Un alt blestem, un ticălos, un hoț de case din proprietatea statului, un dator sute de mii de euro la bugetul statului, în loc să fie dus în fața unui tribunal pentru judecată, pentru evacuarea din spațiul public, călărește România, își prelungește ilegal mandatul.
Klaus Iohannis își permite toate acestea prin complicitatea a liderilor PSD-PNL-USR-UDMR. Sistemul este loial unui președinte dictatorial, vândut intereselor străine, capabil să arunce România în haos și sânge, numai pentru a se proteja de iminenta condamnare.
Iohannis are nevoie de timp pentru prescrierea faptelor penale produse împreună cu soția. Pentru asta, dar și pentru că este vital legat de interesele globaliste, Iohannis este dispus să escaladeze tensiunile interne, să contribuie la acutizarea tensiunilor regionale. Fără să ceară consultarea românilor, fără să anunțe deciziile luate în numele românilor prin încălcarea legilor și Constituției, prin prelungirea în mod abuziv a mandatului care expiră în câteva zile.
Scriu despre Iohannis din anul 1998, când am înțeles că este o piesă din uriașul jaf imobiliar programat la Sibiu cu complicitatea fostei alianțe CDR, care îl avea ca ministru al Justiției pe Gavril Dejeu, un impostor ca mulți alții, care din adversar de moarte a lui Băsescu, a devenit partener cu acesta.
Având sprijinul și cu complicitatea naivă, succesivă, a lui Băsescu, Năstase, Antonescu, Tăriceanu, Ponta … Iohannis a ajuns să încalece Sibiul construindu-și o falsă imagine folosind bani publici, cumpărând presa locală.
Niciodată nu am imaginat că România poate fi redusă la nivelul unui orășel provincial unde locuitorii trăiesc medieval în comparație cu pretențiile secolului XXI, localnici care privesc mirați la saltimbanci prezentați ca înaltă artă teatrală, îngrămădiți și amestecați până la anularea identității și mândriei de sine.
Odată cu alegerea lui Iohannis în funcția de președinte, procesul de degradare instituțională, cu efecte devastatoare la nivelul societății, au condus România până în pragul dictaturii personale a infractorului Klaus Iohannis.
ANULAREA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE, după ce au fost validate și revalidate, sunt o ultimă demonstrație în acest sens. Dictatura personală derulată de Iohannis este posibilă cu sprijinul și complicitatea ARMATEI, INSTITUȚIILOR DE FORȚĂ și PARTIDELOR PARLAMENTARE, care au transformat democrația într-un breloc de care au fost spânzurate: abuzul, forța, limitarea drepturilor și libertăților, în numele protejării democrației!
Nu mă miră numărul intelectualilor care susțin noile abuzuri. Sunt aceiași care au fost “intelectualii lui Băsescu”, cei care s-au aliniat în spatele lui Iohannis care i-a sfidat până au început să îl înjure, aceiași care au susținut abuzurile din pandemie, iar acum zdrobirea dreptului la alegeri libere!
Sistemul și intelectualii prea des și oportunist schimbători s-au prăvălit asupra unui singur om: CĂLIN GEORGESCU. Suntem în fața unei avalanșe de impostură, de trădare, haos, amnezie politică și administrativă.
UN SINGUR OM a zdruncinat siguranța, liniștea și eșafodajul sistemului clientelar-colonial impus în România de Băsescu, Iohannis, PSD-PNL-USR-UDMR.
Împotriva unui singur om, întregul sistem a fost asmuțit.
Hienele din “presa liberă”, finanțată din bugetul statului, mușcă fără pic de jenă coalizându-se tocmai cu toți cei pe care până mai ieri îi atacau și acuzau de corupție, de vânzare de țară, de lipsă de morală.
Lectura oferită de presa românească este UN URIAȘ DESERVICIU de imagine adus României, cu atât mai mult cu cât se minte, se denaturează, se dezinformează și exagerează îngrozitor.
Din presa românească tradusă de toate ambasadele acreditate la București, tradusă și preluată de toate agențiile de presă străine, se înțelege că România se află sub iminentul pericol fascist, nazist, legionar, antisemit. NIMIC MAI FALS!
În România acestor zile, banul public, instituțiile și funcțiile publice, sunt folosite pentru abuzuri inimaginabile, incompatibile cu democrația.
Sute de români au fost aduși la poliție, însoțiți ca infractorii periculoși, pentru simple mesaje critice contrare regimului Iohannis-PSD-PNL! Este o parte din abuzurile compatibile cu regimurile dictatoriale, în rândurile căruia România riscă să intre, câtă vreme LEGEA ESTE ÎNCĂLCATĂ de însăși Curtea Constituțională, instituție politizată, decredibilizată de propriile decizii succesive, contradictorii, imposibil de încadrat în litera legii.
UN SINGUR OM a reușit să facă toate acestea cu o strategie și inteligență care lipsesc tuturor celor care nu înțeleg că românii pot și au dreptul să își aleagă singuri și liber liderii. Acest lucru nu poate fi înțeles și acceptat de Iohannis, Ciolacu, Ciucă, Lasconi … lideri de mucava, promovați și protejați de sistemul globalist controlat de Soros, de birocrația de la Bruxelles, de multinaționalele care nu concep să nu mai jefuiască România și românii de propriile resurse, de ultimul ban înghițit de lanțurile de magazine în care sunt vândute produse străine.
Autor: Dan Tomozei
Sursa: dantomozei.ro