1. Reintrarea SUA in recesiune
Economia americana consuma aproape o treime din PIB-ul mondial.
Daca americanii ar intra intr-o greva a cumparaturilor de o saptamina, asta ar echivala deja cu o explozie nucleara.
Peste 10.000 de miliarde de dolari sunt scosi din buzunare anual de consumatorii americani pentru a-si burdusi casele, garajele, dulapurile si frigiderele si pentru a-si plati serviciile la care apeleaza.
Fara acest imens generator de cerere solvabila de consum, economia globala ar intra instantaneu in moarte clinica.
Am subliniat doar un singur aspect al intensei dependente a sistemului economic global de cel mai important jucator din toate timpurile. Mai sunt si multe altele. Orice miscare in jos a indicatorului de temperatura al acestui gigant este si va fi de natura sa cutremure planeta.
Asadar, macar din punct de vedere economic, pina ce SUA nu va depasi cu claritate actualele sale dificultati, nimeni nu poate dormi linistit.
Nici macar dusmanii Americii. Probabilitate: mica. Chiar daca inca isi dezmorteste madularele dupa cea mai importanta criza postbelica, America pare sa aiba suficiente resurse pentru a relua incepind cu 2012 o crestere semnificativa.
2. Supraincalzirea Chinei
De mai bine de doua decenii, China pare gata sa reziste oricaror furtuni economice si/sau financiare si sa isi mentina ritmurile ametitoare de crestere.
Este deja un caz unic in istoria moderna. Celei mai dinamice economii de la inceputul secolului al XX-lea, SUA, i-au trebuit circa cincizeci de ani pentru a-si dubla PIB-ul pe cap de locuitor. China a facut-o inca din anii ’90, in doar noua.
Nici o alta economie a lumii nu a crescut atit de repede intr-un timp atit de scurt.
Aparent, China a aruncat in derizoriu toate exemplele anterioare de succes din istorie: orasele-cetati ale Italiei, Imperiul Spaniol, Anglia inceputului industrializarii, Germania imperiala sau America dupa Razboiul de Secesiune.
Scriu “aparent” pentru ca uneori caldura zilelor insorite ascunde germenii viitoarei furtuni.
Fenomenul de “supraincalzire” a fost si este analizat de economistii lumii. In esenta, el inseamna o crestere mult prea rapida, care nu numai ca nu este sustenabila pe termen mediu si lung, dar provoaca efecte colaterale ce se pot dovedi devastatoare si care pot antrena lungi perioade de recesiune severa.
Printre acestea se pot numara consumul excesiv de resurse limitate, aparitia decalajelor sociale extrem de adinci, poluarea, implozia monetara, cresterea riscului de faliment la nivel de companii aflate in plina expansiune.
Deocamdata China pare o imensa pusculita planetara, din care fiecare se straduieste din greu sa ia cite ceva. Fie sub forma imprumuturilor, fie sub forma investitiilor, fie sub ambele forme.
Iar China se arunca voioasa in caruselul preluarilor globale, din Europa si pina in SUA. Numai ca nici macar ea nu este un sac fara fund si ramine de vazut daca va fi capabila sa-si gestioneze corespunzator riscul global la care se expune ca niciodata in istoria sa.
Ramine de vazut daca acele corectii ale ritmurilor de crestere care inevitabil vor apare la un moment-dat vor fi line – in stil chinezesc – sau dure, in stilul in care economiile moderne cu traditii de piata s-au obisnuit deja.
Inca nimeni nu stie daca marea China si-a dezvoltat anticorpii necesari pentru o asemenea eventualitate.
Riscuri: mici spre medii pentru urmatorul deceniu.
3. Abandonarea proiectului UE
Nici nu s-a incheiat batalia pentru Grecia, ca alti nori negri se aduna pe cerul Bruxelles-ului. Italia sau Portugalia pot fi urmatoarele victime care sa ajunga la mina creditorilor internationali.
Intr-o asemenea eventualitate, guvernelor nationale le va fi tot mai greu sa explice utilitatea proiectului european in sine. Neamtul care suspina dupa marca lui de altadata ar trebui sa studieze un an economie pentru a intelege cit de avantajata a fost tara lui de existenta monedei euro si de aparitia pietei unice.
Nu o va face – la fel ca si francezul, olandezul sau austriacul – in schimb va deveni tot mai eurosceptic si mai nationalist.
Va fi tot mai tentat sa-i voteze pe acei politicieni care scot de la naftalina vechile spaime istorice, iar politicienii, la rindul lor, isi vor calibra discursurile si actiunile dupa vointa suverana a electoratului.
Nu stim daca asa se va intimpla, insa este clar ca riscul de colaps al UE este mai mare decit oricind in existenta de sase decenii a acestui proiect.
Destramarea UE si infarctul monedei unice ar antrena o zona de instabilitate atit de mare in Europa si in lume, incit undele de soc ale seismului ar arunca economia globala intr-o zona mult mai intunecata decit a facut-o criza din 2008. Poate ca tarile mari s-ar salva.
Dar cele mici s-ar trezi pe o pluta a Meduzei in care s-ar sfirteca intre ele pentru o inghititura de apa.
Riscuri: medii. Pina ce nu va fi depasita criza datoriilor suverane, va fi reajustat consumul si va fi recalibrata piata muncii, totul va fi posibil. Ce vedem astazi in Grecia poate deveni un model dramatic pentru cel putin alte sapte-opt state membre in urmatorii doi-trei ani.
4. Modificarile climatice
A devenit clar si pentru cei mai sceptici observatori ca incalzirea globala nu este un Mumbo-Jumbo pentru speriat copii neascultatori si nici o arma de lupta corporatista. Fiecare anotimp al ultimului deceniu a adus cu sine fenomene meteo noi si uluitoare.
Este limpede ca oamenii de stiinta sunt depasiti de situatie si isi dau cu presupusul. Abia reusim sa facem o prognoza pertinenta pentru citeva zile, deci este clar ca nu putem avea pretentia – macar in acest domeniu – sa credem ca cineva stie cu adevarat ce se va intimpla peste un un sau un deceniu. O asemenea evolutie loveste direct in plexul solar.
Adica atenteaza exact la setul de nevoi indispensabile, apa si alimente, prin impactul asupra agriculturii si a zonelor (inca) bogate in surse de apa.
Ceva se intimpla – si ceva deloc bun – iar impactul acestui “ceva” este, deocamdata, imprevizibil.
Riscuri: nimeni nu poate comensura, macar deocamdata, potentialul de risc al unei asemenea evolutii.
Am enumerat citeva asemenea riscuri reale ale viitorului.
La inceputul deceniului sapte al secolului precedent, dupa ce primul om aterizase pe Luna, un grup mondial de savanti a facut o predictie, pe domenii, vizavi de evolutiile pina in anul 2000.
Citirea acestora provoaca astazi risul, desi aproape jumatate dintre contributori erau laureati ai Premiului Nobel.
Oamenii de stiinta credeau ca vom locui pe Marte, dar nu prevazusera aparitia nici macar a umilului ceas electronic. Asadar, stim de unde va veni glontul, daca va veni?
Raspunsul este nu, fara indoiala. Putem, in schimb, sa construim ipoteze. Unele dintre acestea se pot dovedi adevarate.
Eugen Ovidiu Chirovici
Sursa: Bloombiz