Site icon gandeste.org

Delir de tip nazist al lui Kelemen Hunor: Aș vaccina obligatoriu toată România

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că ar duce mai departe obligativitatea de vaccinare cu serurile experimentale Covid la anumite categorii socio-profesionale și ar plusa inclusiv măsurile adoptate de italieni în privința condiționării accesului la locul de muncă de pașaportul Covid. El a reacționat astfel la poziția mai puțin extremistă a co-etnicului său, Csaba Asztalos, șeful Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
„Ce zice domnul Asztalos, e treaba domnului Asztalos. S-ar putea să aibă dreptate, s-ar putea să nu aibă dreptate. Dacă trebuie lege, atunci vom da lege. Eu chiar m-aș duce mai departe cu aceste decizii și mai bine mă înjurați pe mine, cei care nu sunteți de acord cu vaccinarea, decât să ajungeți la Terapie Intensivă și să muriți. Eu aș merge până acolo, poate dincolo de ce au făcut italienii, care au zis: de la 1 octombrie nimeni nu intră, nici dacă are serviciul la stat, nici dacă are serviciul la privat, dacă nu este vaccinat. Punct. Poți să faci ce vrei cu corpul tău, e dreptul tău, dar și statul trebuie să aibă grijă de sănătatea publică. Când e vorba despre sănătatea publică, dacă e nevoie de lege, trebuie să dăm lege. Eu, personal, m-aș duce mai departe și cu obligativitatea de a vaccina anumite categorii socio-profesionale. Chiar și despre acest lucru este bine să discutăm”, a declarat Kelemen Hunor, joi, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.
Liderul UDMR a răspuns astfel afirmațiilor președintelui Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, care a explicat că introducerea certificatului „sanitar” nu poate fi adoptată printr-o hotărâre de Guvern, ci doar printr-o lege votată de Parlament, din cauză că aduce „o condiționare sau limitare a exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale”.
Liderul UDMR a spus că dacă e vorba de a îngrădi anumite drepturi, și prin lege se poate, trebuie adoptată o lege, „dar degeaba stăm, nefăcând nimic, că uite, avem cifre alarmante și previziunea nu e foarte bună”. De fapt, d-l Hunor ar trebui să știe că măsurile liberticide nu pot fi adoptate decât printr-o lege superioară a Parlamentului, deoarece drepturile și libertățile fundamentale sunt garantate de Constituție iar derogările de la legea fundamentală nu se pot adopta prin legi inferioare. Dar d-l Hunor se face că a uitat și folosește intimidarea sau înfricoșarea pe post de argumente:
„Vedem ce s-a întâmplat în multe state și, vrând-nevrând, eu cred că trebuie să ne îndreptăm către a asigura și a face în așa fel încât marea majoritate a cetățenilor să se vaccineze. Și da, după aceea, sigur, dacă te-ai vaccinat, libertatea ți se dă înapoi. Dacă ai acest certificat. Dacă trebuie lege, dăm lege, nu-i nici o problemă. Problema este cum abordăm și eu sunt pentru o abordare destul de dură, brutală. Dacă anumite vaccinuri nu ar fi fost obligatorii, în anii ’30, ’40, ’50, ’60, ’70, inclusiv când noi ne-am născut, atunci probabil că mulți dintre noi nu am fi la Congresul UDMR”, a subliniat Kelemen Hunor. El face, deliberat sau nu, o confuzie gravă între vaccinurile clasice pentru bolile copilăriei și noile seruri experimentale Covid, bazate pe tehnologia ARN mesager, niciodată folosită anterior și care a generat numeroase reacții adverse în 9 luni de când este administrată cu autorizație provizorie. La același congres a participat, vineri, și premierul Florin Cîțu (PNL), spunând și el că nu vede nici o discriminare în implementarea pașapoartelor interne de vaccinare.
Executivul PNL-UDMR a adoptat vineri, prin hotărâre de guvern, obligativitatea certificatului Covid pentru accesul la anumite activități publice în localitățile unde rata de incidență a infectărilor cu SARS-CoV-2 este mai mare de 3 la mia de locuitori și mai mică sau egală cu 6 la mia de locuitori. Discriminarea constă în faptul că persoanele sănătoase care nu se încadrează în una dintre cele 3 categorii cuprinse în certificatul Covid vor fi excluse de la viața publică fiind forțate financiar și social, pe termen lung, să se vaccineze.
Sursa: activenews.ro
Exit mobile version