Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: Un altfel de conflict

Că sunt vremuri ciudate n-o vedem doar din nebunia evenimentelor care se succed, ci și și din anumite evenimente care n-ar trebui să existe. Sunt nori negri deasupra Muntelui Athos, locul în care pacea a fost constanta timp de-atâta amar de vreme. Iată că nebunia lumii actuale lovește și acolo. Și de lovit lovește dur.

Cu toate că este locul în care lupta se dă pe tărâm spiritual, în interiorul Muntelui Athos sunt dintotdeauna anumite diferențe. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, pacea și-a făcut mereu loc acolo. Pare însă că, după nebunia pandemică, un diavol a intrat, răscolind oamenii și locurile.

Nu cu mult timp în urmă, soseau comunicate de la Moscova referitoare la iminența expulzării călugărilor ruși de la Athos. Pentru cei care nu știu, Rusia a investit enorm în Athos, reconstruind mânăstirile străvechi și sprijinind călugării care au făcut efectiv să renască viața duhovnicească a Rusiei din peninsulă. Evenimentele din Ucraina și răcirea relațiilor dintre Pariarhia Rusă și cea din Constantinopol, au făcut ca viața călugărilor ruși de la Athos să fie pusă sub semnul întrebării. La un moment dat se zvonise că Mitsotakis s-a înțeles cu Patriarhul Bartolomeu să-i evacueze pe ruși la sfârșitul lunii mai, dar cert este că, până acum, nu s-a văzut mai nimic. Cu toate acestea, rușii stau cu securea deasupra capului, știut fiind că liniștea de acum este una prevestitoare de furtună.

Din punct de vedere legal, Muntele Athos se subordonează Greciei, dar din punct de vedere spiritual este subordonat direct Patriarhiei Constantinopolului. Această dublă subordonare creează probleme mari întrucât, după cum bine știți, Patriarhia Constantinopolului este una lipsită de putere politică și, deci, susceptibilă unor aranjamente nu tocmai ortodoxe. Ați constatat probabil, de-a lungul timpului, numeroase controverse izbucnite ca efect al acțiunilor acestei patriarhii.

Diferendele dintre rușii și grecii de la Athos au apărut încă din perioada pandemiei, atunci când grecii, într-o nebunie greu de explicat, au impus călugărilor din subordine vaccinarea obligatorie. Totul a început de la ordinul părintelui Efrem, cel care fusese chiar întemnițat de forțele polițienești înainte de pandemie. Într-un imbold greu de explicat, Efrem le-a ordonat tuturor călugărilor din subordinea sa vaccinarea obligatorie. Și așa, treptat, virusul vaccinării s-a răspândit peste tot prin Munte. Au existat câteva excepții, iar rușii au fost una dintre ele. Inclusiv românii de pe Athos au refuzat vaccinul. De-aici, de la o temă care n-ar fi trebuit să reprezinte o problemă în Munte, s-a ajuns la discuții destul de dure. Acum, ca efect al Războiului din Ucraina, călugării ruși de la Athos încep să simtă un vânt nefast.

Cum eliminarea lor de-acolo nu se poate face brusc, trebuie să se creeze un precedent. Iar acest precedent pare a fi Mănăstirea Esfigmenu. Încă din anii 70 călugării acestei mănăstiri se află într-un război deschis cu Patriarhia Constantinopolului. Ei consideră că Patriarhia a trădat ortodoxia și, de aceea, au ieșit de sub autoritatea lui Bartolomeu. Doar că o asemenea măsură este una nevăzută până acum. De altfel, dacă mai țineți minte, întreg Muntele și-a exprimat rezerva legată de Sinodul din Creta, considerat de ortodocșii adevărați drept un „sinod tâlhăresc”. Iar la acel sinod, Patriarhia Constantinopolului a fost învârtitorul-șef.

Revenind la problemele Mănăstirii Esfigmenu, vă voi mai spune că aici e o problemă care depășește teritoriul confesional, semnalizând o ruptură inclusiv în societatea greacă, unde procurorii – după modelul patentat la noi – fac legea după bunul plac sau la ordinele venite „pe sistem”. De exemplu, în 2008, procurorul care se ocupa de „problemele” de la Esfigmenou – arondat Tribunalului din Salonic – trimitea scrisori publice în care se întreba retoric „cât mai poate sta statul spectator în fața acestor așa-ziși călugări care-l sfidează pe Bartolomeu și întreaga ierarhie bisericească?”. Aproape că te pufnește râsul. Reprezentantul statului elen se comportă precum o gardă de corp de-a lui Bartolomeu, cel aflat, din punct de vedere civil, sub autoritățile turce.

E drept că nu doar autoritățile civile sunt împotriva călugărilor de acolo, ci și Sfânta Chinotită a Muntelui Athos, cea care a recomandat evacuarea călugărilor, „dar nu cu forța”. Încă de pe vremea când haoticul procuror făcea scrisori deschise, am avut o primă confruntare cu forțele de poliție care au înconjurat mănăstirea. Doar că lupta a fost câștigată de călugări în justiție. Consiliul de Stat, instanța supremă din Grecia, a decis că nu e în atribuțiunea statului decizia referitoare la diferendele religioase dintre Mănăstire și Patriarhia Constantinopolului, acțiunea de evacuare fiind deci una fără suport legal. Și uite-așa, cei 600 de polițiști care înconjuraseră și izolaseră Mănăstirea au dispărut ca prin farmec.

Doar că acum problemele au revenit. Din nou poliția a trimis un document oficial prin care anunță că intenționează să-i evacueze pe călugării din incinta Mănăstirii Esfigmenu. Nu e clar prin ce tertip s-au hotărât să desfășoare această operațiune, dar e limpede că avem de-a face cu o nouă mișcare ilegală din partea statului elen. Călugării de la Esfigmenu sunt hotărâți să reziste și de data aceasta. Uniți sub deviza „ortodoxie sau moarte”, călugării de la Esfigmenou au declarat că nu vor rămâne inerți în fața forțelor de poliție, fiind deciși să riposteze. Este unul dintre cele mai dure momente, ceva ce nu s-a mai văzut până acum. Nu trebuie ignorat nici că decizia ilegală a poliției a stârnit furia multor greci care sunt deciși să meargă pe Athos și să lupte împotriva forțelor de ordine grecești.

În fața acestor acțiuni stai și te întrebi dacă nu cumva statul grec n-ar avea ceva mai bun de făcut. De exemplu, prețurile la energie au explodat și viața de zi cu zi a grecului este una de coșmar. Oare nu cumva statul grec ar avea treburi mai importante de făcut? Bineînțeles că da, însă, de la venirea la putere a lui Mitsotakis, Grecia a intrat în cea mai nefastă perioadă a sa. Executivul – îmbogățit cu tot arsenalul woke-LGBT – pare a fi uitat că altele sunt prioritățile, preferând să intre cu bocancii în zone care efectiv nu-i aparțin.

Însă nimic nu e întâmplător pe lumea asta. Din păcate, călugării de la Esfigmenu sunt victimele perfecte. Nu din cauză că s-ar vrea să se  pună ordine sunt ei atacați acum de forțele guvernamentale, ci pentru că se dorește un precedent necesar evacuării rușilor din Munte. Așadar, din păcate, călugării de la Esfigmenu sunt țapii ispășitori necesari forțelor politice din Grecia pentru a pune în aplicare o nouă poruncă ticăloasă, aceea de eliminare a călugărilor ruși de pe Athos.

Sunt semne ciudate, nori negri care se strâng deasupra Muntelui. Călugării care s-au bucurat de fondurile europene vor vedea în scurt timp reversul medaliei. Deja, între autoritățile laice de la Atena se vorbește despre presiuni exercitate de Uniunea Europeană în vederea acceptării femeilor pe Munte. Totul, desigur, ca efect al legilor anti-discriminare. Și uite-așa, după ce s-au bucurat de arginții Uniunii Europene, acum călugării de-acolo vor trebui să se supună și legilor acestora. Eliminarea rușilor și a celorlalți revoltați de pe Munte va avea ca efect și schimbarea raportului de forțe din conducerea Muntelui, făcând așadar mult mai facilă implementarea reglementărilor dorite de UE.

Iată așadar că vin vremuri tare ciudate. Iar ceea ce vedem acum e doar începutul, preambulul vremurilor obsedante care ne așteaptă.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

Exit mobile version