Rămâne de văzut cum se va întâmpla în practică această ”de-conflictualizare”, în condițiile în care ministrul Apărării, Shoigu, a dezvăluit că bombardierele americane cu încărcătură nucleară au exersat în Europa de Est „capacitatea de a folosi arme nucleare împotriva Rusiei”.
Shoigu a discutat acest lucru în detaliu cu ministrul chinez al apărării Wei Fenghe: la urma urmei, americanii vor face cu siguranță aceeași cascadorie împotriva Chinei. Cauza principală a întregii drame este evidentă: Kievul refuză pur și simplu să respecte acordul de la Minsk din februarie 2015.
Pe scurt, acordul prevedea că Kievul ar trebui să acorde autonomie Donbassului prin intermediul unui amendament constituțional, denumit ”statut special”; să emită o amnistie generală; și să înceapă un dialog cu republicile populare din Donețk și Lugansk.
De-a lungul anilor, Kievul a îndeplinit exact zero angajamente – în timp ce proverbiala mașină mediatică a NATO a bătut neîncetat opinia globală cu știri false, susținând că Rusia încalcă Minskul. Rusia nici măcar nu este menționată în acord.
De fapt, Moscova a respectat întotdeauna acordul de la Minsk – ceea ce se traduce prin considerarea Donbassului ca parte integrantă și autonomă a Ucrainei. Moscova nu are niciun interes în promovarea schimbării regimului de la Kiev. În ceea ce privește acordurile de la Minsk, mesajul lui Putin către Zelinski a fost tranșant:
”Președintele Ucrainei a declarat că nu-i place niciuna dintre clauzele acordurilor de la Minsk. Îi place sau nu – ai răbdare, frumoasa mea. Ele trebuie să fie îndeplinite”.
Privind toate aceste mișcări împotriva Rusiei de la preluarea mandatului, plus că știa foarte bine că scopul Imperiului Rockefeller era ”de-construirea Rusiei”, și ruperea ei în trei părți, Putin a spus:
”Destul e destul!” Era timpul să riposteze. Începând cu anul 2000, Putin a așteptat momentul, făcând Rusia puternică, scăpând de dușmanii interni și externi, dezvoltându-și forța militară și financiară și producând astfel de arme avansate pentru care Occidentul nu are nicio apărare. E prima dată într-un secol când o superputere militară, Rusia, sătulă de intimidarea SUA/NATO, dictează acum termenii unui nou aranjament.
VENIND DIRECT DE LA PREȘEDINTELE PUTIN, A SUNAT CA UN FULGER DIN CER:
”Avem nevoie de garanții obligatorii din punct de vedere juridic pe termen lung, chiar dacă știm că nu putem avea încredere în ele, deoarece SUA se retrag frecvent din tratatele care devin neinteresante. Dar ar fi totuși ceva, nu doar asigurări verbale”. Și iată cum relațiile dintre Rusia și SUA ajung la confruntarea definitivă – după o serie interminabilă de alerte roșii politicoase venite de la Moscova.
Putin a trebuit să precizeze încă o dată că Rusia caută o ”securitate indivizibilă și echitabilă” – un principiu stabilit încă de la Helsinki, în 1975 – chiar dacă nu mai vede în SUA un ”partener” de încredere, acea politețe diplomatică atât de înjosită de Imperiu de la sfârșitul URSS.
Așa că, în cele din urmă, totul se reduce la faptul că europenii se confruntă cu ”perspectiva de a transforma continentul într-un câmp de confruntare militară”. Aceasta va fi consecința inevitabilă a unei ”decizii” NATO decisă de fapt la Washington.
Orice posibile și viitoare ”contraamenințări” vor fi coordonate între Rusia și China.
Cei mai mulți oameni cunosc până acum conținutul proiectelor de acorduri rusești privind garanțiile de securitate prezentate americanilor. Printre prevederile cheie se numără: nicio extindere ulterioară a NATO; nicio admitere a Ucrainei; nicio manevră NATO în Ucraina, Europa de Est, Transcaucazia și Asia Centrală;
Rusia și NATO sunt de acord să nu desfășoare rachete cu rază intermediară și scurtă de acțiune în zone de unde își pot lovi reciproc teritoriul; înființarea de linii telefonice directe; și Consiliul NATO-Rusia implicat activ în rezolvarea disputelor.
Ministerul rus de Externe a reiterat pe larg că americanii au primit ”explicații detaliate privind logica abordării rusești”, astfel că mingea este în terenul Washingtonului.
De fapt, indiferent dacă funcționarilor americani și NATO le place sau nu, ceea ce se întâmplă cu adevărat în domeniul realpolitk este că Rusia dictează noi termeni dintr-o poziție de putere.
Pe scurt: puteți afla noul joc din oraș într-o manieră pașnică, inclusiv prin dialog civilizat, sau veți învăța pe calea cea grea, prin intermediul unui dialog cu vedetele rachetelor rusești – Iskandr, Kalibr, Khinzal, Zircon și multe altele în curs de pregătire. Pentagonul nu are nimic apropiat de niciuna dintre acestea. Armele amintite schimbă regulile jocului.
Rețineți că armata SUA a fost în declin tehnologic în ultimele două decenii. În plus, structurile de cost ale noilor sisteme sunt de așa natură încât concurenții săi de la egal la egal – Rusia și China – construiesc echipamente mai bune la COSTURI mult mai mici.
Și, acestea funcționează, spre deosebire de multe sisteme noi din Pentagon și din armatele occidentale. În cele din urmă, aventurile din Irak și Afganistan au rupt spatele armatei americane. Aceasta nu mai e ce-a fost odată.
Președintele Putin a declarat că ultimatumul rusesc nu a fost un ultimatum, la fel ca și alți câțiva oficiali ruși. Putin a spus:
”Vedem deja că unii dintre răuvoitorii noștri, sincer vorbind, le interpretează ca pe un ultimatum din partea Rusiei. Bineînțeles că nu este așa. Vă reamintesc încă o dată tot ceea ce au făcut partenerii noștri, așa le vom spune. Iugoslavia a fost bombardată sub ce pretext? Cu sancțiunea Consiliului de Securitate sau ce?
Unde este Iugoslavia și unde sunt SUA? Au distrus țara. Da, există un conflict intern, există propriile lor probleme, dar cine a dat dreptul de a lovi capitala europeană? Nimeni. Pur și simplu au decis asta, iar sateliții au alergat în spatele lor și au dat din cap. Asta e tot dreptul internațional.
Și sub ce pretext ați intrat în Irak? Dezvoltarea de arme de distrugere în masă în Irak. Am intrat, am distrus țara, am creat un focar de terorism internațional, iar apoi s-a dovedit că ne-am înșelat, iar ei au spus:
”Serviciile de informații ne-au dezamăgit.” Uau! Țara a fost distrusă! Serviciile de informații au dat greș – și întreaga explicație. Se pare că nu existau arme de distrugere în masă acolo, nimeni nu le pregătea. Totul a fost distrus așa cum trebuia.
Cum ați mers în Siria? Cu aprobarea Consiliului de Securitate? Nu. Ei fac ce vor. Dar ceea ce fac acum pe teritoriul Ucrainei, sau ceea ce încearcă să facă și plănuiesc să facă, nu este la mii de kilometri de granița noastră națională – este la ușa casei noastre. Ei trebuie să înțeleagă că pur și simplu nu avem unde să ne retragem mai departe. Specialiștii stau aici; sunt în contact permanent cu ei.
Nu există încă arme hipersonice în Statele Unite, dar știm când vor apărea, nu poate fi ascuns. Totul este înregistrat: testele sunt reușite – nereușite. În mod clar, înțelegem cu aproximație când va fi.
Ei vor furniza Ucrainei arme hipersonice, iar apoi, sub acoperirea sa – asta nu înseamnă că le vor folosi mâine, pentru că noi avem deja Zircon, dar ei nu-l au încă – vor înarma și vor împinge extremiștii dintr-un stat vecin să se ducă inclusiv în anumite regiuni ale Federației Ruse, să zicem Crimeea, în circumstanțe favorabile, după cum cred ei, pentru ei.
Ei cred că noi nu vedem aceste amenințări? Sau cred ei că vom privi neputincioși la amenințările la adresa Rusiei? Aceasta este întreaga problemă, pur și simplu nu avem de unde să mergem mai departe”.
IATA, AȘADAR, LINIA ROȘIE A LUI PUTIN.
În termeni simpli, înseamnă următorul lucru: oh, nu, nu este deloc un ultimatum. Dar vă reamintim că ați atacat alte țări și tot ceea ce spunem este că, dacă continuați sau nu țineți cont de avertismentele noastre, atunci vom fi liberi să facem tot ceea ce considerăm necesar. Dar nu, bineînțeles că nu este deloc un ultimatum.
În primul rând, Putin este atât foarte previzibil și, în același timp, foarte imprevizibil. Ceea ce este previzibil la Putin este că el folosește forța doar atunci când nu mai există altă opțiune. Ceea ce este foarte imprevizibil la Putin este modul și locul în care ar fi dispus să folosească forța.
Rusia are un avantaj uriaș față de SUA+NATO în ceea ce privește războiul electronic (de la nivelul tactic la cel strategic) și îl poate folosi cu ușurință cu un efect devastator, în timp ce NATO nu are cu ce să riposteze similar. Apropo, se aplică și în Orientul Mijlociu, unde, aparent, Rusia are mijloacele de a perturba/schimba semnalele GPS în întreaga regiune.
Puterea ultimatumului rusesc constă tocmai în faptul că rușii au promis să facă ”ceva” militar și/sau tehnico-militar, dar nu au precizat ce ar putea fi acel ”ceva”. În realitate, nu avem de-a face cu un singur ”ceva”, ci cu o succesiune de pași graduali care vor exercita o presiune din ce în ce mai mare asupra SUA și NATO/UE . Rețineți că, deși SUA pot face contrapropuneri, nu sunt în măsură să vină cu amenințări credibile, de unde și asimetria fundamentală dintre cele două părți.
De acum încolo, jocul este simplu: Rusia va ridica treptat ”cadranul durerii” și va vedea cum va face față Imperiul. China va face exact același lucru, întrucât acțiunile rusești și chinezești sunt în mod evident atent coordonate. Moment în care Rusia și China ar fi câștigat.
Cât de repede va ridica Rusia cadranul durerii? Putin tocmai a repetat că nicio tactică de amânare a SUA nu va fi acceptabilă pentru Rusia. Un mesaj nu prea diplomatic a fost trimis Occidentului. ”Dacă nu vreți să vorbiți cu Lavrov, atunci va trebui să tratați cu Shoigu” – cea mai bună replică din ultimii ani.
Putin a declarat astăzi că s-a ”săturat” de Occident: ”Și când dreptul internațional și Carta ONU interferează cu ei, declară toate acestea învechite și inutile. Iar când ceva corespunde intereselor lor, ei se referă imediat la normele dreptului internațional, la Carta ONU și la regulile umanitare internaționale. M-am săturat de astfel de manipulări”.
Acum, o sursă de informații de foarte înalt nivel din Deep State, pensionată, trece la fapte, subliniind cum ”negocierile secrete dintre Rusia și SUA se concentrează în jurul rachetelor care merg în Europa de Est, în timp ce SUA se află într-o frenezie pentru finalizarea dezvoltării rachetelor hipersonice”.
Ideea principală este că, dacă SUA plasează astfel de rachete hipersonice în România și Polonia, așa cum a fost planificat, timpul în care ar ajunge la Moscova ar fi de 5 minute. Este și mai rău pentru Rusia dacă sunt plasate în țările baltice. Sursa notează:
”Planul SUA constă în a neutraliza sistemele de rachete defensive mai avansate care sigilează spațiul aerian al Rusiei. Este motivul pentru care SUA s-au oferit să permită Rusiei să inspecteze aceste amplasamente de rachete în viitor, pentru a dovedi că nu există rachete nucleare hipersonice.
Totuși, nu vorbim despre o soluție, deoarece lansatoarele de rachete Raytheon pot gestiona atât rachete ofensive, cât și defensive, astfel încât este posibil să se strecoare noaptea rachetele ofensive. Astfel, totul necesită o observare continuă”.
Concluzia este tranșantă: „Iată adevărata problemă din spatele crizei actuale. Singura soluție este să nu fie permise amplasamente de rachete în Europa de Est.” Se întâmplă ca aceasta să fie o parte esențială a cererilor Rusiei pentru garanții de securitate.
Occidentul descoperă încet-încet că nu are niciun punct de presiune față de Rusia (economia sa fiind relativ rezistentă la sancțiuni), iar armata sa nu se poate compara cu cea a Rusiei.”
În paralel, ”amenințarea la adresa dominației SUA este să vedem cum China, Rusia și inima insulei mondiale eurasiatice a lui Mackinder oferă oportunități comerciale și de investiții mai bune decât cele oferite de Statele Unite, cu cererea tot mai disperată de sacrificii din partea NATO și a altor aliați”.
Imperiul Rockefeller și Washingtonul sunt la capătul controlului geopolitic american asupra Eurasiei. Germania și Japonia ocupate impunând supunerea strategică a Eurasiei de la vest până la est; NATO în continuă expansiune; Imperiul bazelor tot mai demultiplicat – toate liniamentele prânzului gratuit de peste 75 de ani se prăbușesc.
Cu mult timp în urmă, în august 2020, ”obiectivul politicii ruse și chineze era de a recruta Germania într-o triplă alianță care să blocheze masa terestră eurasiatică a la Mackinder în cea mai mare alianță geopolitică din istorie, schimbând puterea mondială în favoarea acestor trei mari puteri împotriva puterii maritime anglo-saxone”.
Noul ritm este setat pe acordurile Noilor Drumuri ale Mătăsii, sau BRI; puterea hipersonică de neegalat a Rusiei – și acum cererile nenegociabile de garanții de securitate; apariția RCEP – cel mai mare acord de liber schimb de pe planetă care unește Asia de Est; Imperiul aproape expulzat din Asia Centrală după umilința afgană; și, mai devreme sau mai târziu, expulzarea sa din primul lanț de insule din Pacificul de Vest, cu tot cu rolul principal al rachetelor chinezești DF-21D ”ucigașe de portavioane”.
Așadar, regulile s-au schimbat drastic. Hegemonul este gol. Noua înțelegere începe cu răsturnarea completă a configurației de după Războiul Rece în Europa de Est. Mediterana de Est va fi următoarea. Ursul s-a întors, dragă. Auziți-l cum răcnește.
Pentru a-și realiza dominația în întregul spectru, Washingtonul avea nevoie nu numai de resursele revoluțiilor sale de culoare din întreaga Eurasie cu scopul de a încercui Rusia.
Pentagonul avea nevoie, de asemenea, să strângă frânghia în jurul colosului emergent al Asiei, China. Acolo, era necesară o abordare diferită, având în vedere dependența financiară extremă a SUA de China, precum și legăturile economice și investițiile sale în această țară.
O analiză de Sam Parker pentru „Behind the News Network”
Sursa: David Angelo