Efectul ultimului pachet de sancțiuni financiare impus de SUA, chiar s-a simțit în Rusia. Dacă până acum sancțiunile au fost ocolite destul de ușor, de data aceasta s-a întâmplat un element de-a dreptul șocant: afacerile rusești s-au trezit că au un scurt-circuit în relația cu China din cauză că băncile chinezești au blocat conexiunile. De ce? De teama de a nu pica sub sancțiunile americane. Este unul dintre numeroasele episoade în care observatorii aflați mai degrabă de partea Rusiei simt frustrări în ceea ce privește „trădarea chineză”. Au sau nu motive de frustrare?
O analiză a editorialistului RT Henry Johnson, a făcut furori în media occidentală deoarece, aparent, ar fi o critică dură la adresa comportamentului băncilor chineze, fapt care, în opinia unor prestidigitatori media occidentali, ar sugera o răcire a relațiilor dintre ruși și chinezi. Desigur, cei care citesc editorialul înțeleg exact ce anume a vrut să spună autorul. Este vorba despre o comparație între China și India, în care se constată că indienii au reușit să pună mai bine piciorul în pragul pretențiilor occidentale, ignorând destul de vocal sancțiunile americane. China însă a tăcut, dar asta nu înseamnă că situația a rămas blocată. Treptat, s-au găsit canalele necesare deblocării și sancțiunile americane sunt acum, în mare, ocolite.
China e o țară complexă, cu o cultură fabuloasă și o civilizație extraordinară. A o judeca prin intermediul unui schematic sistem binar este o dovadă de necunoaștere a realității. În plus, China e un gigantic fenomen economic. Nu poți avea pretenția ca un transcontainer să se miște agil ca un ski jet. Dacă însă te uiți unde trebuie vei vedea structurile în exporturile chinezești, unde occidentul are acum o cotă de aproximativ 53% față de 80% în urmă cu 5-6 ani. Încet, China și-a înscris mașinăria economică pe o altă traiectorie, în care impune parteneriate bazate pe încredere reciprocă, nu pe șabloanele manipulatorii ale piețelor occidentale.
În acest punct, sectanții „Occidentului colectiv” vor simți o teribilă fericire: „Vezi, ți-am spus noi, China moare fără Occident!”. Superficialitatea îi face pe aceștia să nu înțeleagă ce se întâmplă în partea cealaltă. De exemplu, exportul Chinei de aprox. 500 mld. $ către SUA vine la pachet cu importuri în China de mărfuri americane în valoare de 400 mld. $. Vedeți clar ce dezastru e în Europa din cauză că mașinile germane nu se mai vând în China. Pur și simplu, în Germania apar primele închideri de fabrici după Al Doilea Război Mondial, ceea ce e crâncen. Să trecem însă mai departe.
În contextul sancțiunilor prezentate s-a produs o chestie ciudată: Moscow Interbank Currency Exchange(MICEX) a stopat tranzacționarea în dolari pentru a se conforma sancțiunilor(de fapt nu avea cum să facă altfel), aceasta influențând un volum cuprins între 3 și 4 miliarde de dolari pe zi. Volumul este împins spre piețe obscure(OTC) în care tranzacțiile se fac direct, fără intermediari, rezultând pierderi substanțiale de comisioane. Aici intră în ecuație o mai veche cunoștință de-a noastră, BlackRock, având active în valoare de aproximativ 10 tln. $. Brusc, „depozitarii capitalismului american” s-au trezit să facă lobby MICEX și, culmea, să obțină o păsuire a sancțiunilor până pe 12 octombrie! Nu se suflă nimic despre chestiunea asta în media occidentală, toți tac chitic de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Păi stați, fraților, voi îi paradiți pe chinezi, dar le dați drumul direct rușilor? Măsura e de râsul curcilor și, cel mai probabil, va fi prelungită. De ce? Pentru că, din nou, americanii s-au trezit că și-au tras un glonț în picior. Complexitatea piețelor ne arată că inclusiv „primatul” pe care și-l tot afirmă americanii are limite severe. Da, chinezii au fost loviți inițial în relația cu Rusia, dar iată că victima finală este SUA.
Abia acum suntem pregătiți să înțelegem ce urmează. După ce am constatat legăturile din economia mondială, e timpul să venim cu noi dovezi. Pe nepusă masă, Scholtz a anunțat că are un plan de pace pentru Ucraina, sub forma unui acord Minsk 3. Ce presupune acordul? Ridicarea tuturor restricțiilor aplicate Rusiei, înapoierea tuturor fondurilor confiscate, recunoașterea Crimeei ca parte a Rusiei, limitarea armamentului deținut de Ucraina și garantarea neaderării Ucrainei la NATO, dar aderarea acesteia la UE. Rușii ar trebui să se retragă în teritoriul de dinainte de începerea conflictului și să creeze o zonă demilitarizată la graniță. Păi stai, frățioare, după ce ai provocat atâta vâlvă, tu vii să spui că ești de acord cu Minsk 2? Cine naiba te mai crede după ce le-ai tras clapa rușilor de-atâtea ori? Chestiunea pare a fi accelerată de prăbușirea partidului lui Scholtz în sondaje și a ascensiunii puternice a curentului pro-rus și anti-ucrainean/NATO în Germania. Însă, ca și Minsk 2, actualul acord așa cum e conceput este tot o tragere pe sfoară a rușilor. Aderarea Ucrainei la UE este o aderare la NATO pe ușa din spate(o să explic puțin mai jos asta!). Așa cum Finlanda s-a schimbat brusc la față sărind din neutralitate în membru cu drepturi depline al Nebunilor Aberanți Ticăloși și Oligofreni(NATO), la fel s-ar putea trezi și Ucraina în câțiva ani.
Probabil v-au scăpat și declarațiile fulminante date de Kuleba unor jurnaliști polonezi, după părăsirea postului de ministru de Externe. Acesta a spus cu subiect și predicat că întreg executivul Ucrainei este dependent de droguri și că la vârful statului ucrainean este o corupție generalizată. Ciudat! Totul vine la pachet cu declarațiile fulminante ale lui Arestovici care, tot într-un interviu, deplângea situația în care a ajuns Ucraina, spunând că pe vremea sa s-a ajuns la un „acord excepțional de bun cu rușii”. E vorba de negocierile de la Istanbul, sabotate ulterior de SUA și Anglia prin trimiterea la înaintare a clovnului Johnson și instrumentarea mascaradei de la Bucea. Între timp aflăm că Johnson e pe cale să revină în prim-planul politicii, împins probabil de la spate de statul subteran american.
Conducerea debilă mintal de la Washington a ieșit la liman printr-un interviu acordat de Nuland care a spus că s-a opus planului de pace de la Istanbul din cauză că într-o anexă era prevăzută o limitare militară pentru Ucraina. Ceea ce e doar o acoperire a previzibilului scandal care poate apărea deoarece, în orice variantă, un eventual plan de pace nu s-ar putea face fără cedări substanțiale de teritorii din partea Ucrainei.
Tot dinspre SUA vine „învârtoșarea” limbricului de la Kiev care acum cere rachete Tomahawk. Cu toate că par înfiorătoare, rachetele Tomahawk se disting doar prin raza de acțiune de aproximativ 2400 km. În rest, sunt dispozitive subsonice care pot fi date jos chiar și de către S-300. De altfel, când Trump a ordonat un bombardament cu Tomahawk în Siria, rușii au înregistrat tot ce se poate înregistra, „acordându-și” la modul primar sistemele antiaeriene pentru combaterea acestei rachete. Este însă puțin probabil ca SUA să furnizeze Tomahawk Kievului tocmai din cauză că astfel ar fi direct implicați în război. Chiar și acum, așa-zisul aviz de lovire a teritoriului rusesc acordat de americani se referă strict la lovirea unor unități militare care intenționează să lovească Ucraina. Totul pentru a da o aparență de utilizare în vederea apărării Ucrainei.
Însă, motivul limpede al declarației-cerere a lui Zelenskyi este de fapt forțarea mâinii rușilor pentru a se așeza la masa negocierilor. Și același este și motivul împingerii pionului Scholtz. Ei bine, dacă e vorba să vorbim despre un blat, abia acum putem vorbi! De fapt de ce se lungesc atât de mult la dialog cerberii occidentali care, în fața presei lor, urlă că îi șterg pe ruși de pe fața pământului? Păi problema este aceeași despre care tot vorbim: economia. Lucrurile sunt cu adevărat într-un echilibru precar.
Dacă în structura de exporturi a Chinei se reușește diminuarea dependenței de Occident cu doar 10 procente, absolut totul se schimbă în politica mondială. Deja s-a văzut că Rusia poate trăi fără probleme izolată de SUA. Diminuarea cu 10 procente ar însemna ajungerea la un echilibru al schimburilor comerciale cu SUA&UE, ceea ce ar însemna că orice restricție ar crea daune identice în ambele părți, astfel încât ar deveni nefuncționale. În plus, orice redirecționare a exporturilor Chinei ar veni la pachet și cu redirecționarea cotei aferente de importuri, adică o paradire a Occidentului. Și nu e singura problemă.
Statele Orientului Apropiat privesc cu ochii cât cepele spre Rusia deoarece sunt cam sătule de politica haotică a SUA în zonă. Mai mult, Erdogan toarnă gaz pe foc solicitând o alianță a statelor musulmane împotriva Israelului, ceea ce ar fi un adevărat dezastru geopolitic. Inclusiv în inelul apropiat SUA sunt probleme majore, Mexicul manifestând tendințe spre o mai mare independență. Și, dacă vreți, la intern există probleme majore în SUA. Statele confederate se gândesc la o ieșire din uniune, la fel cum se gândesc și statele din jurul Californiei, fapt care poate părea incredibil. Însă Cal-exit e o realitate, are adepții săi. Culmea, inclusiv presa de propagandă vorbește despre necesitatea unui război civil în cazul în care se mai manifestă tendințe centrifuge întrucât „ar fi o o eroare de cel puțin 100 trilioane $”(Newsweek).
Peste toată situația deja explozivă, avem problemele Trezoreriei, aflată aproape de intrarea în incapacitate de plată. Ce e de făcut? Ieri v-am spus care-i treaba, azi vă arăt soluția într-un context lărgit. Spuneam ieri că va fi vorba de un QE care va permite atât salvarea cotațiilor(poate chiar împingerea bulei pe „noi culmi de progres și civilizație), dar și asigurarea unei finanțări a statului. Așadar s-ar salva totul(pe termen scurt, desigur). Ideal, nu-i așa?
Parcă citindu-mi articolul, ieri Mario Draghi a dat publicității unui raport în care se scrie cu subiect și predicat că e nevoie de o impulsionare a investițiilor în zona UE, cu un plan similar Planului Marshall. Acest plan, spune Draghi, este necesar egalării situației Uniunii Europene în raport cu SUA și China. Întrucât atât SUA cât și China eliberează fonduri substanțiale către propria economie, Draghi propune o structură de împrumuturi în vederea investițiilor directe în economie în valoare de … 800 mld. $ pe an! E o sumă gigantică. Practic Banca Centrală Europeană va porni un nou program de QE. Scopul operațiunii? Tranziția la economia verde, digitalizare si … creșterea cheltuielilor de înarmare. Mai țineți minte ce-am zis despre aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană ca aderare la NATO pe ușa din spate? Vedeți, diavolul chiar se ascunde în detalii!
Așadar, dacă vorbim de un blat, atunci oprirea conflictului din Ucraina fix asta ar fi. Nada lansată de Scholtz așteaptă cu nerăbdare un răspuns dat de ruși. Sunt ferm convins că Occidentul va accepta inclusiv cedarea teritoriilor cucerite până acum de ruși, totul pentru a se putea salva ce se mai poate. Ideea e simplă, aproape banală. Pentru a-și porni tiparnițele și pentru a mai încerca un ultim ciclu de bunăstare indusă, occidentalii au nevoie de realizarea unei păci temporare în Ucraina. Ca și acordul Minsk 2, acest nou tratat ar fi un acord care ar permite Occidentului să-și repornească motoarele pentru a-și pregăti mai bine confruntarea cu Rusia.
Din teren știm bine că frontul din Donbas este aproape picat, iar cucerirea Pokrovsk-ului va însemna practic capitularea Ucrainei. La ora actuală, din datele pe care le avem din teren, rușii au cucerit cea mai importantă fortăreață din Torețk(pușcăria orașului), considerată invulnerabilă de către ucraineni. Ugledarul este deja înconjurat, iar în Pokrovsk e ultima linie de apărare a Ucrainei, întărită pe repede-înainte de conducerea ucraineană cu ce s-a mai găsit. De asemenea, în Kursk ucrainenii au pierdut aproape 12 000 de oameni! Acum aruncă în disperare tot ce pot spre ruși, căutând să facă pagube cât mai mari, asta cât timp s-o mai putea. Tot din disperare au intrat și în Kursk și rezultatele se văd!
Capitularea Ucrainei echivalează cu o prăbușire a Occidentului deoarece vor ieși la lumină toate ticăloșiile făcute. Argumentele occidentale sunt în van, iar aliații vor avea de plătit sume ucigătoare. Nu mai vorbim de faptul că Rusia va avea o armată de top, cu meciuri în picioare și cu un mod exemplar de a ataca chirurgical, fără victime colaterale. Comparați modul în care a dus Rusia războiul cu barbaria din Gaza și veți înțelege exact la ce mă refer.
Perspectiva ca Occidentul să plătească pentru ticăloșiile făcute reprezintă un adevărat dezastru. De aceea tot flutură discret steagul păcii, asemeni unei puștoiace nerăbdătoare care-și arată chiloții „din greșeală”. Aici sunt curios cât de departe va merge conducerea Rusiei întrucât, prin sufocarea Ucrainei, pot sufoca Occidentul în întregul său.
Nu-mi dau seama exact în acest moment, dar e cât se poate de clar că, pentru a începe programele QE, atât UE cât și SUA(probabil ceva mai puțin SUA) au nevoie de punerea în pauză a problemei ucrainene, fără totuși s-o cedeze. La Pokorvsk, așa cum v-am mai spus, se află cel mai mare depozit de litiu din Europa, element strategic al UE, dacă vrea să facă tranziția spre iluzoriul verde. Și sunt multe elemente care vin la pachet. Fiecare metru înaintat de ruși se contorizează în milioane sau miliarde de dolari pierduți de Occident. Asta este mai mult decât cert!
Probabil cel mai mare pericol pentru ruși ar fi investirea lui Trump la Casa Albă. De ce spun asta? Pentru că Trump are capacitatea de a adormi Rusia. Există o simpatie certă între Putin și Trump, iar apropierea ar putea fi speculată de statul subteran american. Kamala este, cu certitudine, singura care are competența necesară de a băga SUA definitiv și irevocabil în groapă. Personal mi-aș dori-o din tot sufletul la Casa Albă. Nu de alta, dar cu o nouă „pauză Trump” chestiunile internaționale se vor complica teribil, iar rezolvarea lor va necesita infinit mai multe resurse decât acum.
Personal sunt convins că și în lipsa unei păci în Ucraina, realitatea sumbră îi va obliga și pe americani și pe europeni să dea drumul pompării de noi sume artificiale în piețe. Bani care însă vor fi sterilizați de războiul cu Rusia și puterile BRICS. Dacă voi avea sau nu dreptate rămâne să vedem. Cert este însă că toți tremură să dea drumul tiparniței, iar ce va ieși după vom constata pe pielea noastră.
Autor: Dan Diaconu