La o primă vedere, Olimpiada organizată la Paris a fost un mega-spectacol al bătăii de joc. Show-urile de început și sfârșit au fost niște mizerii menite a ofensa creștinii, iar „limbajul toleranței” cu care și-au umplut gurile organizatorii a fost o scamatorie din registrul „pacea e război”. De altfel, cei care s-au antrenat pentru vremurile pe care le trăim știu bine să interpreteze în termeni opuși poveștile rostite de la tribuna mainstream. Exact ca-n vremea URSS!
O să insist puțin mai mult pe această dimensiune imediată a Olimpiadei. Bătaia de joc nu poate fi scoasă din context și trebuie să ne oprim asupra sa. Facem abstracție, pe moment, de spectacolele discutabile pentru a privi îndeaproape elementele care nu pot fi trecute cu vederea:
- organizarea a fost dezastruoasă, fapt reclamat în repetate rânduri de membrii echipelor participante. De altfel s-a văzut că absolut totul a fost organizat la repezeală, la costuri cât mai mici și cu grave carențe care s-au văzut inclusiv în bâlbele TV;
- Cazarea a fost o bătaie de joc la adresa sportivilor. Paturile de carton, salteaua din burete penal și așternuturile de calitatea cea mai penală i-au făcut pe mulți să caute alternative mai bune. A fost un vârf de vânzări de saltele și lenjerii de pat în Paris! Însă a fost pentru cele mai bogate echipe, nu și pentru amărâții care au trebuit să se împace cu „burețelul și cârpița”. Unii chiar au protestat preferând să doarmă în iarbă sau pe bănci.
- Spațiile de cazare nu au avut aer condiționat, toaletele au fost mai mult defecte, rezultând un miros greu de descris. Meniurile servite la restaurantele din zonă erau de nemâncat, pline de viermi, insecte și alte mizerii ale ideologiei stângiste la putere. În ceea ce privește Parisul, oamenii simpli s-au plâns de faptul că mâncarea a fost groaznică, ajungându-se ca la restaurantele care-ți iau un ochi din cap pe un meniu liliputan să se servească cele mai penale conserve;
- Sportivii au fost nevoiți să concureze în condiții greu de imaginat. Au fost obligați să înoate în Sena, în care pluteau căcații(la propriu); este o bătaie de joc greu de înghițit de oricine.
- Arbitrajul, în general, a fost sub orice critică, urmărindu-se strict scopul ideologic. Noi am simțit-o pe pielea noastră la gimnastică unde am carotați doar pentru „idealul” de a fi pe podium trei individe de culoare. Însă incidentul nostru nu a fost unul izolat: peste tot sportivii s-au lovit de decizii controversate. De altfel, întreaga montare a fost una menită a ajuta echipa SUA să-și mențină „supremația olimpică” prin orice mijloace. Asta deoarece SUA e stăpânul de necontestat la Noii Lumi, iar stăpânul trebuie să fie primul în toate.
- Medaliile au fost de-a dreptul urâte și de o calitate îndoielnică. Aliajul din care au fost făcute a început să oxideze și, pentru a devia discuțiile, responsabilii au declarat că vor schimba fără probleme orice medalie care prezintă semne de degradare. Asta după ce făcuseră un spectacol prezentând „aliajul secret” din care sunt făcute medaliile. Într-adevăr, e un mare secret să faci o mizerie care să ruginească la nici câteva zile de la decernare!
- Spectatorii care au dat un ochi din cap pe bilete scumpe la deschidere au putut admira pe parcursul întregului așa-zis spectacol o fântână arteziană care le obtura vederea scenei.
Nu sunt singurele probleme, e doar o selecție menită a se înțelege că bătaia de joc pare a fi fost leitmotivul actualei ediții a Olimpiadei. Însă elementul trece în rolul secundar dacă înțelegem „mesajul” transmis. O să încep descrierea a ceea ce s-a vrut să se transmită prin atragerea atenției asupra unui element cheie: a fost cea de-a treizeci și treia ediție a Olimpiadei, cel mai probabil ultima. Simbolismul cifrei, interpretat în cheia forțelor care au stat în spatele Organizării Olimpiadei, ne spune că alta nu va mai exista. Sau, dacă va mai exista, va exista ca primă ediție după „reset”. Rețineți aspectul pentru că e important.
În ceea ce privește spectacolele, atât cel de deschidere cât și cel de închidere, au transmis mesaje fără perdea, fără a mai fi nevoie să se ascundă nimic. Este o premieră a istoriei: forțele oculte, conspiratoare, ies la suprafață în toată mizeria lor, expunându-ne adevărata față. De ce fac asta? Pentru că au reușit „transmutarea conștiințelor”. Masa de manevră – pe care o controlează prin îndobitocire încă de pe băncile grădiniței – a ajuns la dimensiunea critică astfel încât acum își pot expune fără probleme fața reală. Astfel dracii ies din porci și se plimbă la vedere prin lume, iar spălații pe creier afirmă hipnotizați, în gura mare, că aceea e calea, adevărul și viața, că „urâtul e frumos, că ticălosul e un sfânt, că minciuna a e adevărul sau că moartea e viața”. Spectacolul ne-a arătat limpede că s-a produs declicul, cel în care mizeria iese la suprafață în toată plenitudinea sa, maculând totul, sfidând, călcându-ne în picioare, supunându-se, abuzându-ne. E roata căderii pusă pe măcinat conștiințele care se încăpățânează să rămână normale, în nebunia obsedantă a lumii de azi și a celei care va urma.
Imaginile apocaliptice proiectate și jucate au scopul lor, dorind să transmită ideea înfricoșătoare pentru orice creștin: „da, zile din urmă vin acum, profețiile sunt adevărate cu o singură diferență, anume aceea că puterea nu va fi a Celui pe care-l așteptați voi, ci a noastră, a celor care avem puterea să facem orice, inclusiv să declanșăm apocalipsa în versiunea noastră”.
De altfel, spectacolul final – aparent ceva mai curățat de mizeriile grotescului show de deschidere – a fost cu atât mai tulburător pentru că s-a transmis deschis ideologia care vine peste noi. Statuia Victoriei din Samotrace(Νίκη τῆς Σαμοθράκης), plimbată în prim-plan are multiple semnificații. În primul rând aspectul său e cel care trebuie înțeles: fără cap și fără mâini, pare a semnifica, mai degrabă, o înfrângere, ceva gen „victoria voastră nu există”, asta în timp ce, în planul secund, spectrele negre, urâte, diforme, care se plimbă în voie, contrastând puternic cu Niki, sugerează victoria forțelor întunericului. „Lumea e a noastră, par a transmite transparent, iar voi nu aveți altceva de făcut decât să capitulați sau să muriți. Capitulând veți deveni unii ca noi, iar murind veți fi nu anihilați, ci transformați în noi” . Un mesaj puternic, fără echivoc, nelăsând loc niciunei speranțe într-o posibilă cale de salvare.
Totul e întărit de începutul spectacolului, cel în care „Călătorul de aur” coboară pe pământ, asemeni lui Lucifer, îngerul căzut. Pentru a nu lăsa loc niciunui echivoc, acesta coboară în poziția spânzuratului din cărțile de tarot(vezi imaginea atașată). Asupra simbolului am mai atras atenția în perioada atacului terorist de la Moscova, atunci când afișul trupei care trebuia să cânte reproducea, culmea, același simbol. Interesant, nu-i așa?
De altfel, un ochi atent ar fi putut observa mesajele transmise inclusiv prin intermediul unor echipe, mai precis al costumațiilor acestora sau a unor gesturi aparent nevinovate care reproduceau simboluri extrem de strict țintite.
Deci, despre ce-a fost vorba la Olimpiadă? În niciun caz despre sport. Am avut un mega-spectacol ocult în care s-a transmis fără niciun ocoliș „ceea ce urmează”. Nimic n-a fost întâmplător. Nici măcar bătaia de joc despre care am vorbit la începutul articolul. S-a transmis clar că este începutul unei lumi în care abuzul poate fi făcut fără nicio problemă, că idealurile democratice atât de marketate n-au fost decât pretexte pentru a ușura ieșirea la suprafață a mizeriei, a nămolului urât mirositor al subsolurilor conștiinței. Iată, pe scurt, ceea ce ni s-a spus că urmează. Și urmează repede întrucât „ei sunt cei care au controlul absolut”.
Autor: Dan Diaconu