Au fost mulți cei care mi-au spus că în articolul de joi am fost cam pesimist, că treburile nu stau chiar atât de rău și că un război total poate fi evitat. Cu toate că mi-ar plăcea să nu am dreptate, în momentul în care văd atâta inconștiență și infatuare la liderii vestici devin conștient că treburile n-au cum să meargă în altă direcție decât în cea a dezastrului. Rușii au semnalizat în mai multe rânduri că nu e de joacă, doar că inconștiența e imensă.
Culmea, treburile nu se joacă doar militar. Să vă dau un exemplu de infatuare, dar și de prostie. La nivelul G7 a fost creată încă din 1989 o organizație al cărei nume este FATF. Știu, n-ați auzit, dar această organizație a reușit să-și impună punctul de vedere asupra vieții fiecăruia dintre noi. Modul său de acțiune e unul tipic pentru organizațiile transnaționale care ajung să-și proiecteze obiectivele asupra tuturor.
FATF este prescurtarea de la „Financial Action Task Force”, iar menirea sa este aceea de a lupta împotriva spălării banilor. Începând cu anii 2000, după farsa Word Trade Center, FATF s-a axat în special pe lupta împotriva finanțării terorismul, iar forța organizației a crescut considerabil. Desigur, orice observator cinstit, din evoluția fenomenului terorist, va putea înțelege că scopul FATF a fost deplin atins, în sensul în care a fost limitat teribil fenomenul terorist independent, câștigând însă meciul mult mai coerentul terorism sponsorizat de SUA și aliații săi. Al-Qaeda, ISIS și alte facțiuni apărute „de nicăieri”(aici putem include și Hamas până la declararea independenței față de creatorii săi) ne arată limpede care sunt obiectivele reale ale organizațiilor precum FATF.
Aderarea Rusiei la FATF a fost suspendată în 24 februarie 2024, dar recent organizația a emis o decizie conform căreia Rusia e obligată să respecte deciziile FATF. Asta e o imbecilitate absolută. E ca și cum Federația Română de Fotbal mi-ar trimite o adresă prin intermediul căreia eu aș fi obligat să le respect deciziile. Dar stați puțin deoarece imbecilitatea nu se oprește aici.
Imediat după acel comunicat organizația a luat o altă decizie, conform căreia declasează evaluarea rublei digitale deoarece … nu e deplin reglementată, transmițând tuturor țărilor că moneda rusească este o amenințare la adresa „integrității, fiabilității și securității” sistemului financiar global. În buruienosul comunicat, justificarea declasării e de-a dreptul halucinantă, demnă de spitalul de nebuni: rubla digitală nu e bună deoarece … nu respectă sancțiunile dictate de SUA și aliați împotriva Rusiei!!! Totuși, cât de prost, cât de cretin, cât de oligofren trebuie să fii pentru a susține așa ceva? Nu te doare mâna când scrii un astfel de comunicat? Nu simți că-ți amorțește creierul de la atâta hibernare?
De fapt, ieșirea FATF la atac e determinată de votul din Duma de Stat care va avea ca efect înlocuirea sistemului SWIFT cu o alternativă descentralizată propusă de ruși. În mod evident, în stilul specific Occidentului, vor urma numeroase detonări ale altor instituții aparent independente pentru a fragiliza inițiativa rusească.
Să trecem însă la treburi mai serioase și infinit mai flagrante. Dacă asculți propaganda occidentală îți rezultă că Putin în special și rușii în general sunt niște rudimentari care pornesc războaie absolut din senin. „Dovada” este tocmai actualul conflict din Ucraina, riguros instrumentat de occidentali pentru a-i face pe ruși să iasă la atac. Însă, dacă e să judecăm logic, orice om cu un minim bun simț și neinfectat de propagandă înțelege perfect ce s-a întâmplat acolo. Dacă mai aducem și argumentele istorice care ies la iveală abia acum, în special cele despre tentativele de extragere a Ucrainei din URSS încă din timpul Războiului Rece, înțelegem mult mai adânc unde-s problemele și, mai ales, faptul că se urmărește prostește un plan absolut nebunesc.
De aceea ieșirea la mezat a imbecilului președinte francez cu propunerea de a trimite trupe occidentale în Ucraina este din același context. Din nou, rușii au făcut apel la calm, dar se pare că spiritele nu se potolesc. Mai mult, serviciile secrete ruse le arată pe față occidentalilor că le știu planurile. O încercare disperată de a-i opri este recent publicata conversație de 40 de minute între câțiva ofițeri superiori germani referitoare la strategia de dărâmare a Podului Crimeei cu ajutorul rachetelor Taurus. Discuția este absolut de necrezut. Aceasta demonstrează mai mult decât e necesar că implicarea occidentală în Ucraina e deja de neacceptat. Faptul că e pe față știe și vede toată lumea. Culmea, cu aceeași infatuare și cu o sfidare pe față a realității vizibile cu ochiul liber, orice politician occidental va spune pe un ton cât se poate de bățos că Occidentul și NATO nu se implică acolo, ci doar răspund cererii „legitime” a Ucrainei.
Culmea, episodul cu trupele, în ciuda a ceea ce au spus rușii, nu a încetat să fie dezbătut. Recent, o altă idee creață le-a venit occidentalilor, anume aceea de a trimite trupe necombatante acolo. Ați înțeles șmecheria? De fapt, vor să reia cu trupele ceea ce au făcut cu armamentul: inițial trimit trupe necombatante, apoi trupe care să ajute strict la apărare, pentru ca în final să trimită pe față trupe combatante. Doar că acest joc nu mai merge! Rușii au dat mai multe semnale, mult mai multe decât ar fi fost normal. Ceea ce văd acum este o Rusie care încearcă disperată să oprească un război final și un Occident absolut degenerat care acționează la modul tembel.
Din ce în ce mai mult cred că Rusia nu se va limita la confruntarea în care este stârnită de lacheii SUA, ci va trece direct la atac asupra diavolului cel mare. Practic, în toată această nebunie nu există altă alternativă. A rămâne în confruntarea cu cei mici e o epuizare inutilă a energiei. De aceea, cel mai probabil, primele focuri într-acolo vor fi date. Asta dacă nu vor alege inițial Marea Britanie ca ultimă șa de bătaie pentru a pricepe iapa americană.
Vă spun cât se poate de îngrijorat că situația e mai mult decât încordată fiind capabilă să degenereze în orice clipă. Discuția „scăpată” de sursele rusești arată că treburile put mult mai rău decât ne-am fi imaginat, noi toți fiind acum într-un început de dezastru. Ceea ce constat este că, în ciuda planurilor americane, actuala așezare a pieselor de pe tabla de șah ne arată limpede că situația este cumva similară celei din ultimul Război Mondial: Rusia va fi din nou țara care se va sacrifica cel mai mult pentru apărarea propriului teritoriu și a ordinii mondiale normale și care va ține piept invadatorilor săi. Doar că, de data aceasta, regele care va ieși din „neutralitate” pentru a înclina balanța nu va mai fi SUA, ci China. Iar în final, dacă va mai exista, SUA nu va mai putea să depășească vreodată statutul Germaniei de după Război. Mă rog, asta în funcție de câte teritorii vor mai rămâne locuibile după confruntare.
Autor: Dan Diaconu