E de așteptat ca după dezbateri atât de fervente, iubitorii de animale să facă de-acum cozi la primării pentru a adopta maidanezi, să-i scăpe de eutanasiere. Unu, doi, trei… Fiecare după posibilități. Altfel, a-i apăra pe facebook, a-i lăsa, sărmanii, să umble hămesiți de foame și de sete prin ploaie, vânt și zăpadă este ipocrizie.
Eu am una dintre cele mai bune prietene. Asta face. Adunase de pe străzi 6 maidanezi. Le făcuse în spatele blocului un țarc. Unde-i hrănea, le ducea apă. Numai că s-a trezit cu reclamații. Câinii lătrau la ore nepotrivite, emanau mirosuri și locatarii din blocuri au reclamat-o.
Și i-a luat, i-a dus la marginea orașului, lângă o fostă fabrică, a amenajat un țarc. Până acum a strâns peste 20. În casă are 8 pisici. Unul fără un ochi, altul șchioaptă… Cum găsește câte unul pe stradă, jigărit, amărât, cum îl ia. Știți cât o costă hrana câinilor și pisicilor? Cca. 3.000 de lei/lună.
E, asta da, iubește animalele. Dovedit. Când o sun, în weekend mai ales, „Rose, ce faci, unde ești? Ne vedem?” „Vio, sunt la căței!” Eu i-am mai zis: „Rose, nu mai bine hrăneai trei copii ai străzii cu banii ăia?” Dar ea să nici n-audă.
Cum e, ne băgăm? Sau vorbim să ne aflăm în treabă? Eu știu că teoria e frumoasă. Practica ne omoară.
Autor: David Angelo