Anul trecut în ianuarie eram la apogeul nebuniei. Imbecilii din Parlament se pregăteau să introducă vaccinarea obligatorie. O simţeam şi eu întrucât aveam parte de diverse acţiuni de intimidare. Dincolo de imbecilii trimişi „la comentat pe blog”, care se înmulţeau precum puricii şi deveneau din ce în ce mai violenţi, mă confruntam cu atacuri informatice extrem de complexe. Am ajuns atunci într-un asemenea hal încât aveam trei rânduri de echipamente identice pentru a putea să le schimb după fiecare atac şi să văd ce anume e compromis.
Vă amintiţi probabil revelaţiile lui Ciolacu, cel care spunea într-un interviu „că-şi simte ameninţat dreptul la viaţă din cauza nevaccinaţilor”. Sper că nu aţi uitat atât de repede! Presiunea pe care o făcea sistemul asupra noastră devenise insuportabilă. A existat însă ceva, anume o magică mobilizare care a oprit nebunia. După ce s-au răspândit liste cu telefoanele parlamentarilor, toţi au fost înecați cu mesaje împotriva vaccinării. Şi s-a petrecut miracolul: s-au speriat! Ştiu din interior cât de rău s-au speriat. La un moment dat un idiot de la PNL cerea pază SPP pentru el şi familia lui deoarece se simte nesigur întrucât e vaccinist şi adept al obligativităţii vaccinării. Prostul avea şi de ce să se sperie întrucât i se confirmase că în spatele mesajelor stăteau oameni normali care-i transmiteau că „dacă din cauza ta cineva din familiile noastre va avea vreo problemă de sănătate, n-o să mai aşteptăm ca justiţia să ne facă dreptate, mai ales în condiţiile în care tu, ca parlamentar, nu ai nicio răspundere legală”. Imaginaţi-vă aceleaşi mesaje multiplicate de zeci de mii de ori. S-au primit cantităţi imense de SMS-uri, presiunea a fost una reală. Şi ceea ce a vrut să ne facă sistemul s-a inversat, transformându-se în presiune inversă, dinspre mase spre sistem. A fost un moment limită, în care Plăvanul a bătut cu pumnu-n masă să se introducă obligativitatea vaccinării iar cei de la PSD au avut curajul să-i spună în faţă că parlamentarii lor nu vor asculta deoarece le e frică. De fapt, frică le era şi liberalilor, iar mulţi dintre ei deja îşi aranjaseră să nu fie prezenţi la votare.
Ultimul atac s-a dat cu ocazia mitingului AUR de la Parlament. S-a dorit ca totul să se transforme într-o mascaradă similară celei din SUA, care apoi să fie dramatizată prin intermediul televiziunilor de casă. N-a fost să fie, s-a fâsâit totul întrucât masa de participanţi de la miting nu s-a lăsat păcălită de aparenţe, nefăcând jocul securiştilor. Tot atunci a venit un raport secret dinspre servicii conform cărora se cam ajunsese aproape de momentul exploziei. Conform raportului, mai bine de 25% din populaţia ţării era „în stare radicalizată” astfel încât pericolul unei răscoale era la cote maxime. Nervos, Plăvanul a spus cu subiect şi predicat că „asta nu va rămâne aşa!”. Doar că s-au rostogolit evenimentele peste el. Între altele, mafia mondială a simţit că peste tot prin lume coarda era întinsă la maxim, astfel încât s-a dat drumul următoarei nebunii, cea a războiului din Ucraina. Astfel, tot narativul COVID a picat, iar imbecilul a ieşit să ne spuă că are „o surpriză plăcută pentru noi, anume ieşirea din starea de alertă”.
Într-adevăr, atunci am scăpat ca prin urechile acului. Nu trebuie însă să uităm că presiunea populară a fost esenţială. Dacă n-ar fi existat presiunea, imbecilii erau setaţi să dea legea, iar majoritatea populaţiei ar fi picat în capcana lor. N-a fost să fie!
De ce vă amintesc toate aceste evenimente? Pentru că şi acum suntem într-o situaţie similară. La mine pe blog au revenit imbecilii radicali, odată cu atacurile informatice complexe. E semn că se coace ceva nasol.
Ticălosul din capul statului a primit ordine clare să ne bage în război. Metoda e de-a dreptul banală: vom interveni pentru a apăra Moldova, colizionând direct cu interesele ruse din Transnistria. Vaca sorosistă din Republica Moldova îşi face treaba ca la carte, jucând exact cum i se cere. Aici, la noi, idioţii deja proiectează declanşarea procedurii de concentrare a populaţiei la momentul oportun. Prima dată închid graniţele „din raţiuni de securitate”, după care vor lua oamenii cu arcanul. Nu-i exclus să auziţi din gura spurcată a Plăvanului „Români, vă ordon, treceţi Prutul!”. Este un scenariu de coşmar, în care ţările vasal din flancul estic vor merge direct la confruntarea cu ruşii. Motivul?
Americanii ştiu bine care le sunt limitele şi că, mai devreme sau mai târziu, trebuie să se întoarcă la tratatele de bază, asta dacă vor mai dori să fie vreodată parte a ecuaţiei puterii de pe Terra. Tratatele sunt limpezi. Ele, într-adevăr, pot fi schimbate prin război. Însă nimeni nu e pregătit de război. Ceea ce vor să facă prin farsa ucraineană este să fragilizeze Rusia până la colaps, după care să danseze pe cadavrul său profitabil. Atât englezii cât şi americanii sunt convinşi că acum sunt la momentul „Războiului Crimeei” şi cred că prin războiul-proxy vor câştiga. Dacă nu va fi aşa, vor da foc flancului estic al NATO. Strategia face parte din ADN-ul lor: chiar dacă ştiu că nu vor câştiga, vor dori ca în retragere să provoace cât mai multe pagube.
Trebuie să înţelegeţi limpede că modul de acţiune al occidentalilor în general şi al americanilor în particular este similar celui de după Război. Cu toate că ei semnaseră cedarea criminală a României, tot ei au demarat acţiuni propagandistice în ţară, care includeau chiar şi aruncarea de fluturaşi din avion. Românii trăiau cu impresia că „vor veni anglo-americanii să-i elibereze”, în condiţiile în care acei diavoli îi vânduseră. Mai mult, jigodii alogene ca Neagu Djuvara le băgau în cap legionarilor din diasporă că trebuie să lupte în România deoarece vor avea sprijin occidental. Aşa au fost trimişi la moarte sigură o grămadă de români care reuşiseră să scape de infernul comunist!
De fapt ce pregătesc americanii în Est? Pur şi simplu, dacă se va da semnalul, sub aparentul contraatac „sprijinit solidar de NATO”, vor organiza o retragere care să provoace pagube cât mai mari inamicului. Asta în timp ce ei îşi vor pune cu nonşalanţă semnătura pe „noile sfere de influenţă”. Şi, din nou, proştii vor pica de proşti. Cred că n-aţi uitat cât am suferit după Război!
O să vă întreb sincer: credeţi că are rost să mergeţi să luptaţi într-o ţară în care majoritatea covârşitoare este împotriva unirii cu România? Merită să luptaţi într-o ţară care, într-o majoritate destul de mare, e mai degrabă de partea Rusiei? Are sens să stârnim furia Rusiei doar pentru că nişte trădători alogeni vor să ne transforme în carne de tun?
Într-un mod mult mai periculos, acum suntem împinşi fix spre această capcană. Desigur, pe moment nu ştim ce se va întâmpla. Dacă Ucraina va ataca în Transnistria, iar ruşii vor riposta, Plăvanul nu va avea niciun stres să ne bage într-un război aparent de „apărare a Moldovei”, dar care se va transforma într-o confruntare directă cu Rusia. Se fac planuri incusiv pentru o „acţiune unilaterală a României”, astfel încât aceasta să nu implice NATO. Înţelegeţi ticăloşia?
Suntem din nou într-un moment limită, similar celui de acum un an. De altfel, v-am spus că „simptomele” sunt aceleaşi. Poate va interveni o nouă farsă care să ne distragă atenţia şi astfel, vom scăpa din nou ca prin urechile acului. Deja pe la OMS au dat drumul atât febrei aviare, cât şi mult mai periculoasei Febre Hemoragice Dengue. După ce au ratat farsa cu extratereştrii, nu exclud posibilitatea ca ticăloşii să se întoarcă la nebunia crizei sanitare. Doar că şi aici treburile sunt destul de neclare, în condiţiile în care urmează să iasă la lumină un scandalos set de documente care să le demonstreze negru pe alb şi celor mai întunericiţi idioţi utili ai sistemului că au fost cobai ai unei farse la nivel mondial.
Astfel încât e posibil să nu mai rămână ca alternativă decât continuarea actualei nebunii pentru care ar trebui să ne pregătim temeinic. În mod normal, România trebuie să rămână în carapacea sa şi să riposteze doar dacă e atacată. Cei care au chef să lupte pentru Maia Sandu, sunt liberi să meargă acolo! La fel ca cei care doresc să lupte pentru regimul lui Zelenskyi!
Cu alte cuvinte, chestiunea e simplă: n-avem nimic de împărţit cu nimeni. Altfel, se vor găsi destui care să ne împartă!
Autor: Dan Diaconu