Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: “Pușcăria ce vine sau era obsedantului control”

În timpul nebuniei, când toate privirile sunt ațintite spre „marea amenințare” – întotdeauna promovată pe canale oficiale – trebuie să ai puterea să te rupi pentru a putea privi acolo unde nu se uită decât mult prea puțini. Celor care încă mai cred că oficialii noștri nu pot dormi nopțile din pricina amenințării la adresa sănătății noastre le aduc în față doar câteva elemente:



– lăsarea personalului medical fără protecție astfel încât spitalele s-au transformat în vectori de răspândire a bolii(oare n-o fi fost voită?);

– achizițiile de echipamente făcute doar cu gândul la maximizarea propriilor profituri;

– încălcarea sfidătoare a normelor de izolare și distanțare socială atunci când li s-a ordonat pe cale diplomatică să trimită sclavii în Germania. În doar două ore(!!!) de la solicitarea Germaniei, exceptarea de la restricții a sclavilor zilieri trimiși „la sparanghel” a fost concretizată sub forma unui articol în ordonanța militară cu pricina. Doar două ore, după care au urmat convoaiele circulând „în consemn” și fără restricții pe timp de noapte pentru a nu întârzia la destinație. Suntem SINGURA ȚARĂ DIN LUME care a permis așa ceva!

Încă de la începutul acestui circ nu fac altceva decât să vă îndemn să vă mențineți vigilența, să nu vă lăsați păcăliți și să priviți critic spre vocile oficiale. Aveți în prezent suficiente dovezi că nu e ceea ce pare a fi și că, mai mult, ceea ce se pregătește e suspect. Mulți îmi spun că nu pot fi în halul acesta de îngrijorat în condițiile în care aceleași măsuri se iau la nivel mondial. Ei bine, tocmai de asta sunt îngrijorat, întrucât văd cum absolut totul se petrece concertat și cum se merge cu dezinvoltură în aceeași direcție. Să vă dau câteva repere pe care le-am trăit cu toții.

În anii ’90, din laboratoarele militare s-a lăsat „scursă” spre public o nouă tehnologie: internetul. „Rețeaua rețelelor” promitea o libertate fără precedent în condiții de anonimitate aproape totală. Publicul era fascinat. Cel care în timpul zilei era un funcționar modest și disciplinat, aflându-se în spatele ecranului se transforma radical: ba își lua vreun nume de terorist, ba poza în mașină sexuală, ba-și lua identitate de femeie misterioasă în căutare de aventuri facile. Anonimitatea rețelei îți permitea asta. Apoi au apărut comunicațiile mobile: o altă dimensiune a libertății. Nu mai erai „legat de un fir”, puteai fi sunat de oriunde și puteai suna oriunde, fără ca cineva să aibă habar de unde suni. Nimeni din generațiile anterioare nu s-ar fi putut gândi la așa ceva. Apoi, atât internetul cât și comunicațiile mobile au evoluat: web, web 2.0, cloud respectiv 2G, 3G, 4G și, iată 5G. Cu toate că au apărut separat, cele două tehnologii s-au dezvoltat sinergic, contopindu-se una în cealaltă.

Prin 2010, când lumea încă nu se dezmeticise din criza în care fusese târâtă, un misterios personaj care-și spunea Satoshi Nakamoto, a prezentat un concept de ban electronic eliberat de teroarea băncilor centrale, autogenerat și de încredere. Bitcoin promitea să fie banul imposibil de manipulat care, mai mult, îți aducea o anonimitate în tranzacții. În fața ta nu-i decât un număr – codul public al cifrului tău, nu nume, detalii personale sau alte chestii care-ți sunt cerute cu insistență la bancă. Mai mult, dacă te-ai plictisit de identitatea ta financiară, poți să-ți faci oricâte altele. Astfel, un „portofel” îl poți folosi pentru cumpărături diverse, iar altul pentru chestiile mai puțin ortodoxe gen droguri, sex sau alte „plăceri păcătoase”. Eliberare, nu-i așa?

Mulți și-au pus speranțele în „libertățile” promise. S-au aruncat cu tărie în vâltoarea anonimității internetului pentru a-și promova agendele radicale, altădată ascunse celor mulți sau pentru a demara tot felul de activități ilegale. Mai țineți minte povestea „Silk Road”, a magazinului ilegal ascuns în „deep web” prin intermediul căruia se cumpărau pe bitcoin droguri, arme și alte chestii interzise? Anonimitate totală. Dacă mai punem în balanță și faptul că cel care pusese bazele magazinului își accesa contul de la biblioteca publică – pentru anonimitatea totală – ne putem imagina cât de „blindat” era omul. Atât de blindat încât a fost descoperit de FBI în aproximativ o lună și totul a fost blocat. Ciudat nu? Aici e capcana libertății care v-a fost dată cu dărnicie. Ea e, în realitate, sclavie.

Știți ce au în comun tehnologiile de comunicație mobilă 2G, 3G, 4G și 5G? Obsesia pentru control. Tehnologia telematică – de localizare – e inclusă în toate aceste standarde. La 2G era mai rudimentară, detectându-se doar pe baza celulei căreia îi erai alocat. Nu era atât de rudimentară pe cât ați crede. Era capabilă de triangulație, astfel încât eroarea de 500 metri se reducea la câțiva zeci de metri. Pe măsură ce tehnologia s-a dezvoltat, localizarea a devenit mai precisă. Încă de la 4G, combinând datele GSM cu cele GPS și cu wifi-urile din proximitate obții o poziționare cu o eroare de 1-2 metri. Asta în condițiile în care eroarea GPS-ului este de câțiva zeci de metri(din rațiuni militare). În cazul 5G, multitudinea de site-uri de comunicație aduce după sine o granularitate mult mai mare, putându-se ajunge la o localizare cu o eroare de nivelul centimetrilor. Și, să nu uit, vei putea fi localizat cu precizie inclusiv în interiorul clădirilor. Știai că cel mai mare spion din casa ta e routerul wifi? Prin intermediul său nu se cunoaște doar că tu ești acasă, ci un urmăritor poate identifica chiar că vecinul tău e pe cale să ajungă acasă. Ca să nu mai vorbesc că, studiind perturbațiile câmpului, un personaj din afara casei tale poate să știe cu exactitate câte persoane sunt în casă și pe unde se află fiecare. Ciudat nu?

Dar, probabil, îmi veți spune că e o necesitate să te poziționeze bine pe hartă. Doar aplicațiile de navigație trebuie să funcționeze bine. Și ce sens are să te sperii, mai ales că asta nu e o dovadă de „obsesie pentru control”. Serios? Hai să mai dăm la o parte încă un văl. Tehnologia 2G permitea, prin intermediul unui protocol bazat pe SMS-uri invizibile, o urmărire teribilă a posesorului. I se putea lua jurnalul apelurilor, se comandau de la distanță camera și microfonul aparatului și multe alte chestii care și acum multora li se par SF-uri. Dezvoltarea tehnologiei a permis îmbunătățirea protocoalelor de control. Serviciile secrete nici nu mai au nevoie de amplasarea de microfoane ambientale întrucât propriul dispozitiv face asta de minune. Și, de fiecare dată se află în preajma ta. Cu 5G, totul va trece la un nivel nemaivăzut. Întreaga ta viață îți va putea fi înregistrată din mai multe „puncte de vedere”, nu doar de pe telefon. Frigiderul va avea viziunea sa, mașina de spălat, plita electrică și chiar întrerupătorul de la lumină. Totul va fi conectat și te va raporta mai bine decât a făcut-o orice informator din istorie. Toate se vor interconecta în momentul în care banul va deveni electronic. El este deja, dar nu la nivelul necesar, anume acela în care „semnul de mâna dreaptă sau de pe frunte” îți va permite să vinzi sau să cumperi.

Ce are atât de special criza actuală? Doar anunțul oficial asupra permanentizării „stării de necesitate”. Nu întâmplător ai nevoie de „declarație pe propria răspundere” atunci când ieși din casă, ci pentru a conștientiza că , de azi înainte, trebuie să-ți declari intențiile. Încă nu vi s-a spus oficial că declarația de intenție poate fi verificată. Că telefonul pe care-l porți în buzunar îți cunoaște traseul făcut, precum și pe cei cu care te-ai întâlnit. Milițianul pe care-l detești îți va putea demonstra în orice clipă că traseul pe care l-ai urmat nu e cel pe care l-ai declarat și, ghici ce?, asta va deveni faptă penală. Probabil v-a înflorit ideea: poate fi lăsat telefonul acasă și faci ce vrei. Cool, doar că mașina ta va fi legată la aceeași rețea nevăzută. Ca și bicicleta sau trotineta ta electrică de „salvator al planetei”. Poate te gândești să renunță la acestea, dar uiți că semnul îl ai pe tine: fața ta te dă de gol. Camerele video cu identificare facială pot face ceea ce fac toate device-urile care te înconjoară: identificare, localizare și supraveghere. Iar camerele sunt precum puricii și se vor înmulți.

Iată tâlcul acestei crize: conștientizarea supravegherii exercitate de toate tehnologiile care v-au permis „libertatea”. Asta vă e pușcăria, asta vă e înrobirea. Considerați-mă conspiraționist, deviant sau cum vreți voi. Însă țineți cont că, cineva micuț și insignifiant vă spionează mereu de prin vreun ungher. Iar ăsta e abia începutul. Ceea ce urmează e, așa cum spune Snowden, o arhitectonică globală de supraveghere și control. De-aceea mă îngrozește sincronizarea acțiunilor la nivel global. E transparent ceea ce se pregătește.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Exit mobile version