Dan Diaconu: „Suntem cu toții sclavi ai propriilor dorințe.”

Similar se întâmplă peste tot în lume. Englezii au reînchis țara din cauza vestitei tulpini care s-a dezvoltat la ei. Nu e ciudat că prima țară din lume care a început să se vaccineze e închisă aproape total? La evrei s-au vaccinat într-un timp record peste 1 milion de oameni. Asta înseamnă că în cel mai scurt timp cei 8.8 milioane de israelieni vor fi vaccinați. E chestie de săptămâni. Cu toate acestea se spune deschis că masca va fi obligatorie în continuare. De ce?

Ajungând la noi, pot spune că nebunia e deplină. Ciudatul fost doctor (L)Imbri declară că după ce se va vaccina va purta în continuare mască deoarece așa e bine. Și dacă ar fi singura contradicție flagrantă pe care o auzim, ar fi bine. Doar că întregul discurs public e unul al sfidării celei mai elementare logici. Până acum la nicio clinică din lume nu ți-ar fi făcut un vaccin dacă erai bolnav. Imaginați-vă ce-ar însemna să-i faci vaccinul ROR unui copil infectat cu pojar! Cu toate acestea, în ciuda unui vraf de lucrări de specialitate care interzic acest lucru, neo-specialiștii noștri spun că e chiar bine să faci vaccinul atunci când ești bolnav. Iar ai noștri au preluat-o de dincolo întrucât rămâi trăznit văzând cu câtă naturalețe se susține acum o chestiune care, în urmă cu doar un an, ar fi constituit o dovadă suficientă pentru ca un student să pice examenul de imunologie.

Un alt tembelism repetat cu obstinație este acela că și dacă ai făcut boala tot trebuie să te vaccinezi. Cică „e mai bine așa”! O individă cu fața de transplant spunea cu autoritate la TV că e chiar obligatoriu să-ți faci vaccinul chiar dacă ai făcut boala pentru a-ți întări imunitatea. Și, ca să vedeți penibilul, două fraze mai încolo spunea la fel de senină că „vaccinul poate crea o imunitate aproape similară celei naturale”. Păi ce-ai făcut fato?

Știu că observați toate aceste disonanțe. Știu că înțelegeți că e ceva în neregulă. Însă, ceea ce ar trebui să observați e și faptul că, în ciuda conștientizării destul de solide a stării de fapt în care ne aflăm, n-avem puterea să mișcăm lucrurile din loc. Oare de ce?

Lupta pe care o câștigă mereu ceilalți e fundamentată pe alte principii pe care nu le înțelegem. De-aceea azi câștigă din pandemie, mâine din mâncare, poimâine din locurile de muncă s.a.m.d. De fiecare dată când EI doresc ceva, cu toate că-și desfășoară activitatea pe față, câștigă. Imaginați-vă: într-o parte peste 90% din omenire, în cealaltă parte mai puțin de 10%(unii spun că raportul ar fi de 99,99/0,01)! De ce mereu câștigă minoritatea? De ce, în ciuda prostiilor vizibile din avion, treburile se fac așa cum vor ei?

Voi mai face o ultimă paranteză înaintea concluziilor. Nicăieri în lume nu se spune că toată această criză este generată de un singur element: lipsa facilităților medicale. Numărul de paturi raportat la numărul populației este insuficient peste tot în lume. Singura țară care și-a crescut programatic numărul de paturi de spital este … China, însă și acolo numărul este insuficient. Ați uitat când, la noi, băsescu închidea spitale? O făcea pentru că i-o dictase „minunata UE”. Care UE și-a scăzut continuu numărul de paturi. Criza sanitară din primăvara trecută din Italia a fost cauzată de același lucru. Italia fusese un alt elev meritoriu care pusese în practică recomandările primite. Rezultatele n-aveau cum să fie altele. Atunci când n-ai capacitate ajungi să te miști haotic, la mâna hazardului.

Ați auzit pe cineva acuzând statele pentru politica criminală de reducere a sistemului sanitar(mă rog, în termeni tehnici i se spune „optimizare”). Uitați-vă cum cel care a distrus secțiile de arși din Româna a ajuns acum, din nou, ministru. Oare ce domeniu va frige acum?

Închid paranteza pentru a relua întrebarea: de ce oare ei câștigă și noi pierdem? E simplu, ei au puterea. Nu e vorba de puterea tiranică pe care oricum și-o exercită. Aceea poate fi răsturnată, am văzut-o de-atâta timp în istorie. În cazul lor e vorba de o altă putere, cea pe are, cu inconștiență, le-o dăm noi. E vorba de puterea dorințelor noastre. Nu v-a spus-o nimeni până acum, însă aceasta e adevărata sevă care-i întărește, care-i face invulnerabili.

Suntem cu toții sclavi ai propriilor dorințe. Unele sunt normale, precum cele care țin de supraviețuire. E normal să vrei apă deoarece altfel mori de sete, e normal să vrei să mănânci, să te îmbraci s.a.m.d. Problema apare când aceste dorințe ale noastre depășesc normalul și intră în zona patologică. E normal să-ți dorești să mănânci, dar e absolut anormal să transformi asta într-o pasiune pentru nu știu care tip de icre sau pentru nu știu ce tip de carne de „vită masată”. E normal să-ți dorești un acoperiș deasupra capului, dar e absolut anormal să tremuri visând la un palat de mii de metri pătrați pe malul oceanului. Vedeți cât de simplu e să depășiți limita?

Acesta este jocul dorințelor pe care ei îl stăpânesc bine. Tot jocul despre care vă vorbesc a provocat revoluția burgheză și de-atunci tot provoacă revoluții. Cei care știu cum să lucreze cu dorințele mulțimii aceia devin proprietarii turmelor. E un joc simplu, de-a dreptul banal care, iată, face jocurile pe acest pământ de câtea sute de ani.

Tremuri după ultima mașină de super-lux, care accelerează de la 0 la 100 în câteva secunde, și care are un interior de OZN? Știu, îți place, doar că omiți un lucru: fabrica aceea care produce mașina e a lor. Te visezi într-un concediu în Caraibe? Da, doar că hotelurile acelea sunt ale lor. Te-ai plimba într-un avion cu servicii ultra luxoase? Da, doar că linia aeriană e a lor. Te-ai gândit oare de ce salivezi după mașina aceea, după vacanțele exotice sau după avionul-minune? Ce poate fi atât de tentant la un avion? Pe mine unul mă obosesc teribil călătoriile cu avionul. Între două ore petrecute în avion(care, de fapt, sunt vreo 6-7 pierdute cu totul), prefer una-două zile pierdute cu mașina. Ce anume te-ar face să pui o asemenea pasiune într-o călătorie cu avionul?

În 24 octombrie 2003 a fost ultimul zbor comercial al unui Concorde. S-au înghesuit în el mai multe vedete ale momentului, alături de numeroși alți pițiponci care au plătit o avere pentru această „aventură”. Se știa că zborul e periculos, că avionul nu mai e atât de sigur, însă, cu toate acestea, oamenii aceia au plătit o avere pentru a sta înghesuiți într-un avion care-și dădea obștescul sfârșit. De ce? Din cauză că le fusese „injectată” dorința de a fi acolo.

Iată cum „injecțiile” pe care specialiștii știu cum să ni le administreze cresc în noi și ne fac să dorim lucruri de care, până în urmă cu puțin timp, ne erau absolut străine. De ce-ai face o pasiune pentru ceaiul pu-erh dacă tu până mai ieri nici nu știai că există? De ce te-ar fascina vinurile Château Lafite când tu ai băut până acum doar „căpșunică”? Nu e ceva ciudat? Oare nu ți-a fost injectată această pasiune? Cu siguranță că acum știți răspunsul.

Există câteva chestiuni peste care nu se poate trece. E infinit mai ușor să iei de-a gata decât să construiești tu. E infinit mai simplu să cumperi decât să vinzi. Societatea de azi îți spune contrariul: că n-are sens să-ți bați tu capul când poți lua de-a gata. Poți oare să faci acasă mezeluri atât de dichisite precum cele care ți se vând feliate și ambalate în cutii care te fac să visezi? Evident că nu, însă diferența nu e doar de ambalaj. În timp ce mezelurile pe care ți le faci acasă sunt sănătoase, celelalte sunt otrăvite. În timp ce porcul pe care-l crești la țară e hrănit cu mâncare, porcii de crescătorie sunt hrăniți cu antibiotice. Dacă ar fi să respectăm niște standarde minime, carnea care se vinde în supermarketuri ar trebui să nu poată fi vândută decât pe bază de rețetă și doar în farmacii.

Iată jocul dorinței funcționând în întreaga lui plenitudine! Ți se insuflă o dorință și, în același timp ți se dă și soluția magică: mergi și cumpăr-o! Iar tu fix asta faci. După ce-o cumperi dorința se ofilește. Nu te mai pasionează, însă o alta i-a luat locul! Trepidezi pentru a-ți îndeplini acea nouă dorință, ai face orice pentru ea. Dacă nu reușești s-o îndeplinești, intri în depresie. O faci și pe-asta. Și ciclul se reia pentru că e un ciclu a unică oprire e ieșirea ta din „sistem”. Încă o viață irosită în numele puterii Lor, a controlului lor absolut.