Barna a promis să dea pastila albastră din Matrix întregului bobor. Pastilă albastră, așadar, aia care te face să fii fericit în timp ce sistemul își bate joc de tine, aia de te face să-ți iubești călăul și să-ți urăști eliberatorul. E sincer, fix asta promite. De ce-o face? Pentru că are un public imens dependent de pastile albastre, un public imens având ca principală preocupare linsul clanțelor stăpânilor, un public imens care trăiește din drogul iluzoriu al mai binelui venit de la niște binefăcători al căror unic scop în viață e acela de a face bine.
În ciuda faptului că-i o prostie, în ciuda evidenței că nu există prânz gratis, masa ineptă manipulată de Barna halește pastila albastră cu stoicism. Toți membrii acestei mase au devenit dependenți de minciună într-un asemenea hal încât, atunci când vreunul te simte cu adevărul prin apropiere, începe să mârâie precum un câine turbat. Și ca el, întreaga masă de imbecili mârâie și latră în disperare textul mincinos cântat de „tătuca supremul”, indiferent cine-ar fi acela.
Foarte puțini dintre cei care ajung într-o asemenea stare sunt capabili să facă pasul înapoi, să privească adevărul și viața așa cum sunt ele, să-și reevalueze poziția și să înțeleagă cu adevărat ce mult rău le-a făcut minciuna. Extrem de puțini sunt cei care au prin fundul conștiinței acea brumă de sinceritate care să-i îndemne să se uite în oglindă. E un număr infim. Minciuna e mult mai comodă.
Iar pentru ca vestea să fie și mai rea, trebuie să vă spun că această prostire în masă e extrem de contagioasă. Poate că e cea mai contagioasă boală de pe planetă. Germenii săi sunt peste tot, în fiecare ziar pe care-l deschizi, în fiecare știre pe care-o răsfoiești, pe fiecare ecran pe care-l pornești sau care-ți este pornit în față. A te menține normal într-o asemenea lume e chiar mai greu decât a ieși de sub influența nefastă a minciunii „pastilei albastre”.
De-aceea, mulți dintre cei care au reveniri și revelații referitoare la minciuna în care trăiesc, de multe ori o sfârșesc într-o minciună și mai mare, ochii le redevin injectați, iar instinctele primare își fac din nou de cap în conștiința lor. Îi cunoașteți, îi vedeți zilnic și vă e teamă de ei.
Nu cred că Barna a făcut o gafă, nu cred că a „întrors-o din condei” pentru a i se potrivi. Cred că știa exact ce spune, anume adevărul care apoi te face rob pe vecie. El știe că dă „pastila albastră”, e conștient că în Matrix „pastila roșie” e cea a adevărului. O face pe față, așa cum s-au făcut toate furtișagurile în țara asta. „Ca să n-avem vorbe la proces”, vorba unui personaj mai celebru decât mine. Pe față s-au privatizat pe un leu întreprinderile așa-zis energofage, fără viitor economic. Pe față și pe un leu s-a făcut totul! Pe față România a luat cel mai mare împrumut din istoria ei pentru a susține băncile străine și private. Pe față se dau sute de milioane lunar fiecărui ticălos care-a servit sau servește sistemul. Pe față suntem furați zi de zi.
Nu vă faceți iluzii! A spune că Barna a făcut o eroare înseamnă a-l absolvi de ticăloșia care-i este esență. Dacă asta a fost o greșeală înseamnă că toată politica lui e doar o nevinovată greșeală, o eroare de calcul. Nu, dragii mei, tot ceea ce face gașca aia ieșită din cazarmă e o imensă ticăloșie care se face pe față. Fiecare e conștient că e ticălos, dar se îmbată cu gândul că, dacă ticăloșia va reuși, se va înfrupta pe săturate din carnea încă pulsând a victimelor, adică a masei inepte de consumatori dependenți de „pastila albastră”. Fiecare dintre ei e un șacal din haită. Știe că va omorî animalele încolțite, știe că va face o crimă, dar acea crimă îi asigură supraviețuirea. Lui, găștii lui și dresorilor găștii.
Asta-i „pastila roșie” a acestei dimineți. Dacă înțelegeți, e bine. Dacă vă deranjează, nu vă obosiți să mă înjurați. Pastile albastre se găsesc peste tot. Luați una și garantez că vă veți liniști. Pe vecie!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice