Un scurt exercitiu de imaginatie, ca tot este ragazul vacantelor…
” Taranii sunt azi foarte putin numerosi si destul de rari si de aceea multe paminturi ramin nelucrate si pustii, desi e nevoie de hrana si aceasta-i adusa de la mari distante, ceea ce-i mareste nefiresc pretul”.
” (…)si aici cind recolta de grine a fost foarte bogata, pretul ei a ajuns atit de jos incit unii dadeau foc hambarelor mai bine decit sa-si vinda productia pe mai nimic celor care le ofereau in derindere doar citiva banuti de arama pe masura de cereale.”
“Cind riurile au secat de unele le puteai trece cu piciorul, trasportul hranei nu s-a mai putut face si morile nu mai puteau lucra faina si brutariile s-au inchis si oamenii se grabeau sa se roage lui Dumnezeu sa dea ploaie pentru a avea iar hrana pe masa. Cind ploua mult era rau, pentru ca totul putrezea si puhoaiele maturau tot in cale, cind ploua prea putin era rau de asemenea.”
” Si edilii au interzis atunci ferastraiele hidraulice, pentru ca ele faceau cel mai mare prapad in paduri, de se ajunsese ca unele coaste si pajisti sa fie transformate in nisip. Insa atunci padurile au fost invadate de oameni saraci si amariti, care cu ferastraie de mina au inceput sa faca un prapad de o suta de ori mai mare”.
” Unii dadeau drumul turmelor de capre si de oi in vii si finete, distrugind pamintul si erau obligati sa plateasca strasnice amenzi pentru aceste fapte de toata rusinea. Insa tot continuau sa o faca si pamintul devenea tot mai sarac si era parasit”.
” Multi tarani nici nu vad bani, pentru ei banii sunt doar o masura a valorii pentru a stii cum sa-si faca socotelile.(…) Hrana este asigurata de partea de ogor ce le revine si de gradini si restul, dupa biruri, nu inseamna mare lucru, abia de-i vindut si asta de cei mai instariti si in anii cu recolte bune”.
Daca ati crezut cumva ca fragmentele de mai sus au fost culese din presa centrala/locala a Romaniei de astazi, va inselati – desi poate ca se potrivesc perfect, macar unele dintre ele, din pacate.
Nu, ele au fost redate dintr-o serie de cronici franceze din secolele al Xlll-lea si al XlV-lea, adica sunt vechi de mai bine de sase sute de ani.
Ele descriu – splendid infatisate de marele istoric Jacques Le Goff in monumentala sa lucrare din anii ’60 “Civilizatia occidentului medieval” (Editura Stiintifica, Bucuresti, 1970) – Evul mediu occidental si nu Romania de astazi, membra a Uniunii Europene.
Nu am scris despre agricultura, nu ma pricep la acest domeniu al economiei si nu cred in oamenii care se pricep la toate sau o “parere” despre orice. Specializarea mea ca economist este piata monetar-financiara si nu economia agrara.
Provin din mediul urban de patru generatii si nu ma pretind un cunoscator al satului romanesc: am fost mereu doar un vizitator al acestui creuzet al civilizatiei noastre si un admirator timid al celor care stiu sa iubeasca pamintul ca pe o sotie draga.
Insa nu trebuie sa fii un doctor in agricultura sau un fin cunoscator al satului romanesc pentru a realiza ca ceva nu este in ordine, ca este profund nefiresc sa importi peste doua treimi din necesarul de hrana al unei natiuni care, in acelasi timp, se lauda cu un potential agrar comparabil cu cele mai binecuvintate state ale Europei din acest punct de vedere.
Ma feresc sa sugerez solutii – repet, nu ma pricep. Nu vreau sa-mi dau presupusul despre sisteme de irigatii, indiguiri, legislatie impotriva desertificarii si a despaduririlor anapoda, etc, etc.
Nu vreau sa-mi aduc aminte ce-mi spunea un amic, director la Banca Mondiala pe atunci, inca de la inceputul anilor ’90, despre agricultura Romaniei, distrusa de cooperativizare si care isi cauta drumul inapoi spre proprietatea privata. Despre necasara concentrare a proprietatii, sistemele de asigurari impotriva calamitatilor si pietele intermediare. Oricum, nu s-a intimplat mai nimic din ce sugera acel specialist.
Insa stiu – si am scris in urma cu exact un an, in spatiul de fata un articol numit “Bomba din farfurie” – ca economia mondiala se confrunta deja cu o criza alimentara care a fost deocamdata pusa in umbra de mai violenta (prin desfasurare) criza financiara, si ca aceasta criza alimentara este cel putin la fel de toxica prin efectele pe termen mediu si lung.
Si ca aceasta deloc naturala dependenta de importuri se poate dovedi foarte nociva in anii care vin, daca nu actionam perseverent, inteligent si strategic din timp.
Si ca in toate prognozele pe termen mediu si lung – sigur, cu toata relativitatea unor asemenea demersuri – hrana si apa revin in actualitate chiar intr-o lume obisnuita in ultimele decenii de dezvoltare exploziva sa creada ca este firesc sa ai apa curenta din belsug si ca laptele se fabrica in uzine si nu este muls din ungerul vacilor.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: Bloombiz