Sînt două mari zăticniri structurale ce s-au întîmplat în România acestor ani post-decembriști și care au dus la tot soiul de bulibășeli și disfuncționalități și ani pierduți, prilejuri ratate. Și amîndouă au de-a face cu desincronizarea.
Mai întîi, în superbia sa semizeiască, pe Adrian Năstase l-a mîncat în cur să decaleze alegerile parlamentare de cele prezidențiale.
(Să mă iertați, o voi academicienilor, dacă vă zgîndăre cuvîntul “cur”, de parcă nu l-ați auzit sau nu l-ați rostit niciodată. La noi, la Telega, e un cuvînt foarte util și des folosit, care face parte din fondul lexical principal).
Consecința acestei decalări? Păi, pe scurt: o țară varză.
Pe de o parte, concentrată pe o continuă, decalată campanie electorală, de n-am avut în ăștia deja peste 10 ani nici vreo doi ani legați cap-coadă, în care să nu se discute alegeri. Scopuri scurte, de cîteva luni, promisiuni populiste și deșănțate, nici o gîndire pe termen lung. Varză. Varză. Varză.
Pe de altă parte, deja a doua sau a treia situație de coabitare președinte de la un partid, premier de la altul, cu rezultatele dezastruoase deja cunoscute, nu mai elaborez pe subiect, că le știm și le-am trăit cu toții. Varză. Varză. Varză.
Al doilea motiv de stricăciune politică pe baze structurale este cel în care, din varii motive, a început nebunia cu separarea liderului politic de liderul executiv. Să fie doi separați : șeful de partid și premierul.
Doar lui Băsescu i-a ieșit, căci Boc, deși era și șef de partid, și premier, tot Băsescu conducea țara. În rest, ori de cîte ori am avut parte de așa ceva, țara a început să scîrțîie.
Ponta, cum n-a mai fost șef de partid, doar premier (da, știu: și-a dat demisia pe Facebook; nu mai mă frecați la cap cu asta, că nu eu l-am învățat – nu a întrebat pe nimeni), cum a avut puterea din ce în ce mai limitată și a fost un premier pe avarii. Pînă l-a sinucis sistemul cu mîna tefeleilor la Colectiv. “A trebuit să moară oameni…”
Pe urmă, drăguțul de Cioloș. Acesta, în bicisnicia sa, n-a fost nici cal, nici măgar. Nici premier cu adevărat, nici șef de partid cu adevărat. Consecințele? Varză. Varză. Varză.
Pe urmă a cîștigat PSD-ul, de manieră zdrobitoare. O victorie de-aia, cum îi zice, landslide. Landslide pe dracu. Căci sistemul a avut grijă să-i înflorească lui Dragnea niște dosare penale, unu, două, trei, să fie, care au fost pe repede înainte concretizate în niște condamnări.
Astfel, Dragnea n-a putut fi premier. Și de aici a început nebunia. Două centre de putere. Motiv de trosneală și neîncrederi și lovituri subterane și paranoia, pînă la deznodămîntul de zilele astea: Dragnea a încercat să rupă pisica. Sistemul încearcă să-l rupă pe Dragnea.
Consecința? O țară varză varză varză. O administrație publică gripată. Un PSD pe cale de sfîșiere internă. Fix visul fanarioților de douăzeci de ani încoace: să controleze și îngenunche și acest partid.
Le iese? Le iese. Ce ne mai merităm soarta. Și totul de la niște decizii structurale profund greșite, pe bază de desincronizare.
Ne vine și nouă mintea la cap vreodată? Poate prin anul 2218, cînd vom sărbători bicentenarul CIR: Colonia Isterică România.
Autor: Mirel Palada
Sursa: Turambar