Romania a reusit sa acceseze doar 10,26 la suta din fondurile alocate de Uniunea Europeana in perioada 2007-2009. Nominal, este vorba despre plati in valoare de 587 de milioane de euro din 5,6 miliarde de euro alocate. In doi ani de zile, Romania a reusit sa prezinte doar 3.887 de proiecte apte pentru aprobare. Raportat la intreg programul de finantare pana in 2013, in valoare totala de 19,2 miliarde de euro, rata de absorbtie este de 3%.
Stirea aceasta contine intreaga dimensiune indolentei, a lipsei de viziune, a comoditatii din cauza carora niciodata nu avem, niciodata nu putem si mereu carpim cu ce gasim pe fundul sacului.
Adica 5,6 miliarde de euro ne asteapta de 2 ani la Bruxelles. Singurul lucru pe care trebuie sa-l facem pentru a-i obtine este sa facem un proiect viabil: adica sa explicam exact pe ce anume si cum ii vom cheltui. Iar noi lasam banii aceia sa zaca nefolositi, in timp ce ne plangem ca nu avem cu ce sa face investitii in domenii cheie.
Asta desi nu a existat program electoral sau de guvernare din ultimii doi ani care sa nu se refere la imbunatatirea accesarii fondurilor europene. Intre vorbe si fapte, prapastia e insa uriasa.
“Gradul de performanta al absorbtiei fondurilor comunitare de catre ministri va fi un criteriu al evaluarii activitatii fiecaruia si va sta la baza eventualelor remanieri guvernamentale”, spunea premierul Emil Boc dupa alcatuirea actualului guvern.
Cifrele ne arata ca cel mai prost a mers programul pe transporturi cu o rata de absorbtie de numai 2,4%. Ministrul Transporturilor se plange cui vrea sa auda cat de greu sunt de accesat banii europeni, cata birocratie si cate conditii presupun obtinerea lor, iar anul acesta, 90% din lucrarile de infrastructura sunt suportate cu bani de la buget. Criteriile enuntate de premier nu sunt valabile si pentru Radu Berceanu? Sau domnia sa primit o a doua sansa, ca doar pana in 2013 e timp berecehet, nu-i asa? Ce conteaza ca noi avem cele mai scumpe si mai proaste autostrazi din Europa.
Aparent, suntem intr-o situatie paradoxala. Pe de-o parte, plangem dupa bani, pe de alta parte ignoram o sursa foarte importanta de finantare. La o privire mai atenta insa, paradoxul nu mai e chiar atat de… paradoxal.
Dl. Berceanu are dreptate in felul lui: proiectele europene sunt dificile. Trebuie sa fie foarte precise, sa respecte unele conditii, altfel spus, in principiu, nu prea pot fi facute din pix (in principiu, pentru ca nimic pe lume nu este infailibil, iar mecanismele CE nu fac exceptie). Functionarul roman, condus de deviza “merge si asa”, nu prea este obisnuit cu rigoarea si temeinicia. Ei bine, la Bruxelles nu prea merge si asa. Deranjul e mare, bani in plus nu ies, asa ca nu merita efortul, nu-i asa?
Pe de alta parte, este vorba despre bani controlabili. Pentru fiecare euro trebuie data socoteala si finantarea pote fi blocata oricand. Au existat deja finantari in valoare de peste un milion de euro sistate pentru suspiciuni de coruptie. Ne place asa ceva? Nu!
Noua ne plac banii de la buget pe care sa-i matrasim cum stim noi mai bine si in buzunarele cui vrem noi, fara riscul sa dam vreodata socoteala in mod serios.
Dar accesarea fondurilor europene mai depinde de ceva. De foamea reala. Cele mai multe fonduri europene le-a atras Moldova prin ADR Nord-Est. Cel mai prost sta ADR Bucuresti-Ilfov. Zonele sarace au fost nevoite sa se mobilizeze mai bine decat cele cu bugete mai bine alimentate.
Cert este ca, deocamdata, ratam senini unul dintre cele mai mari avantaje pe care le presupune aderarea la UE. Nicio tara est-europeana nu a reusit sa treaca de 50% rata de absorbtie a fondurilor europene, insa atat de prost nu sta niciuna. Si apoi, de ce sa nu ne raportam la Spania, care a marcat, intr-un program similar, o rata de absorbtie de 90%?
Constantin Racaru
sursa: ziare.com