Evenimentele din primăvara lui ‘68 au fost o revoluție sau o petrecere? Răspunsul e poate mai complicat decât reiese din ironiile comuniștilor francezi, care optau ferm pentru a doua variantă. Se poate constata că, după ‘68, societatea a alunecat o vreme spre stânga, iar capitalismul a fost obligat să ia o mască umană. Tinerii răsfățați ai lui ‘68, ignorați de toate structurile de putere, s-au făcut oarecum auziți.
Situația actuală e izbitor de asemănătoare: încrederea în politică, în economie, în mass-media și în tot ceea ce înseamnă structură de putere și reprezentare este în cădere liberă. Și, cu toate acestea, cred că manifestările „European Revolution” vor lăsa capitalismul indiferent sau, cel puțin, eventualele schimbări vor dezamăgi intențiile radicalilor. Deocamdată, se pare, cartea „crizei” este jucată mai bine de către dreapta, fie că vorbim de criza economică, de cea politică sau de așa-zisa „criză morală”.
Revoluție sau petrecere
În aceste condiții, e greu să nu îi dai dreptate lui Slavoj Žižek, care susține că o doză de violență este necesară pentru a fi luat în seamă, deoarece predispozițiile structurate de mass-media funcționează, din păcate, în acest fel. Exiști numai în măsura în care ești periculos. Totuși, nu cred că violența era ingredientul care să facă diferența. Unei mulțimi pestrițe (și preponderent inocentă ideologic) numai violența îi mai lipsea pentru a împlini ridicolul: mai bine golan, decât capitalist! Am dezertat în momentul în care am văzut o pancartă pe care scria „Politică = Corupție”. Oricum nu erau corturi pentru un „yes, we camp”.
Grassroots democracy sau democrația radicală
Consider că iluzia unei democrații directe, pornită spontan de la „firul ierbii” este, în cel mai fericit caz, o metodă de defulare. Și e atât de bună încât mă miră faptul că băncile și corporațiile nu s-au gândit să sponsorizeze astfel de evenimente. Deocamdată doar câteva biserici americane au intrat în acest joc de-a democrația post-reprezentativă. Dar viitorul pare promițător. Iar dacă intrăm puțin în profunzimea problemei, depășind evenimentele locale care prilejuiesc meditația, descoperim și latura posibil sumbră a acestui viitor. Aș propune două teze:
(2) Grassroots democracy, dacă e văzută ca substitut al democrației reprezentative, este doar o altă față a mâinii invizibile. Așa cum în economie ideologii dreptei susțin că statul e doar o piedică pentru soluții, care vin de la sine, tot așa politica organizată începe să fie văzută ca fiind o piedică pentru soluții care se rezolvă de la sine, prin acțiune imediată. Ambele presupoziții sunt la fel de dubioase. Pot fi valabile doar dacă au în vedere chestiuni minore și dacă li se conferă competențe limitate.
Cele două teze se subsumează convingerii personale că acest concept aparent apetisant (grassroots democracy) ar trebui mai degrabă să facă parte din apanajul dreptei decât al stângii. Deoarece dreapta are ca politică lupta împotriva politicii: considerând că economia, tradiția, familia sau orice altceva sunt mai importante decât decizia politică luată democratic. E puțin paradoxal, dar cam așa stau lucrurile: o mică parte a societății pare să folosească politica și statul pentru a le limita funcțiile, deoarece această minoritate are de câștigat de pe urma faptului că decizia democratică e restricționată. Iar dacă noul concept de democrație va prinde rădăcini, naivitatea celor care susțin dreapta pe scena oficială, votând pentru cei care dereglementază manifestările capitalului, va fi dublată de naivitatea celor abandonează sau, mai mult, chiar se mobilizează împotriva politicii în general: „Politică = Corupție”.
sursa: criticatac.ro