M-a șocat, prin logica riguroasă, o afirmație preluată zilele trecute de o televiziune și formulată de eminentul economist Ilie Șerbănescu. Acesta a invocat o definiție din Enciclopedia Britanică în 16 volume a termenului de „colonialism”. Iar în cartea sa intituată „România, o colonie la periferia Europei”, în capitolul „De ce colonie?”, Ilie Șerbănescu demonstrează punct cu punct că, în prezent, România se conformează cu precizie definiției privind colonialismul. Este un subiect peste care nu-mi pot permite să trec cu ușurință.
Voi mai invoca și o altă lucrare extrem de importantă, a Mădălinei Virginia Antonescu, cercetător științific în domeniul relațiilor intenaționale cu studii solide la Sorbona, care și ea definește cu meticulozitate, cu multă atenție și cu curajul specific unui adevărat om de știință neocolonialismul. Din nou, România de azi se conformează de la A la Z acestei definiții.
Există mai multe caracteristici ale neocolonialismului cărora le cad victime statele de la periferie. Le voi enunța succint, pentru că spațiul rezervat acestei analize nu-mi permite un exercițiu de tip exhaustiv. Iar ordinea va fi aleatorie. 1). O neocolonie este în prezent un stat de periferie integrat într-o entitate poststatală de tipul Uniunii Europene. Exact asta suntem. 2). În cadrul comunității de națiuni, în speță UE, sunt state care prin multiple acorduri obțin avantaje în detrimentul altor state. Statele de la periferie nu beneficiază și nu vor beneficia de un tratament egal cu statele care compun nucleul central. Din acest motiv, decalajul din perspectiva forței economice în loc să scadă, crește. 3). Prin acorduri militare care invocă securitatea colectivă, statele neocolonialiste își implementează treptat baze militare în coloniile de tip modern, astfel încât inevitabil libertatea de acțiune și însăși suveranitatea acestora din urmă este redusă la o formă fără fond. 4). Prin fel de fel de acorduri economice, este menținută subdezvoltarea neocoloniilor și fiecare măsură de acest fel avantajează financiar statele din nucleul central. Ca să mă fac cât mai bine înțeles la acest capitol, voi invoca recentul acord impus de nucleul dur al Uniunii Europene statelor din Europa Centrală și de Est privind regimul transportatorilor. În spatele unei clauze aparent nesemnificative, obligația de a petrece un anumit timp în statul de origine, România pierde în favoarea marilor trasportatori europeni câteva miliarde bune de euro pe an. 5). Crearea unor condiții din ce în ce mai bune pentru corporațiile suprastatale, de realizare a profiturilor în dauna corporaților naționale și de sustragere de la plata taxelor către statele colonizate pentru profiturile reaizate pe teritoriul lor. 6). Participarea din ce în ce mai pronunțată, chiar prin eliminarea societăților aparținând neocoloniei, a corporațiilor transnaționale la valorificarea resurselor naturale și umane ale statului colonizat. 7). Plasarea graduală a expaților pe teritoriul statului colonizat și crearea de culoare pentru accesul acestora la pârghiile de comandă politică.
Această listă poate continua mult și bine. Ceea ce este impresionant și șocant totodată e că, iată, deși se vorbește extrem de puțin despre această dramă prin care trece în prezent națiunea română, țara noastră se conformează din ce în ce mai mult statutului de neocolonie. Ceea ce va trebui să observăm în viitor, ca să nu zic că va trebui să și acționăm în conformitate, este instrumentalul utilizat în mod specific în direcția colonizării României, vulnerabilitățile acestui instrumental și să încercăm să descoperim soluțiile pentru ca, într-o bună zi, România să se poată emancipa. Altfel, în ciuda declarațiilor de bune intenții, în ciuda tuturor angajamentelor privind așa-zisa solidaritate la nivel european și a procesului de coeziune prin reducerea decalajelor, finalul va fi contrar. Și din ce în ce mai dramatic. Iar finalul finalului poate însemna literalmente depopularea României de către români și, respectiv, repopularea României de către expați.
Autor: Sorin Rosca Stanescu
Sursa: corectnews.com