Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: Un sabotaj terorist


Imaginea de mai sus a fost postată ppe Twitter de fostul ministru de externe al Poloniei, Radosław Sikorski. Este, cred, extrem de simplu de înţeles cine-i în spatele sabotajului monstruos care, practic, a rupt forţat Germania de gazele ruseşti. Întâmplător sau nu, actul de sabotaj a fost efectuat fix în ziua în care polonezii inaugurau conducta lor de gaze cu norvegienii.
Mai e însă o coincidenţă despre care nimeni nu spune nimic. Pe data de 25 septembrie, la ora 22:43, la 40 km de o zonă de impact şi la 25 de km de următoarea zonă de deterirare a Nord Stream se afla iahtul polonez Copernicus. După această apariţie, semnalul de identificare a navei a fost oprit, iar el a fost repornit pe 26 septembrie la ora 14:34, în apropierea portului Vladislavovka.

E interesant de înţeles cine s-a mai plimbat pe la „locul crimei”. Din fericire, în ziua de azi e puţin probabil să mai mergi pe pământ, în aer sau pe apă fără a lăsa urme. Aşa constatăm că, în apropierea zone de sabotaj terorist, s-a aflat nava militară americană USS Kearsarge. Acum, după cum se poate vedea şi în imaginea inserată, au adus-o chiar lângă zona cu pricina, probabil pentru a putea acoperi eficient urmele.

De asemenea, tot ca o coincidenţă, avem locaţia elicopterelor americane MH-60S care-au decolat de pe USS Kearsarge şi care, strict întâmplător, în data cu pricina au trecut fix peste zonele unde au fost înregistrate exploziile. Să vă mai spun şi că respectivele explozii au fost efectuate profesionist, sub acoperire, astfel încât să se distrugă doar conducta? Ca să nu mai vorbim că la bordul lui USS Kearsarge se află trei drone submarine Snakehead, a căror ultimă testare s-a făcut în luna august a anului curent.
Şi nu se poate să nu amintim în acest context despre exerciţiile făcute de scafandrii Royal Navy fix în zona insulei Bornholm. Nu-i aşa că e frumos? Prea coincid toate!
Iniţial prostovanii – precum acel inconştient ex-ministru polonez – au salutat actul de sabotaj, dar semnalele primite de la stăpânii lor i-au mai calmat. Dincolo de diferendul SUA-Rusia în ceea ce priveşte Ucraina, atacul asupra infrastructurii energetice este un act terorist. Practic, statul care a sponsorizat aşa ceva poate fi calificat fără probleme ca stat terorist. Probabil din această cauză americanicanilor le-a cam îngheţat şampania în pahare şi le-au ordonat sclavilor lor din Europa să facă „ciocul mic”.
Însă cum poţi face „ciocul mic” în condiţiile în care ştii că CIA a avertizat Germania asupra iminenţei unor atacuri asupra infrastructurii de gaze din Marea Baltică. Sau că, la începutul confruntării din Ucraina, Biden a ameninţat Rusia că va distruge Nord Stream? Iată întreaga operă pusă în practică. Acum, adevăraţii criminali au băgat capul sub pernă, dar în scurt timp vom avea imaginea cât se poate de clar documentată. Însă nu va fi nicio furtună întrucât prostovanii sunt ţinuţi în lanţ şi-şi acceptă condamnarea fără a protesta. Asta e lumea de azi!
Autor: Dan Diaconu
sursa: https://trenduri.blogspot.com/
Exit mobile version