Site icon gandeste.org

DNA a întors armele: OAMENII PREȘEDINTELUI, EXECUTAȚI unul câte unul!

Cel mai negru scenariu care îl obsedează pe președintele Klaus Iohannis, de când un procuror de casă al sistemului a ales să disjungă un cap de acuzare din dosarul de achitare al ”Primei Doamne” pare să devină realitate. Pas cu pas…

Cine pe cine angaja la Penitenciarul Arad

Astfel că, unul câte unul, chiar ”oamenii președintelui” considerați până nu demult drept cei mai influenți lideri ”iohanniști” din Partidul Național Liberal, Guvern și sistem deopotrivă cad ca popicele în fața documentărilor informative care astfel oricând pot fi transformate, de îndată, în dosare penale. Unele cu care, desigur, ”celula de bază” a Direcției Naționale Anticorupție va încerca să își spele imaginea din perioada ”prigoanei”. Și, cu deja tradiționalul exces de zel al ”slugilor” de altădată, să poată sări în barca noilor ”stăpâni”. Mai ales că ”momentul zero” se apropie vertiginos. Iar dacă Mihai Tudose va intra în Guvern nu doar într-un rol decorativ de ministru, ci chiar ca premier care să conducă ”asaltul final” asupra Palatului Cotroceni – așa cum de altfel se și bate cu pumnul în masă! – atunci și ultimele ”rămășițe” iohanniste  se vor risipi încercând să își șteargă urmele prin alte partide… Ori chiar vor ”sări la beregata” celui la care deja ”mârâie” că ”noi te-am pus, noi te dăm jos”…

Penitenciarul Arad… De aici pleacă atacul final!

Un rechizitoriu cu un prejudiciu de doar 70.000 euro și în care pare a nu fi acuzat niciun ”VIP”, ci doar ”o femeie persoană fizică din Timișoara” chiar că nu ar avea de ce să mai atragă atenția cuiva…

Familia prezidențială începe să aibă emoții ”pe persoană fizică”…

Numai că adevărații ”băieți deștepți” ai sistemului știu foarte bine că 6 februarie devine astfel un fel de 23 August… Una dintre cele mai importante structuri teritoriale ale DNA și care era percepută drept ”noua unitate de elită” a ”decapărilor politice” întorcând practic armele prin următorul comunicat oficial:

”În perioada 2019 – 2023, suspecta (…) ar fi pretins de la o persoană, martor în cauză, suma totală de 94.500 euro, din care ar fi primit 64.500 euro, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor persoane din conducerea Consiliului Județean Arad, din conducerea unor unități sanitare și asupra unui europarlamentar și că-i va determina pe aceștia să faciliteze:

În contextul menționat mai sus, la data de 06 februarie 2023, suspecta a fost surprinsă în flagrant de către procurorii anticorupție după ce ar fi primit de la martor suma de 5.000 euro, reprezentând cea de-a doua tranșă de bani pretinsă pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital”.

Acum, că procurorii anticorupție timișoreni ”au revenit” în Arad după ”săltarea cu autobuzul” a membrilor organizației județene PSD devine cu atât mai surprinzătoare cu cât Consiliul Județean Arad continuă să fie fieful fostului primar Gheorghe Falcă. Actual europarlamentar liberal. Și care și-a cumpărat un apartament la Bruxelles… Dar nu înainte de a îi împrumuta cu câteva sute de mii de lei pe președintele Consiliului Județean Arad, Iulian Cionca și consilierul Decebal Ciprian Fordon. Ambii membri marcanți ai organizației locale liberale. În timp ce DNA acuză că suspecta susținea că avea influență asupra unui europarlamentar din Arad și a unor membri ai Consiliului Județean Arad… Procurorii DNA luând decizia să intervină tocmai acum, după patru ani de ”activitate infracțională în formă continuată”…

Astfel că ”Ghiță” Falcă poate fi adăugat oricând, la o adică, pe ”lista neagră” a iohanniștilor din PNL deveniți indezirabili sistemului, odată cu intrarea președintelui în cea de a doua jumătate a ultimului mandat…

”Serviciile curăță PNL”!

Acesta era avertismentul pe care îl transmiteam prin ”lovitura” din 25 ianuarie. Și când anunțam că ”Noaptea cuțitelor lungi” se apropie cutremurător de repede.

Tot atunci dezvăluind ”lista neagră” a liderilor liberali de care PNL-ul va trebui să ”se lepede”, cu sau fără voie…

Listă deschisă de chiar nimeni altul decât ”copilul răsfățat” de până acum al taberei iohanniste, Thuma Hubert. Soarta încă președintelui Consiliului Județean Ilfov fiind cu atât mai îngrijorătoare, cu cât ”cohorta” de sponsori politici care își desfășoară activitatea în ”județul dormitor” al Capitalei ar resimți din plin acest șoc. Mai ales combinatorii imobiliari din județ…

Iar pentru ca ”avertismentul” pentru iohanniștii liberali să fie mai mult decât clar, ”la pachet” cu Thuma Hubert a intrat în calculele ”decapării” și un alt președinte – vedetă de Consiliu Județean. Iulian Dumitrescu plătind astfel și pentru că l-a luat gura pe dinainte atunci când s-a legendat că ar putea ocupa postul deja promis generalului Nicolae Ionel Ciucă…”Prahova galbenă” oricum fiind în pragul unei adevărate ”implozii” nu neapărat politice…

”Buda, nu Bode conduce MAI”

Iar acest ”adevăr nespus” până la ”lovitura” din 31 octombrie are probabil partea sa de contribuție la plasarea pe ”lista neagră” a serviciilor și a europarlamentarului liberal Daniel Buda. Mai ales că, prin ”cooptarea” în ”horă” a liderului de facto al ”Grupului de la Sălaj”, sistemul ar împușca astfel doi ”iepuri” dintr-o singură lovitură.

Ca să nu mai vorbim că astfel s-ar confirma pe deplin și varianta de lucru că planul ”dezertării” DNA implică și aruncarea anchetelor direct în ”ventilatorul” Parlamentului European. Solicitarea oficială de informații, de către DNA, cu privire la activitatea unor europarlamentari liberali putând reprezenta chiar ”decisiva” pentru speranțele ”oamenilor președinți” de a rămâne la ”butoane” și după ce Klaus Werner Iohannis nu ar mai avea chiar nicio putere. Sau, poate, cel mult cea de a nu-i bate nimeni la ușă la șase dimineața…

Autor: Catalin Tache

Sursa: national.ro

Exit mobile version