Știți șah? Nu știu dacă mai aveți timp să învățați… Ukri cei mult apărați ne-au tras-o scurt și fatal. România a fost violată și noi sforăim cu spor.
1. Ca să scăpăm de ruși (care numai nouă nu ne purtau de grijă) am intrat în NATO. (2004)
2. Ca să arătăm că știm să ascultăm am acceptat să fie instalate la noi în țară baze de apărare antirachetă lângă pepăneriile din Dăbuleni (baze care bine merci, pot fi și de atac) împotriva Iranului! (sanchi, și țața Lelelea știa că Iran e numele sub acoperire al Federației Ruse)
3. Americanii îmbrăcați (deghizați) în NATO cu haita de cățeluși europeni, din care, mai la coadă dar dând din coadă, facem și noi parte, vor să ocupe Ucraiana. Începe războiul pe care, glorios sau nu, ukrii tocmai îl pierd, rău și fără drept de apel.
4. Disperați, ăștia de tocmai dau ortul popii știu că nu mai au decât o șansă să nu fie uitați și părăsiți: să tragă tot NATO, cu cățel cu purcel, în război. Asta nu se poate face decât la nivel nuclear. O știu și rușii, o știu și cei din NATO, numai naivii numiți cetățăni simpli nu vor să știe și își asupă urechile și strâng ochii să nu vadă ce-i așteaptă.
5. Ukrii atacă două baze de detectare rapidă a unui atac nuclear în sudul Rusiei care nu au treabă cu Ucraina ci cu supravegherea amnințărilor venite de la puterilor nucleare (sunt zece cu totul în toată Rusia) Ori Ucraina nu are așa armament. (norocul nostru)
6. Conform doctrinei ruse, atacarea unor elemente ale scutului antinuclear este casus belli (motiv de intrare în război)
Dacă rușii răspund celor care i-au atacat (îmbrăcați în ucraineni dar pe dedesubt vorbim toți engleza) atunci primele ținte pe care le vor lovi sunt în Polonia și … ghici unde?… în Oltenia.
Și tot ca informație: rachetele hipersonice capabile să poarte focoase nucleare ale rușilor nu pot fi detectate de nici un radar și oprite de nici un sistem antiaerian. (doi ani de conflict ucrainian și ultimul atac iranian în Israel au dovedit asta cu vârf și îndesat)
Deci ăștia de peste Nistru vor să murim toți dacă au pierdut războiul…
Buni prieteni… nu-i așa?
Autor: Dan Stoica