Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: “Tărâmul întunecat și ieșirea la lumină”

Întreaga retorică a carcalacului începe să se dărâme sub propria-i greutate. Nici naiba nu mai crede teoriile catastrofiste, iar toată lumea s-a prins că întreaga afacere a fost una menită a spori controlul. Este benefică trezirea celor care au înțeles scopul politico-economic al afacerii. Ea a alimentat energiile care-au condus la deciziile Curții Constituționale.



Plăvanul a fost castrat de puterea cu care se juca atât de artistic, guvernul paiațelor sale de asemenea. Conștientizarea adevărului e cea mai puternică armă deoarece ea are puterea de a coaliza acele energii care dărâmă tirania. Nu-i o teorie fantezistă, este pura realitate.

Sunt mulți cei care au picat în mrejele minciunilor propagate de mass-media. Însă ei, în realitate, sunt puțini! De-aceea instituțiile de propagandă au nevoie de bani de la stat, de-aceea publicațiile și vocile independente sunt cenzurate. Lumea e împărțită în două teritorii distincte: cel al libertății și cel al robiei.

Robi sunt cei incapabili să gândească cu propriul cap, robi sunt cei care repetă precum drogații mantrele pe care ticăloșii le picură în creierele lor precare. Robi sunt cei mânați de ură: acea ură inconsistentă, proiectată de alții, care n-are nicio legătură cu tine, dar a cărei unealtă irațională ai devenit. Tărâmul robiei e unul întunecos, în care – pe fondul propagandei – orice e posibil. Robii îl consideră eliberator pe cel care le îmbâcsește creierul, îl ridică în slăvi pe cel care-i secătuiește de resurse și-l urăsc pe cel care vrea să-i salveze. În lumea lor un dușman e dușman atâta timp cât influencerii spun că e dușman. Și devine prieten atunci când aceiași mâncători de căcat spun că e prieten. Asta-i lumea robiei, o lume unind frustrații și precarii psihic într-o imensă rețea de subordonare, condusă după grosolanele principii ale manipulării prin propagandă.

Lumea libertății e cea a oamenilor care știu cu exactitate ce li se întâmplă, a oamenilor care-și urmăresc interesul și care au ca scop o viață liniștită pentru ei și pentru cei apropiați. Ei nu-s manipulabili, înțeleg exact lumea în care trăiesc și știu care-s pericolele. Ei însă trebuie să facă față unui asalt permanent venit din întunecata zonă a robilor. Cei de-acolo, incapabili fiind să trăiască pe propriile picioare, urăsc independența oamenilor liberi, iar monștrii din spatele lor le amplifică frustrarea răsturnând universul de valori. Din punctul lor de vedere adevărul e minciună și minciuna este adevăr. „Războiul este pacea și pacea e războiul!”. Această agresiune permanentă îi face pe unii oameni liberi să cedeze. Din păcate, sunt perioade în care o parte a oamenilor liberi cad sub vraja nefastă a propagandei, asemeni celor care cădeau pradă cântecului nefast al sirenelor din legenda lui Odiseu. Există însă și calea inversă, în care, robii propagandei au parte de o iluminare și-și dau seama de toată mizeria pe care au slujit-o. Atunci, printr-un efort nu prea mare, reușesc să se rupă, lărgind astfel împărăția oamenilor liberi. Așa funcționează societatea și de-aceea puterea adevărului e mare.

Cu toate că viitorul care ne-așteaptă nu e unul tentant, e momentul să faceți un efort pentru a-i trezi pe cât mai mulți dintre robi. Cu cât lumea celor liberi e mai mare, cu atât efectele tiraniei „ce va să vină ” vor fi mai mici.

P.S. Așteptați-vă în zilele următoare la o avalanșă de reportaje lacrimogene cu morții de COVID, în ciuda statisticilor care arată că totul a fost o furtună într-un pahar cu apă. Au nevoie de asta deoarece ei sunt într-o luptă permanentă cu bunul simț.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Exit mobile version