Site icon gandeste.org

Dan Pavel: “Ce poate fi mai natural decât să nu mai creștem animale și să consumăm carne sintetică făcută într-o uzină petro-chimică?”

Eu cred că cea mai bună metodă de a salva planeta este să ne instaleze tanti Ursula câte un contor digital de carbon – cu un senzor la cur și altul la gură – ca să monitorizeze ce ne intră pe-o parte și ce ne iese pe ailaltă. În fiecare lună va trebui să dăm indexul la Ministerul Mediului ca să nu ne factureze ”estimativ”, că altfel ne vine factura aia crescută cu 300%. Cum vin alea de la gaze cu: ”Până acum ai consumat lunar câte doi metri cubi de gaz leșinat, de nu-ți fierbea nici oul în ibric, dar pentru că ai uitat să dai indexul luna asta, noi am estimat că ai consumat 75 de metri cubi. Mult noroc trimestrul viitor, la regularizare!”. Așa și cu contorul ăsta ecologic. Dai indexul, apoi vine ANAF-ul și trage linie la bilanț. Scade mâncarea rămasă în frigider, adaugă labele măsurate de brățara Fitbit, adaugă bășinile de înmulțit cu câte kilograme avem fiecare și ne impozitează corespunzător. Sunt aproape convins că sarmalele voastre de sărbători au otrăvit planeta mai rău decât minele de cărbune pe care le-au redeschis nemții după ce au închis centralele nucleare.
Fiecare caltaboș e mai dăunător pentru mediu decât o rachetă Hellfire. Fiecare ciorbă poluează mai mult decât un transportor care trage trei barje de gaz lichefiat pe Dunăre. Voi nu pricepeți că, la fiecare ciocolată pe care o dați copilului, distrugeți planeta mai rău decât BP, Saudi Aramco, Gazprom și PetroChina??? Sunteți de o ticăloșie cumplită, zău așa! Mai rău decât corporațiile care profită de sclavi prin China. Mai rău decât exploatatorii de minori care sapă minereuri toxice cu mâinile goale prin Africa. Pruncii voștri sunt mai nocivi pentru mediu decât marile concerne petrochimice care fac pielea ”ecologică” și mobilierul ”sustenabil”. Aveți pretenții de carne, de alimentație în general, de încălzire și chestii de-astea? Ne condamnați pe toți la moarte sigură! De ce nu luați exemplu de la toate marile corporații care s-au declarat verzi și neutre carbonic? De la exploatatorii de cobalt, litiu, cadmiu, cupru și zinc care ecologizează planeta cu acumulatorii lor verzi… De la producătorii de fosili verzi cum ar fi gazul natural lichefiat și biocombustibilul sintetic.
Ce poate fi mai natural decât să nu mai creștem animale și să consumăm carne sintetică făcută într-o uzină petro-chimică? Suntem prea mulți oameni pentru câte resurse există pe planeta asta. Nu contează că zece oameni dețin resursele a 50% din populația planetei, tehno-fascismul e singura soluție care poate preîntâmpina dezastrul! Trebuie să acceptați tranziția firească, mai întâi către rații, apoi către un meniu exclusiv vegan, apoi către biomolecule sintetice făcute la combinatul chimic, apoi direct către Produsul Verde – Când moare mamaie de frig și abandon medical, vine echipa guvernamentală și o duce la vană unde o face direct McPuișor. Ce dracu.. doar e păcat de proteinele alea! O facem sustenabilă pe mamaie. Oricum, dacă mai dă vreo pandemie, nu ne mai lasă statul corporatist să participăm la înmormântare pentru că luăm viroză de la sicriu. Așa… măcar o mai vedem odată și ne putem lua rămas bun. O duce frumos la loc cu verzeală, în vana de decantare a uzinei alimentare, de unde iese sub formă de tablete cu gust de rulouri cu brânză. Rulouri a la Bunica! Dacă sunteți cuminți și aplaudați fascismul cum vi se ordonă, primiți chiar două tablete. Rație de trei tablete primesc doar voluntarii care identifică presupuși extremiști, retrograzi și trădători pe rețele.
Cea mai mare crescătorie de porci din lume este, ca de obicei, crescătoria de porci ai sistemului. Sunt oricând dispuși să guițe în favoarea tiranilor în speranța că se vor putea îmbuiba și ei din aceeași troacă. Sunt oricând pregătiți să pedepsească și să-i înfiereze pe cei slabi pentru profitul celor puternici. Așa și cu jurnalismul post-pandemic. N-avem tupeu să criticăm frauda politică și ecologică. Nici lobby-ul industrialiștilor pentru că nu vrem să pierdem contracte cu statul, clienți sau alegeri. Dar putem stimula rușinea la imbecili că și-au dorit sarmale de sărbători și 23 de grade în casă. Putem manipula lumea să accepte o taxă nouă, o cotă individuală de carbon și noi metode de control socio-economic care să consolideze oligarhia tehnofeudală.

Autor: Dan Pavel

Sursa: facebook Lucian Davidescu

Exit mobile version