Vuieşte net-ul de povestea cu Ana Birchall şi nu voi relua nimic din ceea ce au tot scris pînă acum jurnalişti, analişti şi alţi işti.
Mă voi limita la a observa cîteva lucruri.
Documentul FARA a fost aruncat în spaţiul public de un anume Vlad Mercori. M-am uitat şi eu pe postarile acestuia, m-am uitat şi pe site-ul Departamentului de justiţie al SUA, unde e şi platforma FARA. Apoi am stat să îmi imaginez cum acest Vlad Mercori s-a trezit el aşa, într-o dimineaţă plictisitoare, şi s-a apucat să cotrobăie prin platforma aia americană să vadă ce românaş a mai vrut zilele astea să devină colaborator CIA, bîntuit de fiorul curiozităţii. Bine, măh.
Evident, link-ul către document i-a fost pus în braţe de către o persoană sau o entitate care a urmărit activitatea Anei Birchall sau pur şi simplu care are în atribuţiile de serviciu inclusiv monitorizarea unor astfel de site-uri precum FARA. Nu cred că greşesc dacă merg pe varianta cuiva cu ochi albaştri. Platforma respectivă, dacă intraţi pe ea, e destul de enervant de scotocit, mai ales dacă nu ştii ce să cauţi. Aşa încît, documentul nu e chiar uşor de găsit.
Drept pentru care, întrebarea firească atunci cînd în braţele unui influencer cu numai vreo 9000 de următori aterizează astfel de informaţii e una mare şi lată: cine e sursa, de ce Birchall şi de ce acum?
Nu discut dacă documentul este întocmit pe bune de consultantul american Aledo, urmare intenţiei lui Birchall de a îşi găsi o pălărie sub soare, sau e o făcătură în care Aledo a fost doar instrument, un nene cu cont pe platformă care a urcat un document acolo la cererea cuiva. În opinia mea, în acest moment nu cred că se poate formula o concluzie fermă şi corectă.
Însă am cîteva întrebări. De bun simţ, cred.
1. Pentru ce documentul a fost înregistrat de Aledo la FARA abia după aproape jumătate de an de la momentul în care ar fi fost contactat de Birchall pentru a-i cere serviciile? N-am avut răbdare să parcurg legislaţia americană aferentă, însă înclin să cred, dat fiind faptul că americanii sînt scrupuloşi în astfel de chestiuni, că Aledo ar fi avut obligaţia să completeze formularul de înregistare imediat după ce a bătut palma de Birchall pentru a-i deschide uşile de la CIA.
2. De cînd şi pînă cînd un consultant de nivelul lui Aledo lucrează moca? Este specificat acest lucru în document. Birchall nu a spus că nu îl cunoaşte, aşa încît putem presupune existenţa unei relaţii de amiciţie, dacă faptele au existat pe bune. Sau putem presupune că Aledo a făcut o favoare unei terţe părţi, dacă faptele nu au existat. Oricum, munca pe moca la consultanţii americani din domeniul securităţii e, de regulă, glumă. Chiar şi cînd e vorba despre servicii făcute prietenilor.
3. Aledo a scris: “No agreement of any kind, verbal or contractual. No money. No contract. No benefits of any kind promised or given.” Adicătălea, nici o înţelegere de vreun fel, verbală sau contractuală, fără bani, fără contract, fără beneficii de vreun fel promise sau primite. Cu toate astea, el se pune pe treabă pentru Birchall şi merge să se întîlnească de două ori cu nişte unii din CIA, ba mai mult, contactează telefonic şi prin mesaje text şi un ofiţer şi informaţiile militare. Băi, poate o fi îndrăgostit omul de Birchall de şi-a dat interesul aşa serios. Just kiddin’, evident.
Însă eu am o problemă cu o parte din eforturile ăluia: că a contactat CIA pot înţelege, atîta vreme cît Birchall cică ar fi vrut acolo, însă de ce naiba a contactat şi informaţiile militare? Birchall vroia cică la CIA, nu la armie. Ei, asta chiar aş vrea să ştiu!! Posibile explicaţii am, atît pentru varianta în care faptele Anei Birchall sînt reale, cît şi pentru cea în care este în acest moment lucrată, dar nu voi dezvolta. Una pe logică Occam e aceea că omul a raportat la ai lui ce era de raportat. Alta, pe logică conspiraţionistă, e că povestea asta cu Birchall e un dat la gioale între serviciile noastre. Şi ar mai fi şi altele.
4. Birchall şi-a cunoscut în SUA soţul, potent bancher şi om de afaceri britanic, bine conectat la filiere americane şi evreieşti de bani, arătat cu degetul de presa noastră că ar fi fost în strînse legături şi cu SIE al nostru, dar şi cu intelligence-ul american. De altfel, Birchall are locuinţe în SUA şi acolo e o a doua ei casă. Adăugăm la acest tablou relaţiile serioase pe care Birchall le-a dezvoltat în zona justiţiei americane, precum şi faptul că Birchall a fost de două ori ministru şi nu ai cum să nu te întrebi: de ce naiba ar apela Birchall la un nu ştiu ce consultant pentru a deveni un oarecare agent de influenţă al SUA, cînd istoricul ei personal şi profesional de 25 de ani arată că are uşi deschise ceva mai sus decît cele de la nivelul unui Aledo oarecare?
Ca să n-o mai lungesc, deocamdată, pînă la noi elemente, eu înclin să cred că Birchall a fost lucrată. Chiar dacă principalul argument pe care l-am văzut la mai mulţi comentatori e acela că documentul e trecut prin nu ştiu ce notariat şi că vai ce sancţiuni riscă cel care ar minţi în astfel de formular, să fim serioşi. Scrie limpede Aledo acolo că nu există nimic scris între el şi Birchall, aşa că cine ar putea să demonstreze că omul minte sau nu? Practic, e un fel de declaraţie pe propria răspundere care are la americani aceeaşi valoare de doi lei ca la noi în astfel de chestiuni. Mai mult, oricine vrea poate să completeze acel formular, să îşi facă un cont pe platformă şi să îl urce acolo. Repet, oricine, şi puteţi verifica singuri.
În loc de concluzie, mă întreb dacă nu cumva povestea asta cu Birchall e o lovitură cu mantă fie la Bolojan, aşa cum văd că insistă mulţi să comenteze, fie într-o altă direcţie pe care nu o ştim. Şi da, cred că Birchall se cunoaşte cu Aledo probabil destul de bine, iar recunoaşterea acestui fapt ar întări convingerea generală că ea chiar a apelat la acesta pentru a deveni cine ştie ce mare agentă americană şi ministresă româncă, dar de aici şi pînă la veridicitatea întregii poveşti e cale destul de lungă. Cale împănată cu semne de întrebare, după cum am arătat mai sus.
Autor: Daniela Iuliana Toba