Ceea ce vedem în Ucraina nu e un război, e o pedeapsă. Este o răfuială între doi frați vitregi, răfuială în care nu trebuie să ne implicăm pentru niciun motiv!
De ce vă spun că nu e război? Pentru că diferența de categorie între cei doi protagoniști este atât de mare încât nu poate fi vorba de un război, așa cum nu poate fi vorba de o bătaie între un om matur și un minor de 7 ani. Un bărbat nu se bate cu un copil… aia nu e bătaie, e pedeapsă! Sau abuz… dar nu bătaie!
Este vorba despre o răfuială între două țări care au fost înfrățite până nu demult și care nu ne-au fost niciodată prietene.
Niciuna dintre ele!!!
De ce nu va fi un război în adevăratul sens al cuvântului? Pentru că „niciun soldat NATO nu va intra în Ucraina” spunea mai ieri purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
Cu alte cuvinte, superputerile nu riscă un conflict mondial. Nu pentru Ucraina.
A procedat corect Rusia? Cu siguranță NU!
O agresiune este și rămâne un abuz. O crimă. Așa cum abuz și crimă au fost și agresiunile SUA din Iugoslavia. Sau Irac. Sau Afganistan. Sau Siria…
Câteva lucruri trebuiesc spuse:
România trebuie să nu se implice în niciun fel în răfuiala Ruso-Ucrainiană. De aceea sper ca ceea ce a spus Iohannis, că „România nu se va lăsa atrasă în conflictul militar din Ucraina”, să fie deplin respectat de statul român, care trebuie să se abțină de la orice ar putea atrage implicarea nostră în acest război.
Sper ca folosirea atributelor „independentă și suverană” să fie acceptată și pentru state care nu sunt atacate de către Rusia.
Și cel mai important pentru noi, ca creștini: să ne rugăm pentru toate victimele acestei răfuieli. Sângele și lacrimile nevinovaților nu au preț! Și nici nu or putea fi reparate prin nicio înțelegere sau tratat de pace ulterior. Dincolo de liniile de pe hărți și comentariile geopolitice, singurele care Contează în fața Domnului sunt sufletele schilodite din orgoliile celor mari. Pentru ei, pentru cei mici și de care nu le pasă nimănui din marii lumii, pentru frății noștri în Domnul, indiferent de naționalitate sau etnie, avem obligația să ne rugăm.
Cât despre România… ar trebui să înțeleagă că oricum s-ar numi vecinul de la răsărit, nu ne va fi niciodată decât vecin… și niciodată prieten!
Dumnezeu să ne ajute pe toți!
Și dacă ar putea ajunge cuvintele mele la urechile celor mari, atât le-aș spune:
„Fericiți făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”!
Post script: las mai jos o hartă care arată cât am pierdut… și cât au câștigat protagoniștii răfuielii din zilele noastre, indiferent cum s-a numit de-a lungul vremii “Vecinul” nostru.
Autor: Dan MV Chitic