N-am să înțeleg niciodată trendul ăsta de TikTok cu femeile nefericite care se plâng de bărbați, că sunt singure, divorțate etcetera. Știți voi: Vai ce meritam eu și n-a făcut el, ce așteptări aveam eu și n-a îndeplinit partenerul. În primul rând, de ce ai vrea să știe tot internetul că ești nefericită sau proastă, că partenerul ți-a înșelat așteptările sau, mai rău, că ai fost idioată și l-ai înșelat. În ochii cui crești? În al doilea rând, mă deprimă că tot feedback-ul despre relații pe social media este de natură tranzacțională: Ce nu mi-a dat, ce nu mi-a făcut, ce nu are, ce nu poate. Pare o întreagă schemă de recompense, ca la clienții de telefonie mobilă. Plătești atât și te încadrezi la pragul următor de beneficii. Să dea el/ea ca să dau și eu, să facă el/ea ca să fac și eu.
În al treilea rând, căsnicia și fericirea sunt două chestii complet diferite. Viața e complicată și nimeni nu-ți datorează nimic, cu atât mai puțin fericire. Fericirea poate deveni cel mai toxic și mai distructiv concept din cadrul unei căsnicii. Este un obiectiv abstract, autodefinit, care diferă la fiecare persoană și, ca atare, nu poate fi niciodată atins. Și când ești fericit, te obișnuiești și vrei să fii MAI fericit. Toate relațiile devin plictisitoare și de rutină. Oamenii sunt cam la fel peste tot și nicio ființă de pe pământ nu există ca să te distreze pe tine. Sunt foarte scurte momentele de fericire adevărată într-o relație. Căsnicia nu este despre fericire, ci despre dragoste, suferință și devotament. Un cuplu nu este altceva decât confluența a două psihopatologii complementare. Suma tuturor defectelor și a păcatelor celor doi, devenită o entitate de sine stătătoare.
De altfel, dacă aveți vreun plan de căsătorie sau de relație pe termen lung, vă pot garanta de pe acum că vor fi mult mai numeroase momentele cumplite, sfâșietoare, de-a dreptul macabre, decât momentele frumoase. Trebuie să fiți pregătiți pentru asta, nu pentru sclipici și zâmbete de pisic. Cine plm v-a promis vouă fericire pe lumea asta? O căsnicie înseamnă să colinzi noaptea disperat pe coridoare de spital. Să nu dormi de îngrijorare. Să te bați cu toată lumea pentru partener. Să te împrumuți și când știi că n-ai de unde da înapoi. Să fii dispus să împarți un covrig uscat pe din două când îți ghiorăie mațul de foame. Să oblojești bube și răni. Să miroși sânge, să speli căcat și vomă, să îmbraci și să dezbraci pe cineva care nu poate. Să ții zidurile emoționale ca să nu se prăbușească. Să negociezi, să plângi, să te agiți, să te temi, să te cerți și să te dai cu capul de toți pereții, împreună cu celălalt, ca să puteți învinge problemele care apar pe parcurs. Pentru că întotdeauna apar. Asta e singura garanție a vieții – că la un moment dat devine nasoală.
Oamenii sunt fragili. Se urâțesc, se îmbolnăvesc, devin neputincioși și mor. Cad în depresii, rămân fără vlagă sau fără dor de viață. În timp pielea se înnegrește și devine pergamentoasă, sentimentele se îngroapă sub un morman de frustrări. Viața începe să fie definită de ce n-ai reușit să faci, nu de speranțe și visuri. Organele încetinesc. Sistemele cedează. Sânii cad, fesele se încrețesc, mușchii se lasă, pielea se pătează. Ridurile se adâncesc. Oamenii se îngrașă și slăbesc de sute de ori într-o viață. O mai iau razna, își mai revin, apoi o iau razna la loc. Fiecare trăiește cu bubele, metehnele și neajunsurile lui. În spațiul lui psiho-afectiv în care e mereu dezordine. Dacă poți accepta toate astea, însoară-te. Alege-ți omul și fă-i promisiuni. Dacă nu ești dispus să iubești pe cineva în ciuda tuturor defectelor, uneori în ciuda lui însuși, n-ai ce căuta la starea civilă. Căsnicia nu e o campanie de marketing în care trebuie să dați bine pe copertă.
Nu faceți promisiuni pe care știți de pe acum că nu le puteți onora. Irosiți timpul puțin și prețios al altora. Oamenii se iubesc cu garanția că vor deveni urâți, slabi, dificili și plictisitori. Nu cu speranța că vor rămâne sexy, frumoși și veseli toată viața. Nu-ți vor putea dărui nimic la nesfârșit. Toate cantitățile din univers sunt finite. Orice exploatare de zăcământ seacă în timp. Inclusiv exploatarea emoțională. Cui îi pasă ce ți-a dat și nu ți-a dat, ca să te plângi pe social media? Nu iubești oamenii ca să-ți dea ceva. Iubești în ciuda oamenilor, nu pentru favorurile lor. Culmea e că renunți la omul de lângă tine ca să te plângi la necunoscuți pe internet. Era mai eficient să consumi energia discutând cu omul pe care l-ai pierdut, nu cu generatorii de meme. Eu dau ochii peste cap când îmi ajung astea în feed. Da, sora mea, viața e nasoală și la tăți ni-i greu. Planeta asta e lume multă, oameni puțini… câteva mese. Dacă găsești unul cât de cât mai răsărit, caută-l de calități și-n cur, că defecte are cu siguranță. Nu te concentra pe defecte, că alea sunt căcălău pe toate drumurile. Și nu mai boci ca proasta pe internet, că nu te șterge internetul la cur când cazi la pat.
Autor: Dan Pavel