Cine a citit vreodată Cărtărescu știe că nu merita nici premiul ”Trei mici – La Doi Colonei”, d-apoi premii internaționale. Cărtărescu e pentru șezlong în Vama Veche, ca să știe bărbații că ești divorțată a doua oară de același tipar masculin pe care nu te-ai pișa nici ca să stingi flăcările. Cărțile lui există ca să te ocolească lumea de frică să nu ajungă pe o lista de abuzatori doar pentru că ți-a dat bună ziua. Am prea puține tatuaje oligofrene ca să mai citesc așa ceva. Literatura lui e pentru o masă cu un picior mai scurt. Citești în delegație, când te cazează compania la trei margarete cu vedere la o tâlhărie și n-ai ce face toată seara pentru că târfele din parcul de tiruri arată prea dubios. Cărtărescu este buchetul literar pe care îl primești ca premiu de participare la intelectualitatea românească. E maculatura obligatorie pentru selfie: ca să te vadă lumea că ești mânjit de cultură pe vârful creierului. Ai agățat niște cultură când ai călcat lângă un boschet în care se scremeau și alți intelectuali cufuriți la bufetul parlamentului. Este un icnet artistic mai puțin impresionant decât banana aia de șase milioane de coco, lipită cu scoci de perete. Măcar pe aia poți s-o mănânci. Are potasiu. Cărtărescu scrie și arată de parcă n-are potasiu. Când îl citești rămâi tu fără potasiu. Aș putea recita din memorie zece scriitori români mai buni, care ar scrie mai uman decât el după șase luni de comă profundă pe fond de consum. Nu o fac pentru că sunt prieten cu unii dintre ei. Am citit oameni cu zece like-uri care scriu mai uman și mai natural decât el. Știu doi muncitori, unul lovit cu circularul în tâmplă, care meritau premiu pentru literatură înaintea lui Cărtărescu. În loc să câștige premii literare, mi-au zugrăvit mie apartamentul. Spune-mi cum te descurci cu premenopauza ca să-ți spun câte cărți de-ale lui ai în raftul cu dildo-uri.
Autor: Dan Pavel