Nu vreau să vă îngrijorez. Vă spun însă că, privind de pe margine, putem afirma că o bună parte a cetățenilor țării s-au întors în comunism. Poate n-o să vă vină să credeți sau poate, prim prima vârstei, nici măcar nu știți ce-i aia. De aceea o să vă enumăr câteva elemente pentru a vă face o imagine, rugându-i în același timp pe cei care au trăit atunci să-mi spună dacă am dreptate.
În primul rând căldura a ajuns o problemă majoră. În numeroase apartamente din București se dârdâie de frig exact ca-n comunism. Același lucru se întâmplă și cu apa caldă. Mulți dintre cei care au trăit atunci își amintesc cum era cu „programul de apă caldă” și cum, atunci când „venea apa caldă” curgea inițial pe țeavă ceva de un maroniu suspect.
De altfel o pecingine majoră era reprezentată de disfuncționalitatea serviciilor publice. Exact ca și acum în Sectorul 1, gunoiul devenise o problemă. Se strângeau munți de gunoaie în jurul tomberoanelor. Uneori mirosul îți întorcea stomacul pe dos. Sunt sigur că cei din Sectorul 1 care-au trăit în comunism, văzând spectacolul dezolant al gunoaielor de-acum, au parte de o nefericită reamintire a vremurilor de-atunci.
Apoi mai erau cozile. Se stătea la coadă pentru orice. Dacă voiai să faci mișto de mai mulți oameni, te așezai împreună cu câțiva amici în fața unui magazin pentru a simula coadă și, aproape instantaneu, câteva zeci sau sute de persoane, răsăreau în spatele tău. Cam la fel se întâmplă acum în fața magazinelor unde, din cauza noilor restricții privind distanțarea, nu se mai poate intra. Cozile se fac afară, indiferent de vreme, exact ca-n vremea comunismului.
Mai avem atunci o limitare brutală a cuvântului. Pe vremea comunismului, dacă spuneai ceva „neconform”, te trezeai săltat de securitate și anchetat până când dinții-ți jucau Hora Unirii în gură. Uneori îți putea fi fatal. Similar e și acum. Dacă te apuci să vorbești prea urât despre pandemie poți fi acuzat că te opui măsurilor sanitare și te poate lua la întrebări un securist modern rebotezat azi „procuror”. De asemenea, dacă ai opinii care nu sunt „în linie” te poți trezi dat afară din toate locurile de pe unde îți câștigi existența. Un exemplu ar fi Sorin Lavric, dat afară din Uniunea Scriitorilor – o instituție bugetofagă venită direct din comunism. De asemenea, Lavric a fost dat afară de la România Literară, printr-un abuz demn de comunism. Efectiv, din cauza convingerilor sale politice, i-a fost desfăcut contractul de muncă. Asta numai în comunism se făcea!
Nu vreau ca cei mai tineri să-și facă o imagine greșită. de-aceea vă voi mai aduce în față câteva chestiuni pe care, cu siguranță, nu le știați:
– Prețul utilităților în comunism era derizoriu. În principal într-o lună o familie cheltuia undeva sub 10 lei, la un salariu mediu de aprox. 2000 lei. De aceea oamenii foloseau cu nemiluita gazele de la aragaz pentru a-și încălzi locuințele sau pentru a face apă caldă. De asemenea, foloseau calorifere și încălzitoare electrice cu nemiluita fără să simtă mare lucru la buzunar.
– Nu aveai problema locului de muncă. De altfel, te aflai în cealaltă extremă: dacă erai găsit aiurea pe stradă și nu dovedeai că ai un loc de muncă, Miliția te ducea să te angajeze undeva cu forța.
– Economia țării era „rotundă”, în sensul în care nevoile cetățenilor erau acoperite de producția internă, iar țara exporta mai mult decât importa. Chiar dacă acum nu vi se pare credibil, mașinile fabricate în România erau 100% românești, de la șurub până la motor, cutie de viteze, etc. Business-ul aparținea în totalitate statului.
– Bugetul era construit întotdeauna pe principiul excedentului bugetar. Nu exista deficit. La final de an, banii care rămâneau erau dați pentru construcția e blocuri. De aceea există o imensă probabilitate ca blocul în care stai să fie construit dintr-un asemenea excedent.
– România nu se împrumuta. După ce Ceaușescu a înțeles capcana împrumuturilor, și-a plătit accelerat datoriile provocând un șoc la nivel mondial. Doar Vaticanul nu mai avea datorii, în rest toate țările erau îndatorate ca și acum! Mai mult – și de-aici i s-a tras – Ceaușescu plănuia să se transforme, alături de China, într-un finanțator al țărilor subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. România avea de primit la Revoluție peste 5 mld. $ din credite acordate altor țări. Poate îl întrebați pe Petrică, extrem de vocal chiar și azi, cum a vândut el datoriile lui Ceaușescu la cent pe dolar! Și dacă tot vă interesează asta, poate-l aduce cineva pe băsescu în fața curții marțiale pentru renunțarea la datoriile de peste 2 mld.$ ale Irak-ului.
– În timp ce pe vremea aceea aveai bani, dar nu prea aveai ce să cumperi, azi ai ce cumpăra, dar nu ai bani.
Departe de mine gândul să fac vreo apologie acelui sistem social. Știți bine că fiecare fibră a mea e anticomunistă, mai ales prin prisma victimelor pe care le-am avut în familie. Comparați însă ceea ce trăiți acum cu ceea ce se trăia atunci și veți vedea mult prea multe simetrii. Ceea ce vreau să vă spun este că, într-un ocol fără precedent, ne-am cam întors în vremurile acelea. Cu o deosebire: la sfârșitul coșmarului comunist aveam bani pentru a porni o reconstrucție adevărată a țării în timp ce, atunci când acest coșmar va lua sfârșit, ne vom trezi și fără bani și fără resurse și înconjurați de ruine care, până acum, doar au fost transformate într-o butaforie scumpă. Deschideți-vă bine ochii și veți vedea că fiecare afirmație de-a mea este adevărată!