Romania este o tara europeana, membra a Uniunii si cu o istorie de mai bine de doua milenii in acest spatiu geografic, economic si cultural. In acelasi timp, locuitorii sai au unul dintre cele mai reduse niveluri de trai, cu sau fara actuala criza financiara. De ce traim atit de greu?
Deseori s-a sugerat in ultimele doua decenii ca principala piedica pe calea spre un nivel de trai rezonabil este o administratie neperformanta.
Asa a fost la finele lui 1996, cind stinga politica a fost spulberata dupa sase ani de dominatie, asa s-a intimplat in 2000, cind crestin-democratii au pierdut prin KO batalia electorala cu PDSR, asa s-a sugerat in 2004, cind o administratie care asigurase o constanta crestere a economiei in cei patru ani de exercitiu guvernamental a fost infrint in numele sloganului “Sa traiti bine!”.
Romania a continuat, de fiecare data, sa se scufunde in saracie, locuitorii sai sa-si ia lumea-n cap pentru a munci in strainatate, nivelul de civilizatie sa se deterioreze iar cel cultural sa fie pur si simplu neantizat.
Sigur, performantele au fost indiscutabil diferite de la o administratie la alta – economice, sociale si/sau politice – insa diferentele nu au fost foarte bine percepute de o natiune obosita si mereu aflata in cautarea identitatii.
De ce o ducem atit de greu, sugerind strainilor, uneori, ca suntem o tara mai degraba africana decit una europeana?
Cred ca raspunsul este mai complicat decit sublinierea lipsei de performanta a guvernului condus de dl. Emil Boc si/sau a efectelor crizei economice globale.
Un raspuns simplificator induce ideea ca odata inlaturate unul sau ambele aceste “probleme”, mai nimic nu ar sta in calea progresului si al prosperitatii.
Or, cred eu, nu este asa. Lucrurile sunt mult mai complicate si, prin urmare, mult mai dificil de rezolvat.
1. In pofida legendelor invatate la scoala, asa cum am mai spus si am mai scris de multe ori, Romania este o tara saraca in resurse.
Cu alte cuvinte, “hardul” este indoielnic. Sigur, avem munti, mare si delta, ceea ce creeaza indubitabile oportunitati pentru sectorul de turism. Insa munti au si altii – si vira miliarde in marketing si promovare internationala – mare asisderea iar delta poate produce venituri limitate.
Mai extragem doar 5-6 milioane de tone de petrol pe an, departe de a acoperi macar necesarul intern de consum. Suntem obligati sa importam si mai bine de jumatate din necesarul de hrana al populatiei.
Toata agricultura romaneasca la un loc nu exporta, valoric, nici macar cit exporta Marea Britanie caolin, de pilda, o materie prima folosita in industria ceramica, de care cei mai multi dintre noi nici macar nu au auzit.
Celebrele noastre bogatii cintate de poeti si de istorici indragostiti de mituri – lina, lapte, miere, etc – nu mai valoreaza mare lucru in epoca www si nici nu le mai prea avem nici pe acelea.
Tari cu adevarat bogate sunt SUA, Federatia Rusa, Franta, Germania, unele state arabe, etc.
Doar agricultura statului California, de exemplu, poate hrani o jumatate de Europa. Doar rezervele de petrol din Golful Mexic sunt mult superioare PIB-ului Romaniei, Ungariei si Bulgariei laolalta.
2. Avem in urma o istorie nefericita. Am realizat unitatea nationala abia in 1918, la sute de ani dupa ce marile natiuni se coagulasera ca atare iar aventura coloniala se apropia de final.
Dupa realizarile notabile ale perioadei interbelice, au urmat catastrofele totalitare de extrema dreapta si de extrema stinga (ultima durind mai bine de patru decenii). Sistemul comunist a falimentat de facto la inceputul anilor ’80, dupa ce banii din imprumuturile externe au fost investiti aiurea.
A ramas in urma o industrie fragila, o populatie istovita de curba de sacrificiu a anilor ’80 si o uriasa intentie de emigrare, materializata imediat dupa revolutia din decembrie 1989, o agricultura cooperativizata care incearca de doua decenii sa trasforme omleta in ouale din care a fost conceputa.
3. A urmat o perioada bilbiita, fara nici un proiect national valabil si viabil, capabil sa creeze sinergii si incredere. Luptele politice extrem de ascutite, agresivitatea in crestere constanta, performanta inegala si modesta a unor guverne, extinderea coruptiei si sistemul de legi labil si stufos au transformat capitalismul romanesc incipient intr-o mica jungla periculoasa si lipsita de minime principii etice.
S-au nascut prea putine branduri – am ramas tot cu “Dacia”, “Eugenia” si CEC – in schimb am ajuns sa importam mai tot, pentru ca fabrici noi nu au prea aparut iar o parte din cele mostenite de la regimul planificat au ajuns la fier vechi.
Unui “hard” precar, asadar, i s-a adaugat, timp de, iata, mai bine de sase decenii succesive, un “soft” indoielnic sau de-a dreptul pernicios, fie ca vorbim de cel de dinainte de 1989, fie ca vorbim de cel/cele de dupa 1989.
4. Setul de mentalitati care naste paradigma sociala, politica si economica in care traim este unul profund alterat, de la vladica la opinca. Alterat si alterabil.
Sa luam doar chestiunea infrastructurii. De la functionarul Ministerului Transporturilor incapabil sa explice chimia sulfuroasa a atribuirii contractelor, la antreprenorul improvizat care cheltuieste zeci de milioane de case si masini si la muncitorul beat care se sprijina in lopata, avem de-a face cu un lant trofic de neimaginat intr-un stat normal.
Muncim prost, dezorganizat iar coruptia este corolarul unor mentalitati ce-si gasesc radacinile in mitul haiducului, in birurile stoarse de la tarani si date Inaltei Porti si a lipsei simtului proprietatii la imensa majoritate a populatiei.
In aceste conditii, criza economica globala declansata in anul 2008 a lovit in moalele capului un bolnav de anemie cronica.
Castelul din carti de joc s-a prabusit la prima scuturare a mesei pe care a fost cladit.
Chestiuni cum ar fi deficitele structurale (cel din sistemul de pensii este doar cel mai grav), productivitatea scazuta a muncii, spiritul antreprenorial care se confunda cu smecheria si cu “pilele” politice, toate acestea presupun solutii pe termen mediu si lung si nu pe termen scurt.
De aceea, cred eu, ne vor mai astepta multi ani pina sa devenim plauzibili pe plan continental si global. Marea problema a actualului guvern nu este neaparat lipsa de competenta – desi ar trece cu greu un examen obiectiv si serios la acest capitol, cu o nota minima – ci lipsa de incredere pe care a reusit sa o genereze, lipsa incredibila comparativ cu oricare guvern postdecembrist.
Insa cu sau fara acest guvern ne asteapta traversarea, poate ani de-acum inainte, a unei perioade extrem de dificile, traversare de care nimeni si nimic nu ne poate scuti. Si care va fi mult mai dureroasa decit ne dam seama chiar si acum.
Dupa o istorie controversata, ne-am imbatat doua decenii cu apa rece. Mahmureala actuala va trebui urmata de o dumirire care sa nasca un proiect cu cap si coada pentru viitor, capabil sa redea increderea natiunii in propriul sau viitor.
Simpla gargara politica – uneori frumos infasurata in glazura unui discurs aparent coerent – si promisiunile fara acoperire trebuie sa ramina de domeniul trecutului. Asta daca vrem sa mai avem o sansa, dupa o istorie in care am irosit destule.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro