Site icon gandeste.org

De Crăciun, un „Cal Troian”

Merită să acordăm ascultare videoclipului intitulat „O, ce zarvă minunată!”, care circulă pe internet, și din care am extras o secvență de bună însemnătate:  „În ciuda aparențelor, Hristos se naște și astăzi într-o lume la fel de indiferentă (sigur, mai rea – n.n.) față de El ca și cea de acum două mii și ceva de ani. […] Dacă vom arunca o privire mai profundă, vom observa că cei mai mulți dintre noi așteaptă Crăciunul, dar nu-l așteaptă pe Hristos. Așteptăm zilele libere, veselia, masa bogată, cadourile, atmosfera feerică… Am așteptat Crăciunul fără a ne bucura de Hristos de Ziua Lui. Nu mai știm să ne bucurăm creștinește […]. Fără Hristos, bucuria e goală, găunoasă și necurată […]”. Cum fără demnitate nici măcar oastea românească și conducătorii ei și nici unii prelați ai B.O.R. nu mai sunt cu noi.

Armata (ne)Română nu mai e „cu noi”

Armata Română se află astăzi la o distanță de ani-lumină de menirea ei. Armata Română a fost transformată în slugă umilă a dictatorului neromân, iar evenimentele se succed grăbite spre „Marea resetare”.

Se spune că blesteme grele ar bântui timp de o sută de ani asupra poporului care și-a ucis conducătorul. Blestemul asasinării celor doi conducători ai României din ultima sută de ani: Mareșalul Ion Antonescu (1 iunie 1946, Valea Piersicilor, Jilava) și Nicolae Ceaușescu, Primul Președinta al României (25 decembrie 1989, Târgoviște) își aruncă din nou giulgiul macabru asupra românilor, dând dreptate lui Teodor Duțu, care afirma în 1999: „Un popor care tolerează toate credințele și toate filosofiile, dar se lasă subjugat de cele mai degradante dintre ele, un popor care nu găsește nicio motivație nevoii de a-și apăra modul de viață ales (chiar dacă acesta este greșit), merită nu doar lecția pe care istoria i-a administrat-o și umilințele cu care învingătorii săi l-au copleșit, el merită chiar să-și piardă dreptul la existență”.

În ajunul Nașterii lui Hristos, de Crăciun, chiar în ziua de 25 decembrie 2020 – la 31 de ani de la crima de la Târgoviște (coincidență?) -, Armata Română(?) face cadou românilor un vaccin netestat, fără a oferi garanții ale forurilor internaționale de specialitate, transformându-i pe români în cobai, îndreptățind citatul de mai sus. Iată ce cadou oferă Armata Română norodului Țării: „[…] pe 25 decembrie (2020 – n.n.) sosesc primele doze de vaccinuri în România. Pe 27 decembrie vom începe vaccinarea globală, va trebui să ajungem în final la un procent de minim 70%. Cei care refuză vaccinul vor avea unele condiționări pe care le vom stabili ulterior, una dintre ele este purtarea permanentă a măștii, cei vaccinați (care nu vor deceda după vaccin – n.n.) vor primi o adeverință de imunitate care va fi transpusă ulterior pe un covidpass” (dr. Valeriu Gheorghiță).

În clipe de restriște, unii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române nu mai sunt „cu noi”

Din păcate, unii reprezentanți ai B.O.R. iau și ei parte la experimentul mizerabil al iresponsabilității politicienilor, îndemnând credincioșii spre vaccinare. Deși nu are nicio tangență cu profesia lui Esculap și Hipocrate, Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolit al Olteniei, se declară încrezător în vaccinul anti-Covid-19: „Noi ne-am rugat la Bunul Dumnezeu ca oamenii de știință să primească luminare și să realizeze un vaccin, pentru ca oamenii să poată scăpa mai ușor mai ușor de această pandemie. Evident că se vor realiza multe prin acest vaccin și noi ne rugăm acum să nu aibă reacții adverse. Nu aș putea să spun că viața își va relua chiar cursul de dinainte, dar, în mod sigur, va fi o viață nouă, conștientă și oamenii se vor bucura în libertate, dar libertate în bine, nu în rău. Cel care se vaccinează și cu credință, nu va avea de regretat absolut nimic”. De parcă nu era destul, Mitropolitul a dat asigurări că Biserica va fi alături de Armată în campania de vaccinare. Oare? Mă întreb și eu: dacă blestemul dăinuie 100 de ani, în decembrie 2089 vom mai exista ca Națiune?!

Să nu fi aflat înaltul „Iluminat”  că la Timișoara a fost realizat un vaccin românesc, dar nesusținut de conducerea României? Să nu știe înaltul „Iluminat”  că „interesul poartă fesul”, ca și în cazul escrocheriilor cu măștile necorespunzătoare? Să nu fi citit înaltul „Iluminat” care sunt reacțiile adverse ale unui „vaccin” netestat suficient? Să nu fi aflat că una dintre acestea se chemă „moartea”. Greu de crezut. Personal, îi cedez cu bucurie și speranță înaltului „Iluminat” și vaccinul ce mi se va oferi/impune rugându-l să citească cele ce urmează:

Un document al Administrației pentru Alimente și Medicamente a Statelor Unite ale Americii (Food and Drug Administration . F.D.A.) admite și avertizează că vaccinul anti Covid-19 poate avea 22 de efecte secundare, inclusiv moartea. Mai multe dintre aceste efecte pot duce la apariția unor afecțiuni grave care vor îngreuna sistemul sanitar și așa dat peste cap de Covid-19. O reuniune a comitetului consultativ al Administrației americane responsabile (U.S. Food & Drug Administration advisory committee) intitulată „Vaccinuri și produse biologice conexe” (Vaccines and Related Biological Products), postată online pe 22 octombrie 2020, a prezentat date despre viitorul vaccin anti Covid-19 din Statele Unite. În cadrul reuniunii a fost făcută publică o prezentare în PowerPoint cu 27 de diapozitive alcătuită de către doctorul Steve Anderson, director M.P.P., Office of Biostatistics & Epidemiology, Center for Biologics Evaluation and Research (C.B.E.R.).

Diapozitivul 16 al prezentării sale a inclus o „Listă de lucru” a „posibilelor efecte adverse” asociată cu lansarea iminentă a vaccinurilor anti Covid-19, supuse supravegherii de siguranța a F.D.A..Lista include decesul, precum și alte 21 de afecțiuni (dintre care majoritatea sunt probabile a afecta pacientul pe viață), toate asociate vaccinurilor în lucru anti Covid-19. Implicațiile acestei prezentări sunt colosale și extrem de îngrijorătoare, scrie sursa citată. Personalul FDA, un organism prestigios creat in 1906, este conștient de posibilele efecte secundare, chiar letale, ale vaccinurilor anti Covid-19. Mai mult, aceștia se pregătesc în avans pentru a fi atenți și a monitoriza astfel de rezultate adverse prin „supraviețuirea post-comercializare” .

Efectele secundare posibile ale vaccinului anti Covid-19, conform F.D.A. a S.U.A.
– Sindromul Guillain-Barré;
– Encefalomielita diseminată acută;
– Mielita transversă;
– Encefalită, mielită simplă, encefalomielită, meningoencefalită, meningită;
– Convulsii, crize epileptice;
– Accident vascular cerebral;
– Narcolepsie și cataplexie;
– Anafilaxie;
– Infarct miocardic acut;
– Miocardită, pericardită;
– Boli autoimune;
– Moartea;
– Rezultatele nedorite în evoluția sarcinii;
– Alte boli demielinizante acute;
– Reacții alergice non-anafilactice;
– Trombocitopenie;
– Coagulare intravasculară diseminată;
– Tromboembolism venos;
– Artrită și artralgie;
– Boala Kawasaki;
– Sindromul inflamator multisistemic la copii;
– Boala dependenței crescute de anticorpi (A.D.E.).
Să nu fi aflat înaltul „Iluminat” că „Pfizer” și „Moderna” au imunitate și că efectele adverse grave cauzate de vaccinul anti-Covid-19 nu vor putea fi contestate în instanțe?
Să nu fi aflat înaltul „Iluminat” că  Directorul Pfizer, Albert Bourla, refuză să se vaccineze anti-COVID-19: „Când voi putea, mă voi vaccina. Am 59 de ani şi sunt sănătos. Nu lucrez în linia întâi, deci nu mă număr printre cei care au prioritate la vaccinare” (C.N.B.C.).
În această situație nu-i mai înțeleaptă reacția Î.P.S. Teodosie, Mitropolitul Tomisului: „Noi nu ne apucăm să facem campanie pentru vaccinare, că nu acesta este rolul nostru. Mai întâi trebuie să cunoaștem ce conține acest vaccin. Nu luăm nimic cu ochii închiși!”?
Rogu-Te, Doamne, Luminează-l pe înaltul „Iluminat” Irineu, poruncește-i să nu mai dea sfaturi comandate.
Rogu-Te, Doamne, Luminează capul Armatei Române întru slujirea norodului, nu a „tagmei jefuitorilor”!
Mulțumesc, Doamne!

P.S. Călăul neortodox de serviciu a interzis colindul și de Crăciun și Anul Nou ne-a spus să ieșim în balcon. Oare călăul va ieși în balcon? La ce etaj stă, oare? Nu de alta, dar poate că în noaptea Nașterii Domnului sau a cea a trecerii dintre ani, în balconul lui va suflă vântul mai tare… Iartă-mă Doamne că am păcătuit cu gândul.

Chiar în clipa în care scriu, o ceată de țigani colindă cu ursul. Bravo lor, țiganilor, care au curajul să ignore ordinele anti-creștine. Au țiganii destule păcate, dar marele lor merit este că sunt solidari. Românii să ia exemplu de la ei.

Autor: Ion Măldărescu

Sursa: art-emis.ro

Exit mobile version