Falimentul Dexia, mascat prin salvarea băncii de către Belgia, Franţa şi Luxemburg, va antrena, în ciuda efortului de salvare, riscuri serioase de contagiune, în principal datorită următoarelor considerente :
– Acţionarii Dexia au văzut cursul acţiunilor pe care le deţin prăbuşite: astfel, o acţiune care în mod clasic ar fi evaluată la 50 EUR, cu un curs pe bursă de 16,98 EUR în 2008 după crahul bancar al fraţilor Lehman, are acum un curs de 0,80 EUR. Cum acţionarii Dexia sunt oraşe, comune, regiuni, aceasta înseamnă că autorităţile publice locale au pierdut active şi bani, numai în Belgia, de peste şase miliarde de EUR. Bani publici, fireşte. Actualmente, de 7 zile, acţionarul Dexia SA, Gemeentelijke Holding (holdingul comunal) caută, fără succes, o soluţie de a ieşi din falimentul virtual în care a intrat din cauza căderii Dexia.
– Pierderea de valoare a acţiunilor Dexia va genera probleme de solvabilitate şi adecvare a capitalului pentru unii acţionari mici, din categoria asigurătorilor, exemplul cel mai vizibil fiind Ethias şi asociaţiile de asigurări mutuale. În cazul mutualelor, perdanţi sunt tot contribuabilii.
– Expunerile de pe piaţa interbancară, pentru creditele pe termen scurt ale Dexia, generează anxietăţi cu privire la riscul contrapartidei în sistem, cel puţin pentru banca nr. 3 belgiană, KBC, serios expusă pe Dexia, care probabil că îşi va vedea banii rambursaţi probabil din garanţiile de stat, adică tot din banii contribuabilului.
– Mecanismul European de Stabilitate Financiară (a se citi Fond de Salvare a Băncilor) care atinge deja 700 miliarde EURO (estimat acum, post-Dexia, a ajunge la 2 trilioane EUR) se va constitui din ai cui bani? Ai contribuabililor, fireşte. Ai contribuabililor din întreaga zonă euro.
– Împrumuturile oferite de Dexia municipalităţilor erau de tip structurat. Pentru că Dexia avea de ceva timp probleme de lichiditate, ea transforma, inclusiv după 2008, creditele municipalităţilor în derivative pe care le vindea – de fapt le-a vândut – pe piaţa financiară internaţională ca derivative AAA pentru a se refinanţa imediat şi a încasa profituri imediate. Potrivit respectivelor contracte de credit încheiate cu Dexia,municipalităţile vor plăti dobânzi exponenţial mai mari dacă CDS-urile la respectivele credite cresc. Ia imaginaţi-vă, după căderea Dexia, la cât au ajuns CDS-urile pentru respectivele derivative : o primărie riscă să plătească o dobândă de de 22% în EUR, şi nu de 2,9% ca la început, pe banii contribuabilului, fireşte. Vezi şi caricatura de mai jos, cu primarii în relaţia cu Dexia, preluată din “Knack”.
– Suma de 4 miliarde de EUR plătită de guvernul Leterme pentru 100% din acţiunile Dexia Belgia va fi suportată de contribuabil şi va duce, numai ea, la creşterea cu 1% a deficitului bugetar al statului. Creşterea, în acest fel, a deficitului bugetar a fost sancţionată de Moody’s cu degradarea ratingului Belgiei de la AAA la AA+ cu perspectivă negativă, ceea ce antreneazăcreşterea costului împrumutului extern al ţării. Cine plăteşte? Contribuabilul, fireşte.
– La cei patru miliarde de mai sus, ban jos, se adaugă peste 60 miliarde EUR angajamente virtuale asumate de statul belgian, sub formă de garanţii de stat, care vor fi decontate pe costul cui? Al contribuabilului, fireşte.
Sunt sigur că această situaţie va determina la belgienii cei economicoşi o reacţie de talia celei din 2008 (reducere a consumului, din prudenţa atât de caracteristică, cu o creştere a economisirii medii lunare la cote nesănătos de prudente, de 17-18% din venituri). Cine va avea de suferit de pe urma reducerii consumului, colectei de TVA, creşterii şomajului? Contribuabilul, fireşte.
Acum stau şi meditez dacă decizia politică de a-i menţine pe Jean-Luc Dehaene (fost prim-ministru al Belgiei, preşedintele consiliului de administraţie al Dexia SA) şi pe Pierre Mariani (CEO Dexia SA) pe aceleaşi funcţii dar în bad bank Dexia nu reprezintă, în sine, o pedeapsă mai cruntă decât puşcăria. Până la urmă, este terciul lor, să îl descurce, deci pedeapsa de a fi ţinuţi în funcţii este pe deplin meritată, este o ocnă în sine. Partea proastă este că, dacă nu reuşesc, au făcut praf banii altora, deci pedeapsa nu este îndeajuns. Mai mult de atât, chiar dacă reuşesc, s-a produs deja atât de mult rău, că mă gândesc că oamenii ăia, cu “Occupy Wall Street“, aveau cevaşilea dreptate să ceară capete de bancheri incompetenţi pe tavă, având în vedere că erorile lor au urmări sistemice şi nenorocesc mii, sute de mii, milioane sau miliarde de oameni.
sursa: cristipetre.wordpress.com