Parlamentul s-a reunit marți într-o ședință festivă dedicată zilei unirii Basarabiei cu România. Președintele Iohannis a refuzat să participe trimițând doar un mesaj.
Declarația Parlamentului, adoptată astăzi prin vot, afirmă disponibilitatea României de a răspunde ”oricărei manifestări organice de unificare din partea cetățenilor Republicii Moldova”. Este în mod categoric un pas în plus față de toate declarațiile politice și deciziile parțiale care au fost luate până acum, ca de pildă condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov de către Parlamentul de la București în 1991. Ca act votat cu largă majoritate (au fost 19 abțineri și niciun vot împotrivă), documentul de astăzi obligă.
Și totuși am avut impresia că unirea Basarabiei cu România (ceea ce echivalează cu dizolvarea statului moldovenesc actual cu capitala la Chișinău) este un subiect pe care aproape nimeni nu îl gândește până la capăt. Discursurile merg până într-un punct de la care încep să se răsfrângă în fraze omagiale către trecut, se rătăcesc în ornamentică solemnă sau se răsfrâng prin ricoșeu asupra situației politice din România actuală. Discursul președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, de exemplu, a părut să fie în primul rând un mod ocolitor de a condamna situația politică din țară, cu trimitere la abuzurile judiciare. Și poate și președintele Camerei, Liviu Dragnea, va fi făcut la un moment dat aluzie la incapacitatea României de a-și afirma voința politică într-un context de dependențe externe prea stricte. Nu putem afirma asta în mod categoric, dar el a lăsat pe alocuri impresia că mesajul său conține și lucruri abia sugerate.
Este însă de reținut că indiferent ce va fi dorit să mai spună, lasând doar să se întrevadă în golul dintre cuvinte, Liviu Dragnea a făcut și o afirmație categorică: ”Şi, ca să nu existe echivoc, eu o spun deschis, simplu şi explicit – eu vreau să ne unim cu Moldova! Vreau să fim împreună în Europa, dar ca o singură naţiune.”
A fost cu siguranță un mod de a încălca ”conveniențele” care pretind o trimitere imperativă la integrarea europeană. Viorica Dăncilă ca prim-ministru, de pildă, s-a înscris în canoanele diplomatice vorbind despre susținerea pe care România o datorează Moldovei pe calea integrării europene, iar principalul invitat de la Chișinău, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a apăsat mult pe tema integrării europene, excluzând unirea cu România. În viziunea sa ar fi necesară nu desființarea frontierelor, ci spiritualizarea lor sau transgresarea pe calea culturii comune.
S-a văzut că investițiile României în burse de studiu nu avansează cauza unionismului și că pot produce uneori rezultate opuse, căci, deși a făcut liceul și facultatea la Cluj, Andrian Candu a pledat marți la București cauza independenței Republicii Moldova. Pentru unioniștii veritabili nu exista probabil nicio diferență între acești ”pro-europeni” și președintele Dodon, căci, în ciuda a ceea ce îi desparte, niciunul dintre ei nu dorește desființarea frontierei de pe Prut. Ba mai mult, Candu a fost victima unui un act ratat greu de trecut cu vederea într-o zi dedicată unirii: evocând proiectul construirii de grădinițe, el a vorbit despre ”construcția granițelor”.
Există, se pare, și la București și la Chișinău o anumită impostură, una mai discretă și mai greu decelabilă, dar care în contextul de astăzi a fost destul de evidentă. Politicieni ”pro-occidentali” din Basarabia evită să spună tranșant că nu aprobă proiectul unirii cautând prin echivocul lor să-și întrețină o anumită cotă de popularitate. Iar la București sunt de asemenea pseudo-unioniști care caută, pesemne, să-și croiască un profil mai prietenos sperând să nu se bage de seamă că ei vorbesc despre ipotetica aderare la UE a Republicii Moldova. Un exemplu este Dan Barna, președintele USR. Liberal progresist, care nu a pierdut astăzi ocazia de a pleda aluziv cauza căsătoriei homosexuale, deși nu avea nicio legătură cu contextul, Dan Barna a definit un concept de patriotism din care a exclus explicit unionismul propriu-zis. El, participase totuși la adunarea unionistă de la Chișinău care s-a desfășurat în chiar spiritul ”naționalismului” pe care îl dezavuează.
În sfârșit s-a întâmplat astăzi ceva neobișnuit. Președintele Iohannis a boicotat manifestarea trimițând doar un mesaj. Se afla acolo ”toată lumea” (foștii președinți, custodele Coroanei, patriarhul BOR, membrii ai Academiei), mai puțin președintele în exercițiu. Contează acum mai puțin conțintul mesajului care reia formula oficială cunoscută și care pune ”unirea” în termenii convergenței europene. Prim-ministrul Viorica Dăncilă spusese în definitiv același lucru, plasându-se oarecum în dezacord cu sensul declarației Parlamentului. Și alții, așa cum am văzut, au pledat nu pentru desființarea, ci pentru spiritualizarea frontierelor. Dar nu a existat nici cea mai neînsemnată polemică. Prin urmare, nu unionismul era miza, ci participarea în sine. Indiferent de opinii, e un subiect important de istorie românească. De altfel, președintele a lăsat în ultimele sale apariții publice impresia unei distanțe nefirești, a unei ciudate indiferențe conciliante. Problema e că această detașare începe să semene cu o demisie.
Autor: Horațiu Pepine
Sursa: Deutsche Welle