De la capăt ?!

În timp ce preşedintele României are ca proiect un “muzeu al comunismului”, de parcă cel de la Sighetu Marmaţiei ar trebui închis, sunt prea puţine voci care să afirme că nu avem clasă politică. Ceva mult mai presant decât alegerile anticipate se conturează: o criză a identităţii naţionale. Dacă alegerile s-ar declanşa în viitorul imediat, datorită genealogiilor corupţiei deja dovedite, acestea nu ar mai avea participanţi la start, iar acest fapt, aproape incredibil, nu induce nicio iniţiativă politică. Întreaga clasă politică actuală, şi cu ea anexa administraţiei publice, centrale şi locale, se află într-un colaps solemn, încercând o solidarizare sentimentală a societăţii cu megacorupţia. Deocamdată, este foarte greu de înţeles dacă marea cruciadă are un scop reformist sau este un simplu ordin de clătinare a unui sistem care părea etern şi nu mai era util unor scopuri imprecise ale politicii aliaţilor strategici. Mai exact, unor grupuri care constituie în acest moment majorităţi politice din SUA şi UE.

Societatea românească, a cărei solidaritate şi instituţii morale au fost sistematic distruse, este total nepregătită pentru alternativa care i se oferă. Vizionarea arestărilor pe bandă rulantă ale fruntaşilor politici creează o imensă frustrare publică prin lipsa de explicaţii asupra modului cum au fost posibile fraudele incriminate. Nimeni, din fruntea instituţiilor e profil ale statului, nu poate clarifica lucrurile, în adevărul lor, majoritatea specialiştilor aflându-se în aceşti prea mulţi ani în sistem. Mare parte a jurnalismului de investigaţii a fost un simulacru ale cărui zaruri au căzut favorabil, care acum poate fi activat la maximum în direcţii pseudo-morale. Societatea este săracă, banii sunt acolo unde nu ar trebui să fie, şi nimic nu poate funcţiona fără bani. Presa are nevoie de bani, însă aceştia vor trebui să vină din resurse proprii, oneste.

Întregul sistem, chiar acesta care se reformează acum, a fost şi este captiv unor reţele de tip mafiot. Constatăm o deformare mentală colectivă asupra firescului şi a democraţiei pe care comunismul o anunţa acut. Persoane care păreau a întruchipa caracterul, valoarea, asumarea libertăţii autentice s-au dovedit între timp duplicitare, stâlpi de nădejde nu numai ai Securităţii, dar şi ai Corupţiei. Între regimul Iliescu şi regimul Băsescu nu există nicio diferenţă, a fost doar o schimbare de personaje pe fondul inerţial al conectării europene. Faptul în sine este dovedit de evenimentele în derulare. Aşa cum democraţia a fost mimată sub preşedinţia lui Ion Iliescu, la fel s-a întâmplat ulterior. Traian Băsescu a preferat să conducă strict cu serviciile, performanţele sale politice ajungând astăzi încă un capitol al manipulării. Vinovăţia oamenilor politici va ajunge în curând şi pe umerii unor pretinşi reprezentanţi ai societăţii civile care au purtat adevărate războaie de autocosmetizare. Fenomenul proletcultist, din anii ’50, destul de viu în memoria colectivă, a fost repetat deseori până la punct şi virgulă. Natura sistemului şi presiunea pe societate au fost de aceeaşi extracţie, miza la fel. Puterea politică deţinută de Traian Băsescu a avut oferte uriaşe, despre care se ştiu prea puţine lucruri. Statul român a ajuns, încet şi sigur, un producător de avantaje pentru o categorie care visează locuri în elita mondială!

Noul regim, care se (re) instalează, pare a prefera o nouă recuzită, însă acelaşi spirit faraonic. Partidele existente participă la tot felul de negocieri, una mai importantă decât alta. Despre corupţia endemică şi degradarea publică generalizată nu se spune nimic. Umbra puterii care a condus România în ultimii 25 de ani este la fel de deasă şi ameninţătoare. În perimetrul ei se află mentalitatea viitorilor parteneri. O nouă luxaţie se pregăteşte României împreună cu pachetul scoaterii din scenă a corupţiei din linia întâi. Reforma instituţională şi de eradicare a blocajului prin care corupţia a fost şi este posibilă nu este pe nici o agendă. Avem o clasă politică, de sus până jos, lipsită de orice dinamică morală. În atari condiţii, cineva ar trebui să declare falimentul şi vinovăţia indubitabile ale celor care au administrat ţara.

A lăsa fluctuante administraţii străine să facă ordinea care le convine efemer în viaţa politică a României este un lux al cărui preţ poate fi fatal pentru însănătoşirea morală a naţiunii, ameninţând parteneriate de care avem şi unii şi ceilalţi nevoie. Aerul atotştiutor, secretomania şi aroganţa politică pot ascunde înţelegeri, noi germeni ai mediocrităţii, care nu au legătură cu democraţia, progresul, sau lucruri mult mai grave în evoluţia lor posibilă. Politica României se stabileşte în România, din raţiuni ale corectitudinii contractuale dintre omul politic şi electorat. Formulele unei vasalităţi de pe urma căreia a profitat corupţia, protejată de servicii, ar trebui dezbătute tot mai mult, spre a separa populismul de responsabilitate.

Asistăm la o corectă decimare a mizerabilei clasei politice actuale, a cărei degradare sistemică arată o imposibilă reformare. Într-un cuvânt, nu am avut clasă politică, România a fost guvernată de nişte delapidatori. Preşedintele Klaus Iohannis este obligat de situaţia momentului să se raporteze cu toată gravitatea la această situaţie pentru implementarea unor soluţii de acces spre democraţie.

IOAN VIERU
sursa: cotidianul.ro