Motto: Faceţi întuneric în sufletele oamenilor, şi vor veni stafiile, care vă vor gâtui. (Nicolae Iorga)
Tot căuta Ion Cristoiu un nume pentru deceniul domniei băsiste. Iată o sugestie: „deceniul bântuit!”
Culmea e că au trecut luni bune de când îmi dă târcoale un astfel de titlu. Deceniul fantomelor, domnia magiei negre, fantomele trecutului, zece ani de spiritism, fantomaticul deceniu… chestii de felul acesta.
Zilele trecute mi-a zis unul dintre băieții mei: „Cât a fost la putere, te-a bântuit Băsescu; acum te bântuie Kovesi”. Îl declar pe fiul meu cel perspicace coautor al titlului acestui articol.
De ce un deceniu bântuit? Ne confruntăm cu fantome? Oare noi, ca popor, să fi fost toată această perioadă, 2005 – 2015, sub un asalt cu asediatori invizibili?
Fantoma comunismului, fantoma securității, fantoma cultului personalității, fantoma propagandei mincinoase nu vi se par suspect de prezente în viața noastră recentă încât să justifice un astfel de titlu?
Personificarea fantomelor ce devastează programatic această țară cred că este, de departe, Traian Băsescu. De fapt, el a depășit demult condiția de fantomă (a comunismului, a securității, a propagandei mincinoase), devenind, în armonie cu toată mitologia morților vii, un veritabil strigoi.
În ultima vreme parcă au țâșnit sub presiunea diabolismului lor reprimat de accidentele de normalitate ale veacului, toate otrăvile trecutului. Antagonizare socială, poliție politică deșănțată, bășcălizare a drepturilor omului, democrație eșuată în caricatură, înfierarea sentimentului național și, mai presus de toate, închinare la idoli externi, superlativ imorali.
Trăim o depravare a ideilor tradiționale de bine care, pe cei puțini care mai ținem la ele, ne afundă într-o perplexitate totală. Cu fiecare dezvăluire de mizerii, cu fiecare scandal instituțional, nu mai prididim să căutăm cuvinte pentru a ne exprima inexprimabila năuceală.
Simbolul de lut al justiției și dreptății, o doamnă care, după ce că are fruntea îngustă se mai poartă și cu breton, minte și păcătuiește mai ceva decât cei damnați în al 9-lea cerc al Infernului lui Dante.
Dedesubtul ei, dar într-o ierarhie răsturnată a abjecției umane, tronează suveran, peste bolgia 6 a celui de-al optulea cerc, inegalabilul ipocrit care ne-a bântuit ultimul deceniu de viață: strigoiul Traian Băsescu.
Îl priveam zilele trecute la televizor pe acest măcelar de destine cum, cu zâmbetul pe buze, își jignea, gros, victimele. Putea măcar să tacă. Ar fi fost un minim gest de pocăire și smerenie. A ales să se pișe pe cicatricile lor.
Fantomele aparțin unor morți, veți zice,nu-i așa? Veți ricana că nici Kovesi și nici Băsescu nu pot fi fantomele care bântuie azi România, atâta vreme cât ei sunt încă vii.
Dați-mi voie să vă contrazic! Cine a nenorocit atâția semeni sub beția orgoliului și a puterii nu se poate spune că e viu cu adevărat. Viu nu înseamnă doar puls. Viu înseamnă și, sau mai presus de toate, înțelegerea unui rost divin. Or oamenii aceștia, dacă îi putem numi oameni, n-au nimic sfânt în ei. Sunt in cârdășie cu dracul.
Sursa: Contele de Saint Germain