De când nu ni se mai dau știri ci numai confirmări a ceea ce noi vrem să auzim, să vedem (dictatura rating-ului nu acceptă altceva) nu prea mai știm ce se întâmplă în lume ci ceea ce alții vor să ne convingă că se întâmplă.
O lume a nemișcării mediale plutește peste mințile noastră ca un șir de nori negri în care nu mai stă nici o picătură de ploaie ci numai trăsnete care să facă cât mai mult zgomot. (legea concurenței obligă fiecare agenție de știri să se repeadă asupra posibilului auditor cu tot armamentul și să nu-l lase la concurență).
Noi nu mai trăim într-o lume în care se întâmplă ceva ci într-o lume gata să se termine. Apocalipsa e rugăciunea care ni se recită zilnic de dimineața până seara sub formă de Breaking news.
Scandalul e limba vorbită de la amvonul monitoarelor către miliardele de participanți care nu se mai mișică din fața știrilor de ultimă oră de decenii bune.
Ca să nu ne plictisim facem din orice dărâmare o prăbușire, din orice împiedicătură un accident fatal. Starurile nu se mai dezbracă în pielea goală ci „arată tot”, nu știm cine sunt marii gânditori ai omenirii de azi dar știm cine sunt atacanții centrali de la Real și PSG. Nu avem habar regulile de trei simple dar știm că sutele de milioane care se dau pe un jucător, pe un tanc sau pe copii destinați comerțului cu organe sau perversiunilor celor cu dare de mână sunt o realitate de care ne lovim zilnic ca de o amenințare de cod roșu.
Cuvintele au fost rechiziționate de câțiva care după ce le-au perchiziționat de sensuri și subtilități le-au repus în libertate îmbrăcate în hainele presei de senzație. Orice vedetă înscăunată ca fiind vedetă dacă respiră, apoi respiră genial. Orice mare star scuipă excepțional de precis și orice promteriță are forme sculptate la care fanii rămân fără grai și virilitate (care oricum e o jignire, așa că e mai bine să o lași acasă ca să ajung întreg acolo unde ai plecat)
Gratiile main-stream media seamănă cu un laț care te lasă să mai zburzi înainte de a te trage sus la bârna eșafodului.
Nu avem nici o șansă. O răceală a fost decretată boală letală, o răfuială între rude conflict global.
Încăpem tot mai puțini în patul lui Procust care este obligatoriu pentru fiecare individ corect. (și alții nu sunt lăsați să fie, să se desfășoare, să scoată o vorbă)
O mare tăcere asurzitoare ne însoțește și arșița de afară nu-i decât oglinda a ceea ce noi avem înlăuntrul nostru.