Site icon gandeste.org

Dan Diaconu: „Plăvanul s-a întâlnit cu John Kerry și a hotărât, cu de la sine putere, să ne transforme în cobai nucleari.”

În 2 noiembrie, într-o întâlnire discretă, Plăvanul ne-a mai turnat o belea în cap: un partenereat(sic!) dubios în care, din nou, România va fi pusă să plătească gunoiul american. Doar că, de data aceasta, se poate lăsa cu consecințe catastrofale. Așezați-vă pe scaun ca să nu cădeți citind cele ce urmează!

Așadar, Plăvanul s-a întâlnit cu John Kerry și a hotărât, cu de la sine putere, să ne transforme în cobai nucleari. Da, ați citit bine, ne-a fixat destinul de viitoare victime ale unor accidente nucleare. Desigur, propaganda a parat bine, spunând că România va avea acces la tehnologie nucleară de ultimă oră(cine-și dorea oare asta???). Iată-ne așadar transformați în cobai. Și-o să înțelegeți bine de ce în cele ce urmează.

Despre tehnologia SMR(Small Modular Reactor) am scris și eu, considerând-o o tehnologie interesantă. Însă, depinde pentru cine e interesantă. La momentul actual ea nu poate fi interesantă decât pentru țările care nu au facilități nucleare și, mai mult, nu au banii necesari unor investiții în reactoare nucleare clasice. De asemenea, tehnologia se pretează în zonele accidentate, în care realizarea unei infrastructuri de transport este costisitoare, astfel încât aducerea producătorului mai aproape de consumator ar avea sens.

Plăvanul a semnat o înțelegere cu cei de la NuScale – intermediată de John Kerry – conform căreia România va fi prima țară din Europa care se va dota cu reactoare modulare americane. Ceea ce nu spune comunicatul este că, de fapt, România va fi prima țară din lume care va avea asemenea reactoare deoarece, ce să vezi!, ele nu sunt testate în viața reală. Asta în ciuda faptului că au o semi-autorizare! Ca să înțelegeți totuși cât de jos am ajuns, vă voi spune că în urmă cu câțiva ani piața potențială a unor asemenea reactoare era formată din țări precum Kenya, Namibia, Nigeria, etc. Iată că am ajuns bananierii de pe continentul european, gata să înghițim toate mizeriile americane!

Nu trebuie să fim surprinși! România mai fusese luată în cătare de către americani, când cu gazele de șist. Dacă mai țineți minte, cuplul băsescu-Ponta dăduse verde unui dezastru ecologic reprezentat de exploatarea unor gaze ipotetice. România își dădea astfel acordul să se injecteze în solul său tot felul de substanțe toxice care, treptat, ajungeau să iasă la suprafață, transformând totul în deșert. Doar protestele oamenilor – calificați de către propagandiștii tembeli drept pro-ruși – au oprit dezastrul. Acum iată-ne în fața amenințării de transformare a țării într-un deșert nuclear. Și, ca să înțelegeți că ceea ce spun nu e gratuit, o să vă explic ceea ce mi-a spus un specialist din domeniu.

În primul rând, așa cum am mai spus, România nu are nevoie de o asemenea tehnologie. Avem un sistem energetic integrat, avem o infrastructură bună de transport, astfel încât existența unor asemenea reactoare nu se justifică. În primul rând economic. Costul unui reactor de până în 180 MW este de trei ori mai mic decât cel al unuia clasic. Doar că unul clasic produce de șase ori mai mult(1100MW). Asta înseamnă că un SMR are un cost de producție mult mai mare pe KW! Lucru care e de luat în seamă! Strategia pe care trebuie să o urmeze România este cea de dezvoltare a Centralei de la Cernavodă, unitate care ne poate asigura deplina independență energetică, nu în jucării netestate de piață!

O altă problemă a acestor jucării vine din siguranță. În primul și-n primul rând e vorba despre dezastrele la care poate rezista. Ați văzut ce s-a întâmplat la Fukushima? Acea centrală a fost supusă unui dezastru la care nu se gândise nimeni! Imaginați-vă ce se întâmplă în cazul în care acea jucărie americană va fi supusă unui seism de peste 7 grade, extrem de probabil în zona noastră! Cernavodă e garantată a un seism de 8.5 grade. Cine garantează că  localitățile în care se vor instala astfel de unități experimentale nu se vor transforma în noi Hiroshime? Vă spun eu: nimeni! Acest tip de reactoare sunt garantate să fie sigure în condiții normale, nu în condiții de dezastre naturale. Cu alte cuvinte, dacă se întâmplă ceva, Plăvanul vă va spune cum v-a mai spus: Ghinion!

Mai e ceva care nu vi s-a spus, anume că autorizarea SMR s-a făcut după ce producătorii au presat autoritățile de reglementare „s-o lase mai moale” cu cerințele de securitate. Și abia apoi s-au autorizat. Și nici acum complet! Din ceea ce știu, singurele reactoare modulare deplin licențiate sunt SMART al coreenilor de la KAERI și două bucăți ale rușilor de la OKBM Afrikantoc(KLT-40C și RITM-200). Atât Coreea cât și Rusia au cerințe de securitate atomică mai drastice decât cele ale americanilor. Amintesc doar că Ceaușescu, atunci când s-a hotărât să facă Centrala de la Cernavodă, nu a ales tehnologia nucleară americană deoarece era considerată nesigură! Iar de atunci a rămas la fel.

Tot în ceea ce privește siguranța, mai avem o problemă. Spre deosebire de tehnologia clasică, unde componentele erau produse, în majoritatea lor on-site, reactoarele SMR sunt produse pe banda fabricantului, adică acolo unde nu ai acces pentru inspecții de calitate. Una e când torni betonul aici, respectând cu strictețe normele(cu controale și supra-controale) și cu totul altceva e când, pe linia de producție a fabricantului – unde pot exista nenumărate incidente acoperite „din rațiuni economice”. Așadar, din nou avem o problemă. Extrem de gravă!

Nu în ultimul rând mai trebuie aminti că SMR-ul de la NuScale costă de aproximativ trei ori mai mult decât cel de la KAERI în condiții similare de performanță. De unde diferența? Păi se știe bine cât de corupt e totul în SUA. În mod sigur băieții veseli de-acolo trebuie să-și asigure „ungerea” tuturor mecanismelor, inclusiv pe cele ale boului nostru național care, în mod sigur, și-a tras încă un tun. Pe spatele nostru, desigur.

Așteptați-vă așadar să vă treziți cu un reactor nuclear în proximitatea voastră, al cărui curent electric – de cel puțin patru ori mai scump – veți fi obligați să-l cumpărați. Și, ca bonus, un dezastru natural vă va pândi permanent amenințându-vă ca a doua zi să vă treziți morți – vorba proastei de Turcan! Ce să vă mai spun? Ghinion!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

Exit mobile version