Criza financiara in care s-a trezit lumea atrage atentia asupra relatiei dintre democratie si mecanismele de exercitare a puterii in stat. Pâna acum, butada lui Churchill cu raul si democratia ne amuza sau ne resemna dar a venit timpul sa reflectam mai mult la filozofia acestor vorbe. Nu numai ca este imperfecta dar, destul de frecvent, democratia acopera forme de dictatura prin care un om sau un partid se prezinta drept reprezentant al suveranitatii poporului. România traieste, ca de obicei, in registru ridicol acest adevar.
La adapostul democratiei si, sigur, folosindu-se cu rapacitate de pârghiile acesteia in timp de criza, patru dintre marii speculanti financiari americani au câstigat intr-un singur an sume exorbitante: campionul, patru miliarde de dolari, al doilea, faimosul George Soros, 3,3 miliarde iar urmatorii doi medaliati intre doua si trei miliarde fiecare. Aceasta ,,minune” s-a intâmplat in statul despre care unii spun cu voluptate ca are cea mai puternica democratie. George Soros a impânzit lumea cu fundatii si institute de invatat democratia. Ce concluzii putem trage de aici? Mai multe. Una ar fi: democratia americana este consolidata, intr-adevar, dar nu si scutita de riscuri. O sapa chiar cei care ii poarta de grija. Imbogatirea celor patru magnati a fost posibila printr-o uriasa frauda pe care statul american a descoperit-o oarecum târziu. Washingtonul a trebuit sa ceara americanilor sa plateasca si sa acopere aceasta escrocherie fabuloasa. Cu toata puterea institutiilor democratice pe care este cladit de peste doua secole, statul american nu a fost capabil sa evite catastrofa pusa la cale cu buna stiinta, dupa cum a dezvaluit insusi presedintele Barack Obama. Consecintele le suporta nu numai americanii, ci lumea intreaga, pentru ca, nu-i asa, lumea se afla sub tavalugul globalizarii. Care globalizare vine, cu forta ei de nestavilit, tot de pe pamânt american.
Europenii nu s-au putut sustrage acestei crize pentru ca au facut greseli, declara Jean-Claude Trichet, directorul Bancii Centrale Europene-BCE. Explicatia lui este urmatoarea: Franta si Germania au gresit in 2004 când au impiedicat BCE sa cumpere ,,obligatiuni de stat” de la tarile in dificultate bugetara. Aceasta atributie era prevazuta in ,,Pactul de stabilitate” si ar fi fost o buna supapa de interventie europeana pentru limitarea efectelor crizei in Grecia, Spania, Portugalia si Italia, aflate in ,,zona euro”. Trichet ironizeaza amar: Franta si Germania au pavat (astfel) calea crizei in zona euro. El a cerut din nou ca BCE sa poata cumpara obligatiunile publice ale tarilor in dificultate si a avertizat Parisul si Berlinul ca trebuie sa-si duca pâna la capat crucea: BCE nu va permite sa nu intervina in favoarea solutiilor de salvare necesare iesirii sau evitarii catastrofei in Grecia, Spania si Portugalia pentru ca Tratatul de la Maastricht (cel in baza caruia a fost creata moneda unica europeana n.n.) nu ne permite sa mai dam inapoi. Constrânsi de aceasta obligatie, europenii au recurs la taxarea bancilor pentru a le obliga sa participe la plata unei parti a facturii crizei. Acesta este unul dintre subiectele cele mai aprinse de pe agenda reuniunii G-20 de la Toronto, din 26-27 iunie. Bancherii europeni si Administratia americana nu mai sunt dispusi sa accepte ,,stilul de guvernare” prin inginerii financiare folosite inainte de prabusirea Bancii Lehman Brothers care a contribuit decisiv la precipitarea crizei mondiale. ,,Indemnizatiile, bonusurile excesive, beneficiile deconectate de la economia reala (transformate in principala sursa de escrocherie si de imbogatire de catre bancherii americani si nu numai, n.n.) sunt incompatibile cu valorile fundamentale” a declarat Jean-Claude Trichet.
Germania si Franta au fost scandalizate de dificultatile produse Uniunii Europene de Grecia. Cancelarul Angela Merkel nu a cheltuit prea multe vorbe pentru a pune criza elena pe seama proastei guvernari de la Atena. Doamna de fier de la Berlin simte pericolul pentru Europa produs de escrocheria financiara si de coruptia guvernelor europene si avertizeaza: nimeni nu trebuie sa traiasca peste mijloacele pe care le produce. Berlinul pretinde instituirea controlului bugetelor nationale ale statelor cu datorii mari. Când un cancelar vorbeste in acesti termeni, Germania este deja pregatita sa ia masuri. Initial, in spatele usilor capitonate, Parisul a reactionat nervos de teama sa nu se trezeasca in fata unor solutii impuse unilateral de Germania. Franta si ambitiosul ei presedinte fac tot ce pot pentru a nu iesi din nucleul dur al Uniunii Europene. Adica de la comanda. Dar ii va fi greu sa reziste oricum pentru ca Germania este cel mai mare contributor la trezoreriile institutiilor europene. Francezii nu mai sunt de mult obisnuiti cu asceza bugetara care, in Germania, este regula a politicii economiei sanatoase, dar presedintele Frantei nu a facut eroarea sa nu-i dea dreptate doamnei Merkel. Teama cea mai mare a francezilor era ca euro sa nu intre sub zodia dominatoare a drapelului german. Cam pe aceeasi linie, noul premier britanic David Cameron i-a acuzat pe laburisti, aflati pâna in mai la putere, de proasta guvernare si a cerut un ,,audit independent” pentru verificarea gestionarii finantelor publice. Marea Britanie s-a raliat inteligent Germaniei si Frantei acceptând filozofia acestora privind salvarea monedei unice europene si sprijinirea statelor membre in dificultate. O ,,Declaratie comuna” adoptata inainte de reuniunea G-20 de la Toronto gaseste cele trei puteri europene solidare, pe pozitii convergente. Euro trebuie scos din arcanele speculatiilor financiare mondiale, acesta este cuvântul de ordine dat expertilor si bancherilor europeni. Sunt prea periculoase aceste arcane si cei care le intind prea versati. Au demonstrat-o declansând cu cinism inimaginabil criza financiara din 2008.
Ce fac ceilalti europeni? In Italia, multi ministri din guvernul lui Berlusconi sunt acuzati de coruptie. Unii demisioneaza, altii rezista constienti ca trebuie sa puna rapid ordine in afaceri. Democratia italiana a fost vulnerabila dar ca acum niciodata. Spania si Portugalia au probleme grave cu deficitul public si sunt urmatoarele pe lista Bruxelles-ului pentru interventii. Guvernele celor doua state au prezentat planuri de austeritate severa pentru a depasi momentul. Increderea europenilor in aceste planuri este marturisita cu jumatate de gura. Oricum, ingrijorarea lor nu este la fel de mare precum aceea pe care o incearca pentru greci. Amploarea crizei din Grecia a zdruncinat increderea Bruxelles-lui in capacitatea unor state de a construi corect o politica nationala financiara. Nu este departe timpul când bugetele statelor membre U.E. vor trebui examinate de expertii de la Bruxelles inainte de a fi supuse aprobarii parlamentelor nationale. Ceea ce inseamna inca o fractura la suveranitatea nationala. Administrarea frauduloasa a finantelor publice constituie uneori un obstacol mai greu de trecut decât cel al concurentei mondiale careia Uniunea Europeana trebuie sa-i faca fata.
,,Criza poate fi raul (de care avem nevoie) pentru (a ajunge la) bine” declara nu demult Dominique Strauss-Kahn, omul forte al Fondului Monetar International. Cinism sau umor involuntar? Sa ne aducem aminte ca inainte de criza financiara din 2008, FMI era pe duca si ca s-a redresat pe seama pacalirii câtorva state lasate in bataia vântului printre care Grecia, Portugalia, Lituania, Ungaria sau România. Batrâna institutie nu vrea nici sa se reformeze, nici sa moara. Traieste de mai bine de o jumatate de secol din pacalirea fraierilor si nu a fost capabila niciodata sa ofere o expertiza corecta sau un proiect salvator. ,,Oamenii imbracati in negru” nu stiu altceva decât sa impuna masuri de austeritate: reducerea personalului, a salariilor, a bugetelor, a pensiilor; dau bani cu târâita si-i recupereaza camatareste punând unghia in gât neispravitilor care gândesc cu capul altora. Unde a intervenit FMI nu s-a produs dezvoltare, ci s-au instalat saracia si disperarea, somajul si grevele. Nici o tara nu s-a procopsit cu darurile otravite ale FMI. Nici astazi masurile anuntate cu surle si trâmbite de Strauss-Kahn nu sunt credibile. Nici nu pot fi pentru ca ele nu urmaresc scoaterea unui stat din necazuri, ci indatorarea lui pentru a oferi FMI gura de oxigen de care are nevoie sa nu sucombe. Nu numai tarile emergente, China si Rusia in special, contesta puternic Fondul Monetar International, ci mai ales cei care au avut de-a face cu expertiza si sfaturile consilierilor acestuia.
Dupa cum se vede, chiar si statele cu o democratie puternica au dificultati in guvernare. Este democratia de vina? In linia unui rationament corect, raspunsul este: nu. Nu democratia a destabilizat sistemul financiar mondial si nu democratia a impins lumea in criza grava prin care trece, ci proasta guvernare. Virtutile democratiei nu sunt ruinate de imperfectiunea ei, ci de atacul insidios, pervers si cinic la slabiciunile ei. Proasta guvernare face ravagii chiar si in statele cu cele mai vechi regimuri democratice.
Despre România ce sa mai vorbim!
GEORGE APOSTOIU
sursa: revistacultura.ro