Mai zilele trecute, vaşnicul Lăzărică zis şi Corega, şi-a strâns târla de procurori şi a decretat – alături de Koveşi desigur – că ei nu sunt de acord cu modificarea legilor justiţiei. „Păi cine te-a întrebat, răhăţel?”, ar fi trebuit să i se răspundă. Ce atribuţiuni are Porcuratura în domeniul legislativ? Zero!
Asta ar fi trebuit să le-o spună bunul simţ, dar cuplul Koveşi-Lăzărică n-are aşa ceva. Le-a spus-o şi Curtea Constituţională. Cu toate acestea nu se potolesc. Cică sunt independenţi, autonomi. Li se rupe. Le-a dat Ambasada SUA dreptate şi asta i-a legitimat. Dacă le-a dat liber Klemm se pot pişa pe toată lumea. Aşa ştiu ei, aşa fac.
Vă reamitesc că toată târla asta trădătoare, căreia i s-a acordat o autonomie suspectă prin care practic se află la conducerea ţării, primeşte salarii de lux, iar pensiile servitorilor sistemului ajung să fie chiar mai mari decât salariile. Asta în condiţiile în care un procuror pur şi simplu n-are nicio răspundere pentru faptele sale. Dacă un procuror te calcă în picioare, dacă te înjură şi te umileşte în timpul anchetei, dacă te înfundă pe baza probelor false nu păţeşte absolut nimic. I se rupe! El e supraom, noul aristocrat al amărâtei ăsteia de ţări. Ce se schimbă atât de rău în legile justiţiei încât s-au „supăratără” procurorii? Păi mai nimic, doar prescripţia faptei intervine după trei ani, nu după un an. Asta în condiţiile în care admiterea unui dosar la CEDO durează vreo cinci ani.
Aici, de altfel, avem de-a face cu o altă ticăloşie a sistemului: noţiunea de prescriere a faptelor. De ce trebuie să existe această prescripţie? Pentru ca un procuror să ţină la sertar, de exemplu, Dosarul Flota timp de zece ani şi-apoi să ne spună victorios că a intervenit prescripţia? De ce trebuie ca anumite fapte, în general, să beneficieze de prescripţie? De ce un bandit care m-a jefuit să poată fugi din ţară, iar după câţiva ani să se întoarcă la fel de curat ca lacrima şi să mai tragă câteva jafuri similare? De ce un procuror sau un judecător ticălos pot dormi liniştiţi la doar 1 an de la comiterea unei nedreptăţi? Dacă a făcut odată o nedreptate, probabil c-o va face şi-a doua, şi-a treia, şi-a „n”-a oară. Şi-apoi, e corect ca la capătul unei activităţi infracţionale plină de ticăloşii, să poată să-şi trăiască liniştit bătrâneţile beneficiind de-o pensie nesimţit de generoasă? Culmea, plătită fix de cei pe care i-a abuzat!
Chiar şi la nivelul omului de rând s-a declanşat „anticorpul”. Parchetele au un nivel de încredere din ce în ce mai scăzut, peste 70% dintre români considerând că procurorii nu instrumentează corect dosarele. 88% din populaţie cere introducerea unei legi de răspundere a magistraţilor. Sunt cifre copleşitoare care ar trebui să declanşeze demisii în lanţ în condiţiile în care Parchetele au ajuns la cote de popularitate similare lui Ceauşescu în 1989.
De ce totuşi este permisă şi perpetuată o asemenea nedreptate strigătoare la cer? De ce un om care poate nenoroci vieţile altora trebuie să beneficieze de prescripţie, de ce trebuie lăsat să scape şi se refuză sistematic răspunderea acestuia pentru faptele sale? Desigur, pentru a proteja un sistem infracţional ilegitim care serveşte interese paralele cu cele ale ţării. Faptul că tartorele principal la care se raportează toată floarea sistemului de forţă din România e Ambasada SUA ar trebui să-i dea de gândit oricărui om cu creierul acasă. La noi însă, faptul că-i pupi ghiulul lui Klemm e motiv de laudă, iar dacă ai ajuns atât de intim încât să-l pupi în cur eşti aproape un erou.
România e la capătul puterilor. Sistemul colonial a instalat ilegitim autonomii peste autonomii. La fiecare pas dai peste instituţii autonome, care fac ce vor atâta timp cât servesc interesul ocupantului. Sunt autonomii false care fac votul inutil, anulând din start ceea ce vrea omul. De la Referendumul ilegal anulat în 2012, în care peste 90% dintre participanţii la vot i-au spus să plece lui băsescu, iar cealaltă parte interesată, SUA, i-a dat binecuvântarea să stea, lucrurile s-au degradat continuu. Acum, statutul de colonie al României este deja legiferat indiferent de cine câştigă alegerile.
Există ieşire? Probabil că da, însă numai urmând o linie de forţă care se despăducheze atât serviciile esenţiale ale statului, cât şi în domeniile conexe. Recâştigarea independenţei ţării este practic imposibilă fără o curăţenie generală. Ne aflăm în metastază şi doar un chirurg bun ne mai poate salva. Credeţi că mai putem găsi aşa ceva?
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice