Site icon gandeste.org

(De)conectarea României

Pentru trei zile, mi-am deconectat contul de facebook, am șters toate aplicațiile lăsând activă doar mesageria. Și a fost minunat.



Mai mult ca altă dată, am observat câtă nevoie avem noi, ca oameni, să ne vedem față către față, să interacționăm nemijlocit.

Forțați de împrejurări, de cel puțin două ori pe an (de Crăciun și de Paști), românii sunt nevoiți să plece spre părinți, bunici, vetrele de baștină sau pur și simplu în altă parte. Și vrând-nevrând, intrăm în contact cu lumea reală, suntem forțați să improvizăm, să ne adaptăm. Adică să ne cunoaștem mai bine unii pe alții. Să ființăm.

Unde e interacțiune directă e mai puțină ură, violență și mai mult respect. Așa cum bine spunea un prieten, rețelele sociale „articulează senzația falsă că te desfășori social. Când de fapt, nimic nu e real, totul e un exercițiu de self propaganda al fiecărui cont”.

Oameni buni, avem nevoie să fim reali, iar zilele acestea mi-au reîntărit o convingere ce înmugurise mai demult: cineva trebuie să taie netul în țara asta pentru câteva săptămâni, câteva luni!

Avem nevoie – mai ales în orașele mari, acolo unde populația e atât de eterogenă – să refacem potecile dintre noi. Să batem la ușa vecinului – aproapele nostru, la propriu -, să gătim împreună, să ne jucăm împreună cu copiii noștri. Dacă facem asta, nivelul de ură verbală și tribalizarea din societate vor scădea. Nu vom mai fi bugetar și privat, tânăr și bătrân, judecător sau judecat, ci semeni.

Asta am simțit-o și cred că nu sunt singurul, de Înviere. În curtea bisericii am văzut funcționari, profesori, studenți, elevi, pensionari, oameni simpli și oameni bogați, în tăcere, cuminți „ca sfinții”, cum se zice pe la noi. Nu întâmplător, cei care nu puteau păstra liniștea și rânduiala erau cei care butonau tot timpul telefonul mobil.

Obiectele și rețelele acestea NU ne ajută. Este doar o iluzie. Pentru că așa cum spunea chiar un expert în materie, rețelele sunt construite pentru a produce dependență, nu pentru a replica realitatea. Și salvatorii de pe facebook sunt rareori la fel de prolifici în realitate. Doar pe facebook poți să pari credibil vorbind despre salvarea României și a Europei, când tu nu știi ce se întâmplă la două apartamente sau două case mai încolo.

Și unde este ură și dezagregare, este slăbiciune. De-aceea, vorba avocatului Dan Chitic, e nevoie ca în România să plouă cu internet gratuit, fie că te duci în centrul Bucureștilor sau pe vreun maidan de provincie. E momentul să punem stop. E momentul să ieși din case și să ne întâlnim cu vecinul, prietenul sau neamul nostru în spațiul comun. Să comunicăm real, nu să tastăm privind la o poză.

P.S. Este amuzant să vezi cum persoane care se declară atei sau agnostici au profitat de Sărbători pentru a se simți bine și de a profita de acea „atmosferă specială”, făcându-se că plouă în ceea ce privește motivul și centrul acelei sărbători.

Pentru ca apoi să revină „la normal”, întrebându-ne la ce folosește credința, Biserica și preoții…

Autor: Mihai Șomănescu

Sursa: Active News

Exit mobile version