A început conflictul între Israel şi Liban. Este ceea ce şi-a dorit Netaniahu, chiar dacă n-o va recunoaşte niciodată. Nicăieri nu se spune adevărul, anume că Israelul efectiv a invadat Ierusalimul de Est şi că toate acţiunile arabilor au fost de fapt generate de ceea ce şi-au permis să facă forţele de ordine israeliene în plin Ramadan. Pur şi simplu nu poţi merge să pângăreşti un loc sfând doar pentru că ai tu o agendă politică. Iar nemernicia pe care au făcut-o la moscheea Al-Aqsa este chiar impardonabilă. Cum e posibil să-i trânteşti la pământ pe toţi credincioşii veniţi la slujbă şi să-i legi de mâini şi de picioare cu benzi zimţate de plastic precum pe animale? Cine vreodată a comis o asemenea nemernicie? Ceea ce s-a întâmplat la Al-Aqsa însă nu este o premieră şi ştiţi bine asta.
Oricâte fracturi logice ar încerca Netaniahu, realitatea e cea pe care-o vedem toţi cei care privim obiectiv către evenimentele care se petrec sub ochii noştri. Degeaba propaganda deşănţată încearcă să reinterpreteze evenimentele: în realitate totul a pornit de la incitarea palestinienilor de către Israel, care Israel îşi doreşte un incident major în Orient. De ce-ar dori un incident o ţară care clamează peste tot pacea? E de-a dreptul transparent: recentele înţelegeri între statele arabe – dintre care de departe cea mai proeminentă este cea între Arabia Saudită şi Iran – lasă din nou Israelul în izolare. De asemenea, mulţi dintre evreii de rând, incitaţi de propaganda deşănţată a sistemului politic de-acolo, au ajuns să creadă că înţelegerea dintre statele Orientului este un pericol existenţial pentru ei. Iar pe acest sentiment marșează Netaniahu cu minciunile sale.
De fapt, ceea ce urmăreşte cu adevărat Netaniahu este „întronizarea” sa ca „erou al Israelului”. Întreaga retorică începută chiar înainte de campania electorală ne arată limpede intenţiile sale reale. Oamenii au fost din nou păcăliţi de deep state-ul de acolo, dându-şi acceptul pentru venirea la putere a acestui mincinos care-l face chiar şi pe Pinocchio să se simtă un adevărat cavaler al adevărului. Însă, ceea ce ar trebui să înţeleagă evreii este că de data aceasta statul lor profund se joacă mult prea periculos cu focul, transformând temele de campanie electorală într-o problemă de-a dreptul existenţială pentru statul pe care-l au. Nu poţi sabota pacea cu violenţa. N-o poţi face în felul în care se face acum deoarece, în final, îşi vor pierde ţara. Dar asta puţin îl interesează pe Netaniahu. Părerea mea este că omul pur şi simplu e dus cu capul. E nebun de legat, căţărat la putere exact aşa cum s-au căţărat toţi nebunii de-a lungul istoriei. Iar asta este cu adevărat o problemă majoră pentru Israel.
În loc să facă război, cei înfierbântaţi de-acolo ar trebui să ia lucrurile aşa cum sunt. Moscheea aia e deja acolo, n-o poţi dărâma pentru că are unul viziunea reconstruirii Templului. Pur şi simplu nu poţi face asta fără să stârneşti furia imensei populaţii musulmane din toată lumea. Şi oricât de mult s-ar înconjura de justificări, pur şi simplu ceea ce urmăresc este o nebunie desăvârşită care-i va duce la pieire.
Acum Israelul se bazează pe forţa SUA. Doar că fantezia numită SUA e în picaj liber. Modelul lor de societate e în faliment, democraţia se duce la vale devenind nesustenabilă. A fos un vis – de fapt o minciună frumoasă – care se destramă pe măsură ce apar zorii. Nu mai merge. Totul se va prăbuşi zgomotos. În aceste condiţii, Israelul va trebui să găsească singur metodele de a-şi asigura existenţa. Acţiunile lui Netaniahu sunt din alte vremuri; pur şi simplu nu mai funcţionează! Nebunul crede că poate învinge Iranul în condiţiile în care nu e sigur că întreg Occidentul al putea învinge Iranul. El crede că lumea va uita nebunia bombardării Siriei imediat după cutremur sau acţiunile gratuite pe care le face.
Ce-o fi greu să te pui la aceeaşi masă şi să vorbeşti omeneşte? Pentru orice om normal asta e calea raţională, doar că pentru un nebun asta e ceva de neimaginat. Nu ştiu când se vor trezi oamenii de-acolo din sevraj. Să-l alegi pe unul care te-a vaccinat cu forţa încălcându-ţi cele mai elementare drepturi, iată o chestie pe care n-o voi putea înţelege niciodată. Există, desigur, în orice popor o tendinţă suicidală care se manifestă în momentele critice ale istoriei. Pentru Israel, apariţia acestui personaj nefast este unul dintre acele momente critice. Evreii ar trebui să se trezească dacă nu vor să treacă din nou printr-un război absolut inutil.
Autor: Dan Diaconu