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog