Site icon gandeste.org

Directiva CTP

Notă: Articol scris înainte de numirea noului prim-ministru de către președintele Klaus Johannis.

În Rusia, timp de câteva luni prin 2015-2016, canalul de știri ortodox Țargrad a difuzat emisiunea numită „Directiva lui Dughin”. Titlul fusese un exercițiu de ironie subtilă, fiindcă Dughin, care și-a pierdut de mult postul de consilier lângă Putin, ba chiar și postul didactic pe care îl ocupa la Lomonosov, nu prea are cui să dea directive într-un stat rus încă puternic dominat de a 5-a coloană liberală pe de o parte, de oligarhia financiară locală pe de altă parte – iar principalul partid de opoziție este partidul comunist (nu naționaliștii ăia de carton anti-Putin promovați de neo-pravdele occidentale).




Emisiunile românești cu C.T. Popescu, dimpotrivă, nu poartă astfel de nume – tocmai pentru că acesta este numele care i s-ar potrivi cel mai exact: Directiva CTP. După inamovibilul Isărescu, care însă vorbește rar și criptic, al doilea inamovibil din statul de facto român (cum adică „profund”? sau „paralel” – cu ce?) este volubilul CTP, mereu încrâncenat în poza lui de expert polihistor, falsă, dar care ascunde o expertiză adevărată în cel puțin două domenii: război informațional și tenis.

Spre deosebire de discipolul lui mai chinuit Rareș Bogdan – format deja în tiparul neo-analfabetismului anglo-saxon –, CTP are și sensul franțuzesc al sintezei, așa că nu trebuie să pierzi foarte mult timp când vrei să afli ce vrea statul de facto, și sponsorii săi internaționali de moment: te uiți la Directiva CTP. Mai ales în vremuri de criză – nu-și scoate sistemul piesa strategică CTP pentru orice fleac.

În legătura cu „criza guvernamentală” în curs de desfășurare, ia să vedem ce ne spunea Directiva CTP despre voința statului de facto și nevoile clientului occidental – mai exact: să vedem ce așteaptă respectivii de la angajatul lor loial, K. Johannis:

-Dacă condițiile Skanderbeg-ului o fac posibil (ceea ce pare mai puțin probabil), să impună peste propunerile PSD un premier „de-acasă”, „tehnocrat” – pe românește: slugă. În caz contrar, prietenii internaționali ai lui CTP vor pedepsi România, în primul rând financiar, prin presiuni asupra leului. Să sperăm că PSD-ul nu va ceda, un leu slab fiind, oricum, o binecuvântare pentru economia autohtonă.

-Dacă PSD nu cedează, să nu se teamă sasul de a merge până la suspendare – percepția păpușarilor fiind că – din lipsa unor personalități carismatice la PSD – într-o alegere personală (cum ar fi referendumul provocat de suspendare), Johannis ar avea cu mult mai multe șanse decât partidul/partidele lui la alegeri anticipate. În termeni relativi, păpușarii au probabil dreptate (USR și PNL fiind vai de capu’ lor) – deși factorul necunoscut aici ar fi comportamentul electoral al maghiarilor față de un K. Johannis care, de când a ajuns președinte cu votul lor, și-a arătat din belșug ostilitatea și față de UDMR, și față de Budapesta (în opinia mea, acesta este tocmai motivul din care statul de facto a înscenat pe ultima sută de metri, cu un Tudose deja expirat pe post de carne de tun, glumița aia proastă cu spânzurătoarea de secui).

-Ori premier tehnocrat, ori suspendare – dar anticipate să nu fie în nici un caz! Nu este deloc sigur că „alegerile anticipate [sunt] cel mai puțin probabil scenariu”, cum spune CTP cu poftă evidentă de profeție auto-împlinitoare, însă este foarte clar că ar fi scenariul – cu un USR pa și pusi, și un PNL probabil menit să devină partid regional al minorității pocăite – cel mai dăunător pentru păpușele Bruxelles-ului. Și în această perspectivă, devine a posteriori clar că „alunecarea verbală” a lui Tudose a fost premeditată și atent calibrată spre a rupe solidaritatea dintre PSD și UDMR – divorțul dintre ele fiind singurul scenariu în care prietenii lui K. Johannis ar mai putea visa la o majoritate măcar relativă.

În caz că cineva nu s-ar fi prins, directiva patriotului român poate fi cu ușurință dedusă din directiva CTP, inversând negațiile și afirmațiile – și, desigur, ordinea priorităților.

Autor: Modeste Schwartz

 

Exit mobile version