Cu trei zile înaintea alegerilor legislative din Grecia, filozoful Stelios Ramfos, 73 de ani, explică pentru Le Temps care sunt originile reale ale crizei din Grecia şi care pot fi soluţiile. Interviul a fost preluat de blogul cotidianului Liberation.
Este pe cale să apară o Grecie nouă sau nu?
Despre ce Grecie vorbim? Grecia raporturilor comunitare sau Grecia reală? Răspunsul meu este că această criză, oricât de dureroasă ar fi ea, nu a schimbat încă mentalităţile. Cei care cred asta se înşeală. Unul dintre motivele blocării reformelor este că populaţia nu este convinsă că ele sunt bune. Îmi veţi spune că statisticile sunt incontestabile, ca suntem faliţi…Poate. Dar grecii rămân nişte sentimentali. Pentru ei percepţia este mai importantă decât cifrele.
Mergeţi prin ţara asta, vorbiţi cu oamenii, ascultaţi-i. Grecii nu sunt raţionali. Ei nu gândesc ca vest-europenii. Noi nu am cunoscut Renaşterea. Istoria noastră nu a produs conştiinţe individuale. Structura noastra mentală a rămas cumva atrofiată, focalizată pe problemele de moment. După independenţa sa, Grecia s-a trezit propulsată la rang de stat “modern”, fără a avea un adevărat contract social. Nucleul societăţii noastre a rămas familia, în sensul larg. Totul se întâmplă prin prisma raporturilor personale. A construi ceva cu “celălalt”, cu cetăţeanul necunoscut, nu are sens. Clientelismul statului grec şi al partidelor are un fundament foarte cultural. Europenii au pariat pe faptul ca euro ne va transforma. Dar s-a produs contrariul. Creditele au permis rezolvarea problemelor de familie, de clan…mentalităţile s-au jucat cu finanţele.
Mentalităţile pot evolua…
Trebuie să înţelegeţi cu ce ţară aveţi de a face. Modernizarea noastră rămâne prizoniera fondului nostru cultural medieval, care respinge noul şi organizarea, care se presupune că asigură un viitor mai bun. Raportarea la timp este esenţială. Grecii nu trăiesc în aceeaşi temporalitate cu germanii, care, spre deosebire de noi, separă trecutul de prezent şi de viitor. Aici contează doar prezentul. Or, fără perspectivă totul devine alb şi negru. Totul se polarizează. Reformele europene nu sunt acceptabile dacă nu le proiectezi în viitor. Grecii gândesc, fără să-şi dea seama sau fără să recunoască, in maniera secolului XVIII. Gândesc încă în termenii luptei de clasă. În termeni de bine şi rău. O uniune naţională în sprijinul unui proiect de viitor este dificilă din această cauză. Grecul nu are încredere nici în vecin, nici în stat. El crede în familia sa, în partidul său, cu care are, prin naştere sau prin viaţa socială, o legătură de paternitate. Este sursa catastrofei aici.
UE confundă geografia cu cultura. Extinderea nu înseamnă că vom semăna cu toţii de acum înainte. Problematica greacă, intim legata de religia ortodoxă, este cea a unei bune părţi din Europa de Est şi a imensei Rusii. Trăsăturile de caracter pe care le-am evocat se întâlnesc din Cipru şi până la Vladivostok! Creştinimul nostrui este unui al Evului Mediu. Facem parte din civilizaţia europeană, fără însă a împărtăşi valorile culturale ale Europei moderne. Ştiu că o să şochez, dar valorile moderne nu au penetrat încă societatea noastră. 30 de ani de apartenenţă la UE înseamnă foarte puţin. Am făcut Grecia compatibilă cu UE, dar nu am transformat-o.
Trasnformarea nu este rolul elitelor?
Ce au facut elitele Greciei de 30 de ani încoace? S-au ocupat de integrarea lor în Europa. Au penetrat reţelele de putere, universităţile…Dar nu au căutat sa modernizeze societatea greacă. Mai rau, elitele au promovat dezinteresul faţă de stat. Armatorii sunt o caricatură. Îşi fac afacerile, ţin cât se poate de mult partea statului care nu îi taxeaza şi redistribuie câştigurile prin fundaţiile private. Cum vreţi ca grecii să nu gândească în termeni marxişti în condiţiile astea?
Deci nu este vina Europei…
Ba da, pentru că europenii şi-au conceput planurile de reforme pe certitudini statistice. Au gândit în termeni de adevăruri absolute: austeritatea bugetară este o condiţie de viabilitate a statului. Reducem cheltuielile publice şi diminuăm salariile pe orizontală. Dar ce facem dacă populaţia nu crede în aceste adevăruri absolute? Asta se întâmplă în Grecia. Germanii ar face bine să recitească Kant şi să se inspire din “ideile regulatoare”. Reciţi Kant, doamna Merkel! Trebuie realizată o sinteză între marele desen european, exigenţele economice şi tradiţii. Să încercăm să vedem de ce Europa de Sud este atinsă de această criză. Povara catolicismului tradiţionalist-paleocatolicismul-din această periferie meridională joacă, ca şi ortodoxia în Grecia, un rol major. Grecitatea nu este folclor. Nu este ceva futil. Le vorbiţi grecilor de salvarea statului lor când ei sunt obsedaţi de salvarea propriului suflet. Cum vreţi să vă înţeleagă?
Tradiţiile sunt fundamentul Europei. Este imposibil şi suicidar să le ignori. Nu putem să disociem respingerea reformelor din Grecia de propensiunea noastră către nihilism. Este faimosul “nu mai avem nimic de pierdut” pe care îl auziţi peste tot. Teologia ortodoxă face uz de termeni sentimentali. Sentimentalismul nostru este apocaliptic. Favorizează marile catastrofe, impasul. Troica (Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană) ar face bine să se înconjoare de antropologi sau de filozofi în loc de a se închide în ministere. Europa nu este omogenă. Să acceptăm asta. Chestiuni ca valoarea muncii nu sunt acceptate în aceiaşi termeni. Grecii privilegiază tradiţia ascetică. Au un raport diferit cu eternitatea. Noi nu l-am cuinoscut pe Toma d’Aquino. Munca este un fel de păcat şi ignorăm motivul pentru aceasta.
Si democraţia? UE negociaza cu guverne alese…
Nu ne putem opri la alegeri şi la a crede că ele rezolvă totul. Nevoile financiare depăşesc capacitatea politicienilor noştri de a-şi asuma responsabilităţi. Trebuie să găsim alte soluţii. Iată problema structurală! Această criză nu este problema economiştilor. De ce funcţionarii de la Bruxelles nu cer părerea filozofilor, antropologilor? Le-ar explica de ce procesul de reforme va eşua atât timp cât grecii cred că pot fi de partea dreptăţii: aceea care le convine…
Europenii sunt naivi?
Sunt. Sunt frapat de referirile la Grecia antică. Cine sunt cei mai mari experţi în antichitate si arheologie? Europenii, nu grecii. Şi mai ales germanii. Ce deducem? Că leagănul acestei ţări a fost Atena lui Socrate, iar că noi suntem copiii părinţilor Bisericii Ortodoxe. Moştenirea lui Aristotel sau Platon este o afacere germană, nu grecească. Europenii au construit moştenirea noastra după imaginea lor.
Ce e de făcut. Să abandonăm Grecia?
Nu, dimpotrivă. UE trebuie să manifeste îngăduinţă şi să repete grecilor un singur mesaj înainte de alegerile de pe 17 iunie: totul depinde de voi. Nu trebuie închisă uşa, pentru că UE are nevoie de un flanc sudic pentru a fi Europeană. Societatea europeană nu poate exista dacă nu-şi asumă şi nu gestionează contradicţiile. Această criză nu este economică. Ea este culturală. Trebuie să vorbim despre educaţie. Trebuie să ne punem întrebări existenţiale şi să răspundem. Trebuie să depăşim nihilismul cu care flirtează o parte tot mai mare a populaţiei greceşti. Această criză ar trebui să fie o psihoterapie. În Grecia, troica trebui să-şi schimbe interlocutorii, să-i întâlnească pe cei care scriu, care fac să vibreze sufletul grecului. Trebuie sa stimulăm dragostea noastră pentru UE. Să încetăm să întindem covorul roşu în faţa unor politicieni mediocri. Ei nu reprezintă decât o parte a soluţiei. Ei gândesc în termeni partinici. Acum trebuie recreate formele, reinventată o dinamică. Indiferenţa funcţionarilor ucide Europa. Grecia tradiţiilor populare alimentează clişeele, dar ea este Grecia reală.
Calin Marchievici
sursa: cotidianul.ro