Mă fascinează paradoxul social în care trăim. Suntem o civilizație obsedată de toleranță și empatie, dar care e complet nemiloasă și iute la judecată. Oamenii joacă mereu un teatru al compasiunii pentru câte o audiență, închipuită sau reală. Plâng pentru drepturi sau nedreptăți închipuite, iar cinci minute mai târziu se bucură de războaie, de bombardamente, de măcel și represiuni. Clamează anti-rasismul și justiția socială, apoi scuipă minoritățile când nu votează corect. Își urăsc semenii cu atâta pasiune și otravă în suflet. Cu cât semenii sunt mai slabi și mai neputincioși, cu atât pare că îi urăsc mai tare. E un fel de medievalism în care e mai sigur să urăști și să scuipi doar pe cei ce nu reprezintă o amenințare. Să arunci cu varză înspre căruța cu care sunt transportați condamnații la eșafod. Un fel de neo-feudalism tehnologic. Boierimea nu poate fi atacată pentru că ți-ar putea face rău. Are prea multă putere și, până la urmă, orice vierme din clasa mijlocie tânjește subconștient la viața boierilor. Salivează abject, de dincolo de o ușă de sticlă prin care privește salonul opulent în care nu va avea acces niciodată, pentru că și-a internalizat neputința. Orice neguțător rupt în cur visează să fie boier, să se îndoape hulpav și să biciuiască satisfăcut iobagii când nu sunt cuminți. Își repetă în fiecare seară, la culcare, că va ajunge și el acolo. Că e norocos pentru că nu-i un simplu iobag care își merită biciul.
Pandemia și ultimele alegeri mi-au solidificat convingerea că semenii mei nu pot face diferența între pericolul reprezentat de o florăreasă cu patru clase care face amenințări pe TikTok și amenințările clasei politice sau intelectuale. Și-au internalizat iobăgia de așa natură încât nu percep amenințările instituționale sau represiunea ideologică ca fiind pericole reale. Ai zice că sunt pericole cu intensități și grade de risc diferite: unul fiind reprezentat de o analfabetă oarecare, care te înjură pentru că e săracă și bolnavă, iar celălalt fiind reprezentat de o elită osificată care conduce instituții de forță și își apără privilegiile prin orice mijloace. Cu toate acestea, observ mereu că oamenii se aliază cu politicul, cu elita, împotriva propriilor semeni. Sunt oricând pregătiți să dea cu ghioaga ideologică în oricine nu poate tolera intolerabilul. Nu văd o amenințare în dependența lor față de orânduire. Nu fac diferența între nemulțumirea săracilor și vitriolul clasei conducătoare, deși dezechilibrul raportului de forțe ar trebui să fie evident.
Pare că semenii mei pot tolera orice, dar doar atâta vreme cât vine de sus în jos, unidirecțional – de la orânduire către pulime. Dar nu pot tolera nici cea mai mică greșeală venită de jos, de la noi. Alea sunt întâmpinate cu o violență și o aversiune intelectuală greu de imaginat. Orice deviere de la conformismul ideologic atrage pedeapsa și oprobriul public. E dominanță fără riscuri. Atacă de la adăpostul grupului, doar atunci când atacul nu va atrage și consecințe asupra lor. Se ascund între pliurile de grăsime putrezită ale unor sisteme nedemocratice care nu mai negociază și nu mai dialoghează cu nimeni. Nici măcar nu se obosesc să promită sau să mintă frumos. Doar dau ordine și comenzi. Se răstesc zilnic: „Nu veți trăi mai bine, dar nici nu meritați! Plătiți și tăceți din gură! Bătăile vor continua până se îmbunătățește moralul!”
Compendiul ăsta de cerințe ideologice crește de la o zi la alta, cu o viteză halucinantă care nu mai permite o analiză rațională. Nu e timp să te adaptezi pentru că totul este injectat pe grabă, în litraj mare: Saddam are arme nucleare. Toți cei care nu ne iubesc sunt teroriști. Bărbații sunt femei. Nu există corupție la cel mai înalt nivel. Nu sunt pedofili. Virusul o să ne omoare pe toți. Rusia va ataca Europa. Statul gândește pentru voi! Slava Afganistan! Slava Ucraina! Slava Israel! Slava Venezuela! Slava Iran! Războiul e despre democrație. Războiul este sfânt, glorios, e despre femei și valori! Moartea e viață și represiunea înseamnă siguranță! Războiul e pace! Jos nivelul de trai, nu mai poluați, nu mai consumați, nu mai votați! Nu fiți extremiști, nu fiți socialiști, nu fiți neofasciști, nu fiți antisemiți, nu fiți conspiraționiști, nu fiți troglodiți! Nu mai fiți pleavă! Nu mai fiți săraci, nu fiți optimiști, nu vă reproduceți! SUPUNEȚI-VĂ! La orice, nu contează! La tot! Nu veți putea ține pasul mental cu toată lista asta de termeni și condiții pe care trebuie să le acceptați. Oricum se schimbă de la o zi la alta. Supuneți-vă total! Orbește! E mai sigur așa. Nu vă mai gândiți! Nu mai puneți întrebări! Ridicați din umeri și acceptați inevitabilul zâmbind! E mai simplu decât să riscați excluderea din societate.
Milițiile ideologice colindă pe străzi. Împânzesc rețelele și internetul. Colcăie pe toate ecranele și agită steagurile ca studențimea lui Mao. Aplaudă sau ignoră măceluri în funcție de steagul agresorului sau de etnia victimelor. Râd schizofrenic când explodează un cartier perceput ca inamic, pe un tărâm despre care nu știu nimic și nu l-au văzut niciodată. Latră înspumat în lanț, câinii războiului, fericiți că miroase a sânge. Oricâte mațe ar vedea în țărână, pot dormi liniștiți că au căzut acolo pentru o cauză nobilă. Oricât ai fi de confuz, nici nu apuci să pui vreo întrebare, că vine smetia direct peste bot. Imediat se abate pulanul: „De ce gândești, cetățene!?! Ești retrograd? De ce te îndoiești, tovarășe Doi Patru Nouă Unu? Consumă și taci! Încetează să mai fi element antisocial, retrograd și perturbator! Vrei să ne tulburi democrația și liniștea? Foamea ta de validare și siguranța ta economică depind de noi. Mai bine ia acest pulan și împarte pe cârcă la cei din jur. Lovește-i cu tărie, cu convingerea că noi te vom proteja de consecințe. Îți vom asigura traiul. Nu va fi unul decent, dar se putea și mai rău. Dacă ne ajuți să identificăm alte elemente toxice ca tine, îți vom asigura noi haleala și liniștea. Nu neapărat liniștea, dar îți promitem că nu mai iei tu bătaie.”
Autor: Dan Pavel