Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: Rusia în pragul marii lovituri

Mi-a rămas în minte un discurs al lui Putin în care vorbea despre ideologiile care mănâncă vestul. Concluzionând, acesta spunea: „Lăsați-i să facă la ei!”. Rusia a cunoscut „binefacerile” ideologiei artificiale, astfel încât consideră benefică implementarea ideologiilor surori în Occident deoarece acesta este modul în care pot dărâma Occidentul din temelii, răzbunându-se istoric. Vă rog citiți cu foarte mare atenție ceea ce urmează deoarece prezint un pattern interesant pe care l-ați văzut, îl vedeți în prezent și pe care îl veți vedea în viitorul apropiat.
Dacă întrebi oameni din structurile de securitate îți vor spune că „rușii nu și-au făcut apariția pe aici” sau că „tentativele rusești au fost respinse”. Nu-i ciudat? Oare chiar atât de înapoiați să fie rușii încât să nu fi reușit să-și activeze cava din – altădată – impresionanta lor mașinărie de spionaj pe care o aveau aici și pretutindeni? Treaba însă nu se manifestă doar la noi. Peste tot în Occident spionajul rusesc nu există decât la modul superficial. Serviciile de informații occidentale probabil se felicită deoarece, iată, au reușit să izoleze Rusia atât de bine încât „nici musca nu scapă”(știți voi cum!).

Chestiunea pe care v-o spun este însă de o banalitate atât de mare încât devine uluitor de eficientă. Dacă vreți să știți adevărul, vă voi spune că Rusia nu are „agenți infiltrați” în sistemul occidental ci că Rusia domină sistemul occidental. Cred că este cea mai impresionantă infiltrare a istoriei. Și o să înțelegeți exact despre ce e vorba.

Voi începe cu pattern-ul local. Mai țineți minte cum a fost ales președinte Klaus Iohannis? Mai țineți minte cum a răsturnat el cele zece procente care-l despărțeau de Ponta? Cum a fost posibil așa ceva? Cine l-a sprijinit pe Klaus ca să-i scape pe proști de „Mickey Mouse”? Știați că în campania lui Klaus a acționat un puternic desant dubios cu rădăcini în Republica Moldova? Este vorba de apropiați ai lui Renat Usatîi și cu asta am spus cam totul. Mai mult, vă voi reaminti că unul dintre oamenii cheie ai campaniei social media ai lui Iohannis, Ioan Dan Niculescu, a murit într-un ciudat accident de circulație la doi ani după întronizarea clovnului Klaus. Omul era de fel din Iași, iar Iașiul e un puternic centru de influență estică. Și e normal să fie așa deoarece geografia lucrează în acea direcție.

Cum a reușit „occidentalistul Klaus” să-l facă pe Ponta e greu de înțeles. Ponta era sluga americanilor. Orice i-ar fi cerut Ambasada ar fi executat fără probleme. Care-a fost punctul său moale? Nu a fost susținut de cine trebuie, adică de ruși. Rețineți chestia asta!

Să trecem în SUA. V-am spus în mai multe rânduri că, după bulversarea produsă de Trump, interesele Rusiei au fost ca puterea să fie cucerită de democrați. Vi se pare întâmplător faptul că Putin iese abia acum cu declarații conform cărora votul prin corespondență a fost cumpărat cu 10$ pe buletin? De unde știe Putin atât de bine suma? Oare știe asta pentru că Rusia a fost o forță activă în campania de culegere de voturi pentru democrați? 10$ pe vot înseamnă 10 milioane pentru un milion de voturi, ceea ce e o bagatelă. Vă spun asta ca să înțelegeți cât de măreață e SUA și cum o poți face varză cu un buget de râsul curcilor. De altfel asta o știe toată lumea. Ați văzut doar operațiunile prin care Soros și-a pus procurorii săi prin intermediul unor banale „sponsorizări” ale campaniilor.

Însă cea mai uluitoare informație din SUA a apărut pe radar în decembrie anul trecut. Desigur, a fost trecută rapid sub tăcere. Ați auzit de Charles McGonigal? Probabil că nu. Individul este un fost agent FBI de contrainformații. A lucrat în subteran, fiind principalul vector al nebuniei amestecului rușilor în procesul electoral american în favoarea lui Trump, ceea ce este cunoscut drept „Trump-Russia Probe”. Întregul fake a fost abil instrumentat astfel încât i-a făcut praf lui Trump jumătate din mandat. Care e însă știrea? Acest Charles McGonogal a fost condamnat în decembrie 2023 la patru ani de închisoare pentru … coluziune cu Rusia. Între altele, a fost prins făcând afaceri cu nimeni altcineva decât cu … Oleg Deripaska, iar cine nu înțelege ce e de înțeles din asta înseamnă că a trăit degeaba până acum.

V-aș putea da numeroase alte exemple, dar nu are sens să mă întind întrucât orice om de bună credință care și-a deschis ochii poate constata singur ceea ce e de constatat. Mai ales că informațiile sunt la vedere, nu trebuie căutate prin surse obscure.

Așadar revin cu întrebarea: au dispărut agenții ruși? Cu siguranță nu, doar că ei sunt acum „de partea bună a istoriei”. Agenții ruși din România sunt cei care „vor mai multă Europa”, sunt avocații „grâului ucrainean”, sunt dușmanii Rusiei, sunt adepții NATO s.a.m.d. Poate părea absolut paradoxal ceea ce spun, dar fix așa e. Toate rezidențele serviciilor rusești nu fac decât să execute ordinul lui Putin: „Lăsați-i să facă la ei!”. De aceea nu au cum să fie identificați deoarece, din punctul de vedere occidental ei fac „ceea ce e bine”. De fapt aici e partea cu adevărat interesantă.

Rusia a încetat să mai aibă idealul de a salva Europa. Și în momentul în care au detectat că Occidentul a găsit ideologia care-l duce la dezastru, singurul lucru pe care-l fac este să se izoleze de nebunie, ajutând însă Occidentul să se afunde cât mai adânc în nebunia-i distructivă. De aceea am afirmat cu toată responsabilitatea că băsescu a fost agent rus și afirm la fel de responsabil că Plăvanul e și el agățat de serviciile rusești(agățat sau manipulat).

De altfel, ultima lovitură dată de ruși am văzut-o în Polonia. Răsturnarea conservatorilor lui Kaczyński și instaurarea euro-idioților lui Tusk nu are alt efect decât prăbușirea Poloniei, pe care o veți vedea mai clar la jumătatea anului în curs.

Câteva cuvinte acum despre SUA. După plecarea lui Obama SUA a intrat într-o perioadă similară celei post-Brejnev a URSS. Ce s-a întâmplat atunci în URSS? A venit la butoane Iuri Andropov – forță chipurile reformatoare(a se citi atlantist) – care apoi a fost urmat de Cernenko, conservator pe linie Brejnev. Pe Cernenko nu l-a mai ajutat sănătatea și, după moartea sa, a venit la butoane agentul Gorbaciov, soldat al lui Andropov. Rolul lui Gorbaciov a fost acela de a îngropa URSS. În SUA, echivalentul lui Andropov e Trump. Forța reactivă venită după, a fost ramolitul Biden, echivalent al lui Cernenko. Biden însă nu a reușit decât să bage căruța și mai adânc în groapă prin revenirea la paradigma Obama. Conducerea sa e similară celei a lui Cernenko, al cărui ideal era ca Volgogradul să redevină Stalingrad. Ce urmează acum? Venirea americană a lui Gorbaciov care, probabil, acolo va fi tot sub forma lui Trump. De ce au nevoie rușii de un Gorbaciov american? E simplu: trebuie să fie cineva care să semneze actele de capitulare. SUA nu mai poate fi salvată prin strategii economice și politice, ci printr-un reset total. Iar resetul presupune un purgatoriu similar celui prin care a trecut URSS.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/2024/01/rusia-in-pragul-marii-lovituri.html#more

Exit mobile version