Câteva lucruri la care trebuie să vă gândiţi
Împingerea în faţă a Plăvanului a fost surprinzătoare atât pentru cunoscuţii lumii politice, cât şi pentru publicul larg. Practic, peste noapte, într-un scenariu de-a dreptul şocant, un individ gângav, incapabil de a lega logic două vorbe, a fost „întronizat” prin fabricarea consensului din partea unui larg segment al populaţiei. Probabil a fost vorba şi de un furt masiv la urne, dar, în acelaşi timp, am avut de-a face şi cu prostirea unei largi pături a electoratului, cu o manipulare la scară efectuată de profesionişti ai domeniului.
Campania electorală a Plăvanului a fost suportată de Michael Horst Schmidt, patronul Auto Bavaria România. Individul este căsătorit cu basarabeanca Veronica Usatîi. Nu-i nicio coincidenţă de nume, individa fiind sora lui Renat Usatîi, liderul formaţiunii proruse „Partidul Nostru” şi primar al oraşului Bălţi din Republica Moldova. Usatîi are o avere impresionantă, în mare făcută din contracte cu serviciile feroviare ruseşti. Cine are habar pe ce lume trăieşte înţelege exact ce-am spus.
O altă ramură de prietenie a familiei plăvăneşti este în zona austriacă. Finul lui Iohannis, Andreas Huber, este consul onorific al Austriei în Sibiu. Andreas Huber este cunoscut ca „omul la care familia prezidenţială îşi petrece revelioanele”. Tot în Sibiu, avem un vecin de-al lui Iohannis pe numele său Cosmin Capră. Soţia acestuia, procuroarea Carmen Maria Capră de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, i-a închis definitiv lui Iohannis un dosar penal referitor la retrocedarea ilegală a unor imobile în Sibiu. E interesant de ştiut că soţul, Cosmin Capră, a fost director general la Holzindustrie Schweighofer, termita pădurilor româneşti. El este una dintre verigile care-l leagă pe Iohannis de drujbarul pădurilor româneşti, cealaltă fiind chiar finul său, apărătorul intereselor lui Schweighofer în România. Dar nu despre tăierea pădurilor este vorba în articolul de faţă.
După cum bine se ştie, Austria este coada de topor a Rusiei în Europa. Descălecarea lui Putin la nunta Ministrului de Externe al Austriei e de notorietate. La fel şi agenturile FSB şi GRU de la Viena. Sau celebra firmă OMV, extrem de bine primită în Rusia şi cu nişte colaborări atât de sulfuroase încât nu mai lasă loc niciunei suspiciuni în ceea ce priveşte acţionariatul său real. Iar exemplele pot continua până când şi cel mai naiv dintre naivi va înţelege cauza pentru care vulturul austriac de pe steag ţine în gheare o seceră şi-un ciocan.
Să mergem acum la actualitatea românescă. Mai precis la răzmeriţele provocate de grupul #rezist. Întâmplător sau nu, centrul informatic de comandă al mişcării se află într-o casă conspirativă din Sibiu. Tot pe-acolo s-a aflat şi centrul de comandă al campaniei Plăvanului, locul de unde, prin intermediul Facebook, s-au lansat „bombele social-media” care-au contribuit la manipularea maselor în alegerile prezidenţiale din 2015. Tacticile utilizate de mişcarea #rezist sunt, în mare, aceleaşi cu cele din campania electorală a Plăvanului. Chiar şi-un redus mintal realizează – după iconica apariţie a prostului în geacă roşie – care-i scopul adevărat al răzmeriţei #rezist şi pe cine serveşte în realitate. Lucrurile însă sunt mult mai dubioase, conexiunile externe ale Plăvanului arătându-ne un context destul de dubios.
La nivel mondial avem de-a face cu o schimbare geopolitică masivă. În cazul în care tabăra globalistă pierde puterea la Washington, are două refugii la dispoziţie: Europa ca destinaţie rezidenţială şi China ca zonă preferată de business. Europa este însă o zonă eşuată tocmai de politicile globalist-marxiste, motiv pentru care trebuie întărită cumva, mai ales în perspectiva unei confruntări previzibile cu „restauraţia” americană. Această întărire nu se poate face decât prin punerea la punct a scenariului de coşmar pentru strategii americani, anume pactul ruso-german. Cred că-i limpede pentru oricine că extinderea colaborării între Rusia şi Germania, adică punerea în aceeaşi barcă a resurselor şi armatei maicii Rusia cu tehnologia cârnăţarilor ar conduce la constituirea unui bloc economico-militar aproape de nezdruncinat. În plus, Germania ar veni la pachet şi cu servanţii francezi, cu lacheii din Ţările de jos şi cu nordicii. Rolul Austriei în această ecuaţie e acela de-a trage cât mai mult din estul Europei. De-aceea au înflorit afacerile austriece în Est, de-aceea s-au achiziţionat hălci din fostele economii comuniste.
Lupta care se dă acum pe frontul invizibil este aceea de a controla cât mai mult din Est pentru ca, în perspectiva trecerii la proiectul ruso-german, să se creeze o zonă cât mai continuă de la Paris-Berlin până-n China şi Japonia. Oricât de globalişti ar fi strategii americani de la Pentagon, unii dintre ei în primul rând sunt americani şi acesta este motivul punerii în aplicare a strategiei coridorului „celor trei mări” care cuprinde statele baltice, Polonia, România şi ce s-o mai putea agăţa până la Adriatica. O strategie care s-ar opune idealului rusesc al unificării slave, adică al culoarului rus spre Mediterana.
În fapt, lupta care se dă acum în România este una apartenenţei într-una dintre cele două zone strategice. Adică, ori vom fi daţi ruşilor, ori vom merge cu SUA. Rolul #rezist în acest context, este acela de a destabiliza România în vederea forţării retragerii americanilor de-aici şi a instaurării protectoratului austro-german care, la momentul oportun, ne va ceda „managementului” rusesc. Dinspre SUA nu se face mare lucru deoarece Departamentul de Stat e plin de păduchi care temporizează pentru a permite regruparea taberei globaliste în direcţia pe care-am descris-o. Asta în condiţiile în care nu se reuşeşte debarcarea sau eliminarea lui Trump.
Pe moment lupta e surdă şi acesta e şi motivul pentru care la noi nu se înţelege mai nimic. Cruciale sunt alegerile americane unde, dacă Democraţii vor suferi o nouă înfrângere, meciul globalist în SUA e pierdut, iar scenariul ruso-german intră în linie dreaptă. Până atunci nu vom vedea decât un du-te vino efectuat de forţe anarhiste având ca scop doar menţinerea unei stări de tensiune necesare păstrării României într-o zonă gri. Direcţia în care vom merge după ce lucrurile se vor fi tranşat în SUA e, de asemenea, neclară.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice