Civilizația umană s-a format (cățărat peste) din ființa biologică ca o negare a acestei substanțe din care în același timp își ia hrana (energia și hainele devenirii)
Omul este un non-animal.
Tabu-ul primar (incestul) este forma prin care noi închidem ființei biologice ușa în nas, numai că nu toți apucă să treacă pragul așa că unii și-o mai iau în față și se umplu de sânge.
Libido-ul (dorința reproducerii) este închisă într-o spațiu din care să fie potolită, stăpânită și mai apoi folosită ca animal de povară.
Iubirea (concept primar al relațiilor interumane) apar prin nevoia de comuniune socială dar este rupt de izvor (libido-ul biologic) pentru a fi făcută în dar divinului (conceptul care ne rupe de noi înșine și ne trage în altă sferă a existenței în care sperăm să ne reîntâlnim cu cine vrem noi să fim cu adevărat)
Socialul ia frâiele construcției umane și profită de libertatea (aproximativă) pe care ființa nou apărută și-a câștigat-o pentru a da o direcție acestei noi existențe. Numele științific al acestei presiuni se numește teleologie (știința drumului spre departe)
Omul vrea să fie ceea ce nu este. Fără dorința asta nu ar mai fi om. Și cei care nu vor să se miște din loc resimt nemișcarea ca pe o suferință și o sufocare.
Socialul este și va rămâne totuși o realitate secundă, provenită din biologic și indiferent de relația dintre cele două realități, ele nu pot exista una fără alta chiar dacă cele două se contrazic uneori violent, iar alteori o dau la pace fără să întrebe elementele (omul – oamenii) din care sunt ambele constituite dacă le convine sau nu.
Sunt câteva acte care devin pietre de susținere a acestei relații care seamănă cu o căsnicie în care nu s-a descoperit încă divorțul.
Unul e spectacolul și al doilea e narativul (popular numită poveste)
În ambele contextul faptic obiectiv este îmbogățit (negat) printr-o simbolică suplimentară care îl face să fie și să devină altceva.
Exemplu: ai în mână zece grame de aur. E vorba de o bucată de metal. În interiorul civilizației umane prezente bucata respectivă are altă funcție (și altă valoare) decât prezența sa fizică, de metal în sine.
La fel și cu bancnota care este o bucată de hârtie. Ce face hârtia asta din om, și ce fac oamenii ca să pună mâna pe ea nu mai trebuie să vă spun.
Simbolica decide sensul și sensul decide acțiunile. Din acțiuni se construiește viața, se formează o ființă cu un trecut care rămâne prizoniera prezentului fără însă să poată renunța la cine e (trecut) și ce vrea să fie (viitor)
Pe axa asta se întinde tot ce gândim, simțim, devenim și mai ales valorăm.
Eu-l uman (cu toată greutatea lui și complicatul raport cu el însuși) e numai o piatră dintr-o construcție la care vrea să participă dar a cărei existență îl apasă (cum ar putea fi altfel?) fără să știe (sau să accepte) că această apăsare îi și oferă existența ca om!
Omenirea înființează omul în aceeași măsură în care fiecare activitate umană contribuie la devenirea și menținerea omenirii ca civilizație non-biologică.
(dacă nu v-ați plictisit o să mai scriu despre asta că despre cine ce a făcut rău sau bine deja ne-am lămurit și toată lumea vorbește și răzvorbește)
Autor: Dan Stoica