Site icon gandeste.org

David Angelo: DE CE SE TEME OCCIDENTUL DE ONU?

Oamenii care nu aderă la „linia oficială” a „elitei” sunt considerați „conspiraționiști”. Culmea, conspiraționiști fiindcă își exprimă opiniile franc? Unde ai mai pomenit? Conspiraționiștii nu „ies în față”. Politicienii, ca Viktor Orban, de exemplu, care au alte opinii decât establishment-ul occidental sunt numiți „populiști”.
Acuma, eu întotdeauna m-am ferit de extreme. Și de prejudecăți. M-am auto-analizat constant, să nu devin victima lor. Sunt conștient că lumea s-a schimbat. Că trăim într-un sat global. Că suntem 8 mld. de oameni pe fața pământului. Ca să numeri până la un miliard îți ia 39 de ani. Realizezi?
Sunt conștient că la nivelul de populare al planetei, la ritmul de exploatare al resurselor neregenerabile, se impun măsuri de precauție. Și chiar de reducere a populației, dacă e cazul. Dar cum să se facă? De către cine? Prin ce metode? Altele decât cele naturale, educaționale? Cine are autoritatea morală să decidă în numele a 8 miliarde?
E, aici e aici! Și inepții ciraci ai elitei occidentale nu înțeleg. Ei cică sunt democrați, fiindcă susțin Occidentul. Care nu mai este democrat. Ci capturat. China, Rusia, Iranul, Turcia? N-au fost niciodată democrații. Deci cine are autoritatea morală să ia decizii în numele umanității?
După al II-lea război mondial a fost înființată ONU. Cu cele mai bune intenții. Și acest organism, cu structurile sale, până în anii `90, a fost expresia democrației la nivel de relații internaționale. Acolo, la nivelul Consiliului de Securitate și al Adunării Generale se luau deciziile la nivel planetar. Democratic, prin vot. Cele două super-puteri nucleare, SUA și URSS, își rezolvau diferendele acolo.
Eeeeee…, și de-aia au ajuns ele la acorduri (SALT I și SALT II) de dezarmare nucleară și de păstrarea – prin verificări reciproce în teren – a parității la focoaselor nucleare. Ce bine a mers omenirea…! Nicio amenințare de război planetar. Pace, liniște, prosperitate. Până și criza rachetelor din Cuba a fost depășită. Existau politicieni sănătoși la cap.
Ce s-a întâmplat după `90? Crezând că dizolvarea URSS-ului face Rusia o pradă ușoară, Occidentul a trecut ONU pe linie moartă. N-a mai ținut cont de nicio regulă a vechii ordini internaționale. A trecut la războaie nedeclarate – Yugoslavia, Panama, Afganistan, Irak, Siria, Libia, Sudan etc… pentru a-și instala guverne obediente. Unde a mai fost ONU? Nicăieri.
Care este problema astăzi? Că Occidentul a preluat conducerea lumii pe cont propriu. Vorbește nesimțit de „ordine bazată pe reguli”. Care ordine, care reguli? Ai înnebunit? Păi singurele la care au aderat țările lumii sunt cele din Carta ONU. Ai luat votul ONU?
Și-atunci, revenim la problemele de astăzi. O „elită” ocultă ia decizii în numele umanității. Se bagă Schwab, se bagă Soros, se bagă Gates care să dea sfaturi, direcții. Cine sunteți voi, mă? V-a ales cineva? Pe cine reprezentați? Cum să nu fie oamenii sănătoși la cap circumspecți, difidenți, când văd că se iau decizii demente de o mână de politicieni – care se știe cui sunt vânduți -, de oligarhi, finanțiști, mega-corporații, decizii care afectează întreaga lume, fără să întrebe țările lumii?
Cum să nu fie temători când văd că acei indivizi obscuri folosesc forța unor instituții pentru a induce frica în cei care-și pun întrebări, cer explicații cu privire la decizii iraționale, la forțarea unor războaie, la controlul asupra mass media și restricționarea liberului acces la platformele sociale? Trebuie să fii cretin să nu te temi. Să vezi că ceva nu este în regulă.
Nimeni nu poate căpăta încrederea maselor câtă vreme are lucruri de ascuns. Câtă vreme a distrus mecanismele democratice la nivel internațional. Toate problemele planetare trebuia dezbătute la ONU. Democratic. Pe bază de studii, analize transparente. Nu pe declarații tip ,,Faucci”, „Gates”, „Schwab”. Am înnebunit?
Și vorbești, nesimțitule, de conspiraționism apoi? Fiindcă oamenii, instinctiv, se tem? Dereglaților? Cenzurezi opiniile, faci liste negre, arunci amenințări în spațiul public? Credeți că aveți control, faceți ce vreți? Vă înșelați!
Conspiraționiștii sunt cei care vor să facă ceva cu planeta și decid ei, fără o consultare și vot planetar. De cine vă temeți, canaliilor? Dacă aveți intenții bune, trebuie să le supuneți dezbaterilor. Nu sunteți voi dumnezeii lumii.
Revin! Problemele lumii sunt reale. Dar ele nu pot fi gestionate de o mână de oameni fiindcă au bani. Toate țările trebuie să ia parte la decizii. America a considerat că odată cu destrămarea URSS-ului decide ea. În numele cui? Al ei sau al țărilor lumii? Ceea ce s-a întâmplat după 1990 e elocvent.
Mai mult decât atât. America nu mai este o democrație. Când instituții de forță – FBI, CIA – s-au implicat să nu mai fie ales un președinte – Trump – care avea o altă viziune decât cea imperialistă, mai este o democrație? Niet! Și tu vorbești de putiniști, p…cule? Conspiraționiștii nu sunt cei care exprimă direct, public, ceea ce cred, ci cei care vor să le închidă gura. Și oamenilor de știință care nu sunt de acord cu ei, cenzurându-i!

Autor: David Angelo

Exit mobile version