Reuniunea Bilderberg de anul acesta a alocat o secţiune discutării realităţilor în lumea post-adevărului. O exprimare pompoasă pentru un fenomen atât de grav încât nu poate fi rostit. Post-adevăr – v-aţi întrebat totuşi ce reprezintă el cu adevărat?
Cineva care s-ar grăbi ar putea spune că este vorba despre minciună. N-ar greşi însă noţiunea în sine este mult mai largă. Minciuna, din fericire, este doar opusul adevărului. Ea este un neadevăr, însă unul care, printr-o demonstraţie mai mult sau mai puţin riguroasă se dezvăluie ca nefiind adevăr. În sine, noţiunea de minciună are în „codul său genetic” lipsa adevărului, negarea acestuia.
Post-adevărul este o noţiune mult mai complexă. Este o minciună? Cu siguranţă da. Este un adevăr? Poate! Din acest aparent joc bizar rezultă întreaga complexitate şi, în acelaşi timp perversitate a acestui fenomen. Post-adevărul nu-i un adevăr şi nu e minciună, e o întrepătrundere a celor două noţiuni cu un rezultat monstruos. Post-adevărul nu-i chiar o minciună, dar nu este un adevăr. E un surogat folosit în distrugerea minţii.
Pentru cei care-au citit „Minunata lume nouă”, fenomenul e simplu de explicat. Ingineria socială a lumii imaginate de Huxley se sprijină pe „condiţionare”, acea repetare a unor slogane încă din perioada intrauterină pentru a creiona personalitatea viitoare a individului. Aceasta avea ca efect nu doar stabilirea apartenenţei de clasă a individului, ci şi împlinirea sa în cadrul clasei prealocate, indiferent dacă aceasta era cea a deştepţilor „Alfa” sau a prostovanilor „Epsilonieni”. Iată o mostră de condiţionare pentru cei din clasa Beta:
„Copiii Alfa sunt îmbrăcaţi în gri. Ei muncesc mult, mai mult decât noi pentru că sunt extraordinar de deştepţi. De fapt, mie îmi pare grozav de bine că sunt Beta pentru, că nu trebuie să fac o muncă atât de grea. Şi, pe urmă, noi o ducem mult mai bine decât copiii Gama şi copiii Delta. Copiii Gama sunt proşti. Toţi sunt îmbrăcaţi în verde, iar copiii Delta sunt îmbrăcaţi în kaki. Ah, mie nu-mi place să mă joc cu copiii Delta. Şi Epsilonienii sunt încă şi mai răi. Sunt aşa de proşti că nici nu ştiu să scrie sau să citească…”
Să ne imaginăm acest text repetat de mii de ori unor copii cărora li se spune că fac parte din „clasa Beta”. Care va fi rezultatul? Vor căpăta ceea ce se numeşte „conştiinţă de clasă”, vor recunoaşte superioritatea intelectuală a celor din clasa Alfa, dar şi superioritatea lor asupra celorlalte clase inferioare. În acelaşi timp, vor fi fericiţi în condiţia lor. Acel „îmi pare grozav de bine că sunt Beta” va fi farul lor călăuzitor, liniştea şi împlinirea lor.
Judecând logic pe baza premiselor pe care le cunoaştem putem spune că întreaga apartenenţă de clasă şi fericire a unui „condiţionat Beta” este o minciună. Însă, îi poţi spune susţine asta unuia dintre subiecţi? Credeţi că i-aţi putea demonstra vreodată unui „condiţionat” că realitatea pe care o trăieşte el e una falsă, că toată clasa sa cu care se mândreşte este rodul unei spălări a creierului, a unei operaţiuni propagandistice? Desigur, nu, iar acesta este deja domeniul post-adevărului.
Cei care cred că tot ce-am înşirat până acum sunt baliverne sau cei care se cred imuni ar trebui să încerce să-şi explice onest cum de se spală cu o anume pastă de dinţi, de ce preferă o anumită marcă de îmbrăcăminte, de ce-şi iau o marcă de cosmetice, de ce preferă un anumit parfum s.a.m.d. Şi, dacă încă mai aveţi îndoieli, ce veţi răspunde atunci când veţi afla că „beneficiile multiple ale sucului de portocale” pur şi simplu nu există, ele fiind strict efectul unei campanii publicitare a importatorului confruntat cu o supraproducţie de portocale? Ori că „efectele extrem de favorabile pentru ochi” ale sucului de morcovi sunt zero şi că tot mitul porneşte tot de la o supraproducţie din cel de-al Doilea Război Mondial care-a fost înghiţită prin intermediul unei campanii publicitare de aceeaşi factură?
Condiţionarea lui Orwell nu e ceva care „urmează să se întâmple”, ci e o realitate a lumii noastre. Ea instaurează post-adevărul, propulsându-ne în lumea în care toate noţiunile arată absolut diferit. Logica tradiţională este înlocuită cu supersetul fuzzy în care valoarea de adevăr nu mai este adevărat(1) sau fals(0), ci orice valoare din intervalul [0,1]. E un haos manageriat inteligent, ale cărui singure(şi sigure) victime sunt cele din cercul condiţionaţilor. Ironia amară face ca pe cât de complexă(practic imposibilă) este evadarea din cercul condiţionaţilor, pe atât de simplă să fie manipularea celor din cerc de către cei din afara lui. De-abia de-aici, post-adevărul îşi arată adevărat faţă, eficienţă şi vigoare. El este muma celor care-l cunosc şi ciuma celor care-l adoptă.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice